Troscot

 

Polygonum aviculare L.

 

Fr.: Renouee des oiseaux ; G.: Vogelknoterich ; M.: Porcsin keserufu ; R. : Gareţ pticii


Caractere de recunoaştere troscot: Planta: Specie anuală, mică (1,0— 50 cm), cel mai adesea tîrîtoare, mai rar ascendentă sau erectă ; rădăcina : pivotantă, fusiformă ; tulpina : netedă, glabră, ramificată, cu noduri umflate şi cu manşoane membranoase albicioase (ochree) la baza frunzelor ; frunze : dispuse altern, eliptice sau lanceolate, cu margine netedă, mici (pînă la 2 cm), scurt peţiolate pînă la sesile ; flori : grupate cîte 3—5 la subsuoara frunzelor, nu ies în evidenţă fiind mici şi verzui sau roşietice ; fructe : achene mici. Specie foarte polimorfă, cu numeroase forme şi varietăţi .

 

 

troscot
From selene

 

 

troscot
From selene

 

 

polygonum aviculare
From selene

 

troscotul
From selene

-


Înflorire : V—IX.

 


Materia primă: Herba Polygoni avicularis sau Herba Centumnodii — părţile aeriene ale plantei recoltate în timpul înfloririi. Tulpinile sînt glabre, netede, ramificate, evident articulate, cu noduri umflate ; frunzele cu forme şi dimensiuni foarte variate, în general eliptice, lanceolate, uneori liniar-lanceolate, scurt peţiolate sau sesile, obtuze sau ascuţite la vîrf. Florile mici, de 2—3 mm, grupate în fascicule axilare, sînt scurt pedunculate. Tulpina şi frunzele sînt verzui-cenuşii, iar florile roz palid sau albe-verzui, uneori cu resturi de fructe. Fără miros caracteristic, gustul astringent.

 


Ecologie şi răspîndire : Plantă antropofilă, legată ecologic de aşezările omeneşti, pe terenuri virane, marginea drumurilor, şanţurilor, in locuri cultivate ca buruiană greu de combătut. Preferă locuri bătătorite, foarte adaptabilă pe orice tip de sol, chiar pe nisipuri şi săraturi, rezistentă la secetă, crescînd în locuri luminate. Răspîndită în toate judeţele ţării, mai ales în zona de cîmpie şi deal,

 


Recoltare: Momentul optim este în perioada de înflorire (mai-septembrie). Se face prin smulgerea plantelor (dacă sînt forme erecte şi în masă, se poate face şi prin cosire).

 


Pregătirea troscotului în vederea prelucrării : Se îndepărtează rădăcinile şi părţile inferioare lemnificate. Nefiind prea suculentă, uscarea este destul de uşoară : cea naturală se face la umbră, în strat subţire, în poduri, pe rame sau hîrtii (stratul de plante se întoarce la 1—2 zile, cu grijă, pentru a nu cădea frunzele); cea artificială la cel mult 40°. Randamentul la uscare 4—5/1.


Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca impurităţi — max. 3% plante decolorate şi max. 2% resturi de rădăcini ; corpuri străine organice — max. 1% şi minerale — max. 2% ; umiditate — max. 13%.

 


Compoziţie chimică: conţine cea 1% acid silicic total, respectiv 0,08—0,20% acid silicic solubil prin decocţie ; 3—4% taninuri, pigmenţi de natură flavonoidică : avicularozida respectiv arabinozida cvercetolului şi camferitrozida care este o ramnozidă a camferolului ; vitamina C, rezine, ceruri, grăsimi, zaharuri, mucilagii, derivaţi antrachinonici, urme de ulei volatil.

 


Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: Troscotul are proprietăţi astringente, antidiareice, diuretice, vulnerare şi hemostatice.În fitoterapeutica modernă însă este utilizat ca sursă vegetală de siliciu solubil alături de Equisetum arvense şi Galeopsis ochroleuca în afecţiunile căilor respiratorii în special ca antitusiv, mineralizant şi adjuvant în tuberculoza pulmonară.
Intră în compoziţia ceaiului gastric nr. 2.



Alte articole din aceasta categorie:



 

      

 


Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!