Viscum Album
Vîscul
Vîsc ; Fr. : Gui ; G. : Vogelmistel ; M. : Feher fagyongy ; R. : Amela belaia
Caracterele de recunoaştere ale vîscului: Planta: Specie semiparazită pe arbori, verde şi peste iarnă, înaltă pînă la 60 cm, prinsă de substrat prin haustori puternici ; tulpina : scurtă, cilindrică, groasă, ramificată de mai multe ori dichotomic, de culoare galbenă-cenuşie pînă la galbenă-verzuie, este umflată pronunţat la noduri, de unde se rupe uşor ; frunzele : persistente, dispuse opus, invers ovate, sînt pieloase ; florile : unisexuate, dioice, grupate cîte 3 în vîrful ramurilor, galben-verzui ; fructele : bace false de culoare albă, sferice, de 5—10 mm, cleioase la suprafaţă .
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
Înflorire visc: III—IV.
Materia primă : Folium Visci cum stipites, adică ramurile tinere cu diametrul de max. 5 mm acoperite cu frunze pieloase, glabre, cu marginile întregi, lungi de 2—4 cm şi late de 1—1,5 cm, de culoare galbenă-verzuie pînă la verde-intens. Miros slab caracteristic, gust slab amar-acrişor.
Ecologia şi răspîndirea vâscului: Semiparazit pe aproape toate speciile de foioase, mai ales în pădurile de deal şi munte, mai rar pe conifere ; poate apărea şi pe arbori fructiferi (cireş, prun, măr, păr). Specia pe care creşte influenţează mult compoziţia chimică a vîscului. Cele mai bune specii-gazdă se consideră : mesteacănul, bradul, frasinul, mărul, părul. Se evită recoltarea de pe arţar, tei, salcie, plop (considerat toxic). Foarte răspîndit acolo unde sînt cuiburi de ciori sau alte păsări care le transportă la mari distanţe. Răspîndit în toată ţara, mai mult în Transilvania (toate judeţele, dar în special Cluj, Sălaj, Bihor, Braşov, Mureş), Moldova (Suceava — în mod special, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Vrancea), ceva mai puţin în Muntenia (Argeş, Dîmboviţa, Ilfov), Oltenia (Vîlcea) şi Dobrogea (Tulcea).
Recoltarea vîscului : Se poate recolta pe toată durata anului, dar perioada optimă este din noiembrie pînă în aprilie deoarece este exclusă confuzia cu vîscul de stejar (Loranthus europaeus) care are frunze căzătoare(vezi figura de mai sus). Totodată tufele de vîsc se pot depista mai uşor prin ramurile desfrunzite cu excepţia bradului. Ramurile tinere şi foarte fragile se desprind uşor cu un cîrlig prins la capătul unei prăjini lungi.
Pregătirea vâscului în vederea prelucrării : Se taie ramurile lemnoase şi cu diametru mai mare de 5 mm, precum şi fructele care constituie impurităţi şi care se îndepărtează cu ajutorul unei perii aspre (operaţiunile trebuie făcute înainte de uscare).
Uscarea se face numai pe cale naturală, la umbră, în poduri sau încăperi bine aerisite, fie întinzîndu-se ramurile pe jos, fie atîrnate pe sfori (la uscarea artificială se brunifică).
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ramuri foliate, cu diametrul pînă la 5 mm ; impurităţi : ramuri mai groase de 5 mm — max. 1%, frunze şi ramuri brunificate — max. 2%, fructe — max. 3% ; corpuri străine organice şi minerale — max. cîte 0,5% la fiecare ; umiditate — max. 14%.
Compoziţia chimică a vâscului: diferă în funcţie de provenienţă şi în special faţă de planta-gazdă. Din vîsc s-au izolat saponozide triterpenice (β-amirina şi derivaţi ai acidului oleanolic, β şi α — viscol, amine (colina şi acetilcolina), β-feniletilammă, inozitol aminoacizi liberi, substanţe grase formate din acid oleic, linoleic, palmitic etc, vitaminele C şi E, mucilagii, substanţe glicozidice (siringina), cvercetină, zaharuri, visco-toxina (polipeptidă ce se inactivează prin încălzire şi hidroliză), acid viscic, un polizaharid cu acţiune antitumorală, săruri minerale etc.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice ale vîscului : Datorită în special substanţelor de natură triiterpenică, derivaţilor de colină şi visco-toxinei, produsele farmaceutice pe bază de vîsc au acţiune hipotensivă imediată şi de durată şi acţiune bradicardizantă. Acţiunea bradicardizantă şi depresiv-cardiacă se produce datorită acţiunii directe asupra miocardului urmată de vasoconstricţie, efecte condiţionate de doza administrată. Din vîsc au fost izolate şi fracţiuni cardio-toxice care produc leziuni la nivelul miocardului. Pentru a obţine preparate lipsite de acţiune toxică sînt necesare prelucrări specifice industriei farmaceutice. În ceea ce privesc efectele antitumorale atribuite vîscului de medicina populară, experimentările în această direcţie au arătat că s-au obţinut unele rezultate pozitive folosind soluţii injectabile intravenoase combinate cu injecţii intraumorale în tumori externe inoperabile, sau în alte cazuri postoperatorii sau după iradiere.
Atît produsele hipotensive cit şi cele antitumorale obţinute din vîsc se vor utiliza numai sub supraveghere medicală.
Confuzii: Pentru a exclude confuzia cu Loranthus europaeus L. (vîsc de stejar) se va face de preferinţă recoltarea în timpul iernii, cînd acesta nu are frunză. În restul anului criteriile de deosebire vor fi : — frunzele — la cel de stejar de culoare verde-închisă şi peţiolate (la cel medicinal verzi-gălbui şi aproape sesile) ; — fructele — la cel de stejar gălbui şi dispuse în mici ciorchini (la cel medicinal — albe şi dispuse în grupuri strînse de cîte 3) ; — tulpina — mult mai închisă la culoare (spre brun-negricios) la cel de stejar faţă de cel medicinal (castaniu-cenuşie) (vezi figura).
În plus, sub raport ecologic, Loranthus parazitează aproape exclusiv pe speciile de stejar, de unde şi denumirea sa populară.
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!