Trifoiște de baltă
Menyanthes trifoliata L.
F.:Menyanthe, Trefle d'eau; G.: Sumpf-Bitterklee; M.:Vidrafu;R.: Vahta trehlistnaia.
Caractere de recunoaştere Planta : Specie erbacee palustră, perenă, lipsită de tulpină aeriană, frunzele şi inflorescenţa pornind din rizom, înaltă de 15—30 cm; partea subterană: rizom ramificat, orizontal, verde, lung pînă la 1 m, gros pînă la 1 — 1,5 cm din care se dezvoltă rădăcini adventive albicioase; frunze: la bază cu o teacă membranoasă care înconjură rizomul, peţiol lung (5—15 cm), limb trifoliat cu foliole eliptice, întregi, lungi de 3—10 cm, late pe jumătate, verde pal; flori: grupate în raceme dense la vîrful unui peduncul lung de 10—20 cm, caliciu cu 5 dinţi, corola alb-roz, tubuloasă, cu 5 petale unite, păroase la interior; fruct: capsulă de cca I cm, aproape sferică, se deschide prin 2 valve, în interior cu numeroase seminţe elipsoidale.
înflorire: IV—VI.
Materia prima: Folium Trifolii fibrini — formată din frunze 3-foliate, cu foliole aproape sesile, obovate. Peţiolul este de 5—15 cm lungime, glabru, iar foliolele sînt de 3—10 cm lungime, de 1—5 cm lăţime, verzi, glabre, slab crenelate pe margini. Fără miros, gustul puternic amar.
Ecologie şi răspîndire: Plantă legată de locuri cu umiditate excesivă, vegetînd în locuri înmlăştinite, turbării, pîraie cu apă lentă, de la cîmpie şi pînă în zona montană (de exemplu la rezervaţia Lala ajunge la 1 300 m). Deşi este citată în numeroase puncte, ea nu poate fi recoltată economic, fiind valorificată pînă acum numai din judeţul Bihor (Diosig) şi Alba (în Munţii Apuseni), în cantităţi moderate pentru a nu restrînge arealul speciei.
Recoltare: Se face în perioada de înflorire, tăindu-se frunzele cu tot cu peţiol. Nu se face smulgerea acestora pentru a nu distruge rizomul.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Datorită conţinutului mare de apă din frunze, acestea trebuie puse cît mai repede la uscat, deoarece au tendinţa de brunificare. Uscarea se face la umbră, în poduri acoperite cu tablă sau şoproane foarte bine aerate.
Uscarea artificială se face la 60-70°.
Randamentul la uscare 5—6/1.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca produsul să fie format din frunze cu peţioli, admiţîndu-se ca impurităţi frunze roşii-brune sau cu pete închise — max. 5% şi peţioli izolaţi — max. 3%, corpuri străine organice — max. 1 % şi minerale — max. 0.5%, umiditate— max. 12%.
Compoziţie chimică: Un principiu amar de natură glicozidică— meniantina — (cca 1%), un alcaloid — genţianina — care prin hidroliză alcalină se transformă în acid genţianic, iar prin tratare cu acid clorhidric se retransformă în genţianina; frunzele sînt bogate în rutozid şi hiperină, trifoliozid, loganină care este tot un glicozid amar, tanin (1—7%), acid oxicinamicocafeic, acid clorogenic, ferulic şi folic, cantităţi mici de ulei volatil, ulei gras, flobafene, acid fosforic, colină, alcool cerilic, carotenoizi, enzime, săruri minerale etc. De menţionat este faptul că cenuşa obţinută din plantă este verde datorită conţinutului ridicat în mangan.
Acţiune farmacodinamică — proprietăţi terapeutice: Datorită principiilor amare, acidului oxicinamicocafeic şi acidului clorogenic, această specie stimulează funcţiile hepatice, echilibrează pe cale neurovegetativă procesele digestive prin stimulare adrenergică şi scăderea reactivităţii colinergice. Stimulează secreţia peptică şi măreşte acţiunea hiperglicemiantă a adrenalinei. Preparatele din această specie se utilizează ca tonic-amar dînd rezultate bune în dispepsii de natură diferită.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!