Turita mare
Agrimonia eupatoria L.
Turiţă mare ; Fr. : Aigremoine ; G. : Echler Ackermmenig ; M. : Patika parlofu ; R. : Repeinicek aptecinîi.
Caractere de recunoaştere : Planta: Specie ierboasă perenă, erectă, păroasă, înaltă de 30—100 cm, neramificată sau ramificată numai spre vîrf ; partea subterană : rizom scurt de 2—5 cm cu rădăcini filamentoase destul de rare ; tulpina aeriană : rigidă, foarte păroasă, internodurile din ce în ce mai alungite spre vîrf ; frunze : dispuse altern pe tulpină, imparipenate, cu foliole sesile mari, alternînd cu altele mult mai mici, toate dinţate pe margine, de culoare verde-închis pe faţa superioară şi verde-cenuşie pe cea inferioară, datorită părozităţii, cele dinspre bază lungi pînă la 16 cm, scăzînd treptat spre vîrf ; flori : pe tipul 5, dispuse în raceme alungite de 10—30 cm scurt pedicelate, de cea 1 cm în diametru, receptaculul cu 10 brazde, petale galbene, se deschid de la bază spre vîrf ; fructe : 2 nucule care rămîn în receptacul, avînd în partea de sus numeroşi ghimpi rigizi cu vîrf îndrugat.
înflorire : VI—XI.
Materia primă: Herba Agrimoniae — tulpini obtuz costate sau rotunde cu diametrul de max. 4 mm, simple sau ramificate spre vîrf, moi, păroase, îndesuit foliate. Frunze de 8—16 cm, late de 4—8 cm, cu 5—9 foliole mari între care sînt adesea 6—10 foliole mici. Foliolele sînt sesile, eliptice sau ovate, cu 6—13 dinţi, dispers păroase sau cenuşiu pubescent-tomentoase, uneori cu glande pe partea inferioară. Inflorescenta pînă la 30 cm lungime. Sepale ovat triunghiulare, petale obovate de culoare galbenă. Miros slab, gust amărui, astringent.
Ecologie şi răspîndire turiță mare: Creşte mai ales în locuri semiumbrite cu umiditate mare, din zona de cîmpie pînă în cea montană (la cea 1 000 m), in luminişuri şi margini de păduri, tufărişuri, margini de drumuri, livezi, pajişti.
Mai răspîndită in Transilvania şi Banat (judeţele Braşov, Caraş-Severin, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Sălaj, Sibiu), Muntenia (Argeş, Ilfov, dar mai ales Buzău), Oltenia (Mehedinţi, Vîlcea) şi Moldova (Bacău, Neamţ, Suceava).
Recoltare : Partea aeriană se recoltează la începutul înfloririi (din iunie pînă în prima jumătate a lui august) pentru a se evita fructificaţiile. Se taie cu secera sau cuţitul întreaga parte foliată şi nelemnificată.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: înainte de uscare se îndepărtează fructificaţiile mature, îngălbenite şi tulpinile prea groase, lemnificate. Uscarea pe cale naturală se face la umbră, în locuri bine aerate, în strat subţire, iar la uscătorii la 35°. Randamentul la uscare 3—4/1.
Condiţiile tehnice de recepţie admit ca impurităţi — tulpini cu diametrul peste 4 mm — max. 3%, fructificaţii mature, îngălbenite — max. 5%, tulpini defoliate — max. 1% şi plante brunificate sau decolorate — max. 1%, corpuri străine organice şi minerale — max. 1% pentru fiecare, umiditate — max. 13%.
Compoziţie chimică : Tanin de natură catechinică, galotanin şi elagitanin, cvercetină liberă, hiperină şi rutozid, glicozizi ai apigeninei şi luteolinei, substanţe amare, urme de ulei volatil, bioxid de siliciu, acid nicotinic, vitaminele C şi K, acid ursolic.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice : proprietăţi astringente datorită taninurilor şi stimulente a apetitului datorită substanţelor amare. Indicată în afecţiuni cronice stomacale şi ca eupeptic amar. Intră în compoziţia, ceaiului antidiiareic şi hepatic nr. 2.
Observaţii : In flora spontană se mai întîlnesc şi speciile A. odorata şi A. pilosa, care pot fi admise ca materie primă.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!