Talpa gîștii
Leonurus cardiaca L., L. quinquelobatus Gilib.
Fr.:Agripaume; G.: Lowenschwanz;M.:Szuros gyongyajak;R.:Pustîrnik piatilopastnîi.
Caractere de recunoaştere: Planta: Specii erbacee perene, erecte, viguroase, înalte de 0,5—1(1,5) m; partea subterană: rizom lignificat, gros pînă la 1—1,5 cm şi scurt din care pornesc numeroase rădăcini brune, lungi pînă la 20—30 cm şi subţiri de 1—2 mm, tulpina aeriană: pornesc mai multe de pe rizom, au 4 muchii, goale la interior: frunze: opuse, palmat-lobate (cele superioare cu 3 lobi) avînd aspectul unei labe de gîscă, de unde şi denumirea populară, acesta fiind caracterul de recunoaştere cel mai evident; sînt lungi de 6—12 cm şi late de 4—10 cm, cu peri aspri, peţiol mai lung spre bază (1—3 cm) scăzînd către vîrf; la bază cu alte frunzuliţe mici; flori: grupate cîte 10—20 în pseudo-verticile foarte strînse, la subsuoara frunzelor de la ultimele 10—15 noduri; corola are ambele buze evidente, de culoare roz, lungă de cea 1 cm; fructe: nucule ovoidale, pubescente la vîrf, aşezate cîte 4 la baza caliciului persistent.
înflorire: VI—VIII.
Materia primă: Herba Leonuri — provenind de la ambele specii este formată din părţile aeriene înflorite ale acestor plante. Tulpinile sînt 4-unghiulare cu peri de jur împrejur (L. quinquelobatus) sau numai pe muchii (L. cardiaca). Frunze opuse palmat-lobate, cu 3—5 lobi dinţaţi. Inflorescenţe lungi de 10—30 cm cu numeroase flori mici roze, rar albe, sînt dispuse în dihazii îndesuite, formînd verticile îndepărtate. Materia primă nu trebuie să conţină rădăcini şi părţi lignificate.
Ecologie şi răspîndire: Cele două specii, care au morfologie asemănătoare, diferenţiindu-se în special prin părozitate (la L. quinquelobatus părozitatea e dispersă pe toată suprafaţa tulpinii şi nu numai pe muchii, iar perii sînt lungi pînă la 1 mm şi erecţi), au şi cerinţe ecologice asemănătoare. Ele sînt plante de lumină sau de semiumbră, cu pretenţii reduse faţă de umiditate, ca şi faţă de sol, vegetînd în buruienile de la marginea drumurilor şi căilor ferate, la marginea pădurilor sau în locuri poieniţe, pe lîngă garduri, pe terenuri necultivate, în zona de cîmpie şi deal — pînă la 500—600 m.
Răspîndită în cantităţi mai mari în Transilvania şi Banat (judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Cluj, Harghita, Maramureş, Timiş), Muntenia (Argeş, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman), Moldova (Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui).
Recoltare: Partea aeriană a plantei se recoltează din iunie pînă la începutul lui august, cînd fructificarea devine abundentă, iar caliciul care persistă — spinos. Deoarece tulpina se lignifică spre bază, se taie cu foarfecă sau cosorul doar vîrful înflorit (cea 25 cm) şi ramurile, fără să depăşească 5 mm în diametru.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: După ce se înlătură resturile de tulpini lignificate ce depăşesc 5 mm diametru, produsul se pune la uscat în strat subţire la umbră, în poduri bine aerate sau şoproane, întorcîndu-se la 1—2 zile pentru o uscare uniformă, însă cu multă grijă pentru a evita sfărîmarea frunzelor.
Pe cale artificială uscarea se face la 35—40°.
Randamentul la uscare 3,5—4/1.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca produsul să fie format din vîrfuri tulpinale (lungi de pînă la 25 cm) şi ramuri nelignificate, cu diametrul de max. 5 mm, admiţîndu-se ca impurităţi — max. 5% plante brunificate, fructificaţii maronii şi max. 5% tulpini ce depăşesc 5 mm diametru (dar nu mai groase de 6 mm), corpuri străine organice-—max. 0,5% şi minerale — max. 1%, umiditate—max. 13%.
Compoziţie chimică: Planta proaspătă conţine 0,050—0,070% alcaloizi, între care leunucardina sau stachidrina, doi alcaloizi cu structura încă neelucidată complet, izolaţi de cercetători din ţara noastră; substanţe de natură glicozidică între care heterozizi cardiotonici cu acţiune similară strofantidinei, care prin hidroliză dau L-ramnoză, D-glucoză şi un aglicon cu structură pentaciclică, 3 glicozide amare cu structură sterolică şi un glicozid amar denumit de unii autori leonurină, glicozizi cu inel lactonic nesaturat; tanoizi, ulei volatil, saponozide, rezine, vitaminele A, C şi E (în uleiul din seminţe), acizi organici, substanţe minerale.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice: Cu toate că acţiunea farmacodinamică a fost studiată de diferiţi cercetători, este pe departe de a fi epuizat acest aspect important pentru valorificarea superioară în fitoterapie a acestor specii cu o compoziţie chimică atît de bogată. Rezultatele obţinute în această direcţie sînt în funcţie de vechimea materiei prime şi de metodele de obţinere a extractelor sau a unor principii active.
Pînă în prezent s-a confirmat acţiunea inhibitoare asupra sistemului nervos central, în special asupra centrului respirator, acţiunea hipotensivă şi vasoconstrictorie periferică, acţiunea diuretică, efecte sedative puternice — de cca 3 ori superioare Valerianei şi acţiune cronotropă negativă asupra cordului. Acţiunea cardiacă a unor extracte din această plantă se manifestă prin excitarea centrală vagală. De menţionat este faptul că extractele obţinute prin infuzare sau decoct nu au decît în mică măsură spectrul de activitate al plantei.
Herba Leonuri intră în compoziţia ceaiurilor antiastmatic, anticolitic, ceaiului calmant şi calmant împotriva tulburărilor cardiace şi în ceaiul sedativ.
Confuzii: Cu port asemănător este şi specia anuală sau bienală Chaiturus marrubiastrum (L.) Rchb. (Coada mîţei), comună în toată ţara, dar în regiuni ceva mai umede (văile apelor, poieni umede).
Caractere de deosebire:
— frunzele sînt eliptice, fără cei 5 lobi caracteristici care dau forma de „talpa gîştii" (vezi figura de mai jos)
— corola nu are inel păros la interior ca la Leonurus şi are lobul inferior mai lung (la Leonurus acesta este mai scurt).
Observaţii: Cercetările farmacodinamice asupra speciei Ch.marrubiastrum au dovedit o acţiune sedativă similară cu cea a speciei L.cardiaca.
figura: L=Leonurus, C=Chaiturus
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!