Unguras
Marrubium vulgare L.
Unguraş;Fr.:Marrube blanc;G.:Gemeiner Andorn;M.:Orvosi pemetefu;R.:Şandra abîknavennaia.
Caractere de recunoaştere: Planta : Specie ierboasă, perenă, erectă, înaltă de 30—80 cm, cu un aspect general cenuşiu-albicios, datorită părozităţii; rădăcina: lignificată, pivotantă, groasă pînă la 2 cm, alburie; tulpina: cu 4 muchii evidente, groasă de 6—7 mm la bază, goală la interior, cu peri lungi si alipiţi; ramificare slaba; frunze: dispuse opus, aproape rotunde (2—4 cm diametru), cu margine neregulat crenată, lung peţiolate (2—5 cm); mărimea lor descreşte de la bază spre vîrf, iar poziţia lor (mai ales la cele inferioare) este aplecată, rugoase şi de culoare verde-deschis cu peri rari pe faţa superioară şi alburii pe cea inferioară cu nervaţiune evidentă; flori: grupate cîte 20-—50 în verticile globuloase la nodurile superioare; sînt mici, albicioase, cu caliciul cu 10 dinţi răsfrînţi, corola evident bilabiată; fructe: nucule pînă la 3 mm, brune, grupate cîte 4 în caliciul persistent
înflorire: VI-IX.
Materia primă: Herba Marrubii — formată din ramuri şi tulpini tinere, nelignificate; recoltate în timpul înfloririi, avînd caracterele descrise mai sus. Materia primă nu trebuie să conţină tulpini mai lungi de 20 cm de la vîrf în jos. Aspectul general este verde-cenuşiu datorită perilor deşi care acoperă părţile aeriene ale plantei. În stare proaspătă materia primă frecată între degete are un miros plăcut, balsamic. Uscată nu are miros, iar gustul este foarte amar, puţin iute.
Ecologie şi răspîndire: Specie adaptată la condiţii de ariditate, rezistentă la secetă, vegetează în condiţii de lumină directă.Nu are pretenţii faţă de sol, suportînd şi solurile bătătorite, grele, fără structură. Răspîndită în aproape întreaga ţară, pe marginea drumurilor, terenuri necultivate, păşuni degradate şi aride.
Răspîndit mult în zona stepică a Olteniei (Mehedinţi, Dolj, Olt), Munteniei (Teleorman, Ilfov, Ialomiţa, Brăila), în întreagă Dobrogea, estul Moldovei (Galaţi, Vaslui, Iaşi Botoşani).
Recoltare: Partea aeriană a plantei se recoltează din iunie pînă în septembrie, cînd planta este înflorită. Metode de recoltare:
— la plante izolate tăierea vîrfurilor tulpinale de max. 20 cm de la vîrf şi a ramificaţiilor, astfel încît să nu se ia cu părţile groase lignificate ale tulpinii;
— cosirea — cînd plantele cresc în masă, după care se face îndepărtarea părţilor groase lignificate.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: După ce se aleg părţile necorespunzătoare (tulpini lignificate, frunze brunificate), produsul se pune la uscat în strat subţire, la umbră, în locuri bine aerate, şoproane sau poduri acoperite cu tablă. Pe cale artificială uscarea se face la 30—25°.
Randamentul la uscare 4—5/1.
Condiţiile tehnice de recepţie impun ca produsul să fie format numai din vîrfuri tulpinale (pînă la 20 cm) şi ramuri, fără părţi lignificate; este admis un procent de impurităţi de max. 2% plante decolorate sau brunificate şi max. 5% tulpini lignificate, corpuri străine organice — max. 2% şi minerale — max. 1%, umiditate — max. 13%.
Compoziţie chimică: Conţine o substanţă amară — marubina sau marubiina (0,3—1%), acid marubic, tanin (6,5—7%), cantităţi mici de ulei volatil, mucilagii şi substanţe pectice, rezine şi ceruri, acid ursolic, substanţe grase, o saponozidă şi o glicozidă neidentificată structural, un alcaloid de asemenea neidentificat, colină, vitamina C, săruri minerale etc.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice: Are proprietăţi emoliente, expectorante, febrifuge. După unii autori poate înlocui chinina ca febrifug, în special la persoanele care prezintă intoleranţă la chinină. Sărurile de sodiu şi potasiu ale acidului marubic au proprietăţi coleretice. De asemenea, extractele din plantă au efecte pozitive în aritmia cardiacă datorită azotatului de potasiu şi colinei existente în această specie. Intră în compoziţia ceaiului antiastmatic.
La noi această specie este insuficient valorificată sub aspect fitoterapeutic.
Confuzii: în flora spontană, în aceleaşi condiţii de ariditate creşte şi specia Marrubium peregrinum L. (Cătuşnică sălbatică, Gutuiţă). Caracterele de deosebire sînt următoarele (fig. de mai jos):
— forma frunzelor la M.peregrinum este ovat-lanceolată, cu peţiol scurt de 0,5—1 cm (la specia medicinală e aproape rotundă şi cu peţiol lung cît limbul);
— flori mai puţine în verticil (pînă la 10, faţă de 20—50 la M. vulgare);
— caliciu cu 5 dinţi erecţi (dintre care unul mai mare) la M. peregrinum şi cu 8—10 răsfrînţi la M. vulgare.
Pe de altă parte, Marrubium peregrinum în stare proaspătă are miros neplăcut, gustul foarte slab amar, fad, acrişor, astringent.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!