STERILITATEA MASCULINĂ
Sterilitatea unui cuplu se datoreşte în 30-50% din cauza bărbatului.După Doepfmer, noţiunea de sterilitate se referă la perechea conjugală, pe cînd infertilitatea se referă la un singur partener. Absenţa spermatozoizilor din sperma ejaculată se numeşte azoospermie. Din punct de vedere fiziopatologic, azoospermiile se clasifică în secretoare si excretoare. Din punct de vedere patogenic (al mecanismelor de producere) se clasifică în azoospermii de natură primitiv-testicuiară şi azoospermii de natură neurohipofizara.
AZOOSPERMIILE Azoospermiile secretoare. Dintre cauzele azoospermiilor secretoare de natură primitiv-testiculară, notăm următoarele : a) Criptorhidia este lipsa coborîrii testiculelor, care poate fi unilaterală sau bilaterală. Sterilitatea apare de regulă în ectopiile testiculare bilaterale şi se explică prin alterarea elementelor germinale, din cauza creşterii temperaturii mediului în care se găsesc testiculele. Se ştie că în mod normal testiculele se găsesc în scrot, la o temperatură mai scazută cu cîteva diviziuni, ceea ce favorizează funcţia lor normală. Reţinerea testiculelor pe traiectul canalului inghinal sau intraabdominal nu creează un optimum de temperatură şi de condiţii pentru o spermatogeneza normală. Variaţiile de temperatură (de 1-8grade) explică apariţia oligo- sau azoospermiilor în bolile febrile, caz în care temperaturii ridicate i se adaugă şi acţiunea nocivă a toxinelor microbiene.
b) Infecţiile testiculare (orhitele) de natură microbiană sau virotică pot antrena apariţia sterilităţii masculine. Dintre bolile virotice, oreionul (virusul urlian) poate da atingeri testiculare cu sterilitate consecutivă.
c) Iradierea. Razele X şi razele gamma au acţiune nocivă asupra ţesutului testicular, putînd leza îndeosebi ţesutul endocrin testicular, afectînd uneori şi spermatogeneza. Azoospermia în aceste cazuri depinde de doza şi timpul de iradiere şi de vîrsta la care acţionează radiaţiile deoarece, dupa cum se ştie, testiculul tînar este uşor lezat; de asemenea, depinde şi de sensibilitatea individuală. În unele cazuri leziunile pot fi reversibile, dacă se înlătuă radiaţiile. d) Lipsa congenitală a testiculelor (ageneziile), în care explorarea chirurgicală pune în evidenţă lipsa testiculelor sau prezenţa unor rudimente de testicule fără funcţie, reprezintă o cauză a sterilitaţii mai rar întîlnită.
e) Disgenezia gonadică prin alterarea predominantă a ţesutului germinai de natură congenitală, prin factori nocivi intrauterini, duce la sterilitate.În această grupă intră sindromul Klinefelter, care se manifestă prin ejaculaţii normale, dar din care lipsesc spermatozoizii (azoospermie). La aceşti bolnavi, testiculele sînt mici şi hipotrofice, cu un scrot normal, iar deseori bolnavii prezinta ginecomastie. Examenul de laborator indică o creştere a titrului de hormon foliculostimulant (FSH), iar biopsia pune în evidenţă o alterare numai a tubilor seminali, care sînt hialinizati în intregime, adică celulele germinative şi Sertoli.În sindromul Del Castillo, caracterele sexuale sînt normale, bolnavii nu au ginecomastie şi sînt sterili, iar în testicule este lezată, disparută, numai linia germinală, cu păstrarea celulelor sertoliene. FSH este normal.
f) Castrarea bilaterală consecutivă accidentelor sau castrarea chirurgicală, în scop terapeutic pentru unele boli, sînt urmate, obligatoriu, de sterilitate. Varicocelele mari, torsiunea de testicul pot duce la sterilitate.
g) Avitaminozele şi carenţele alimentare, subnutriţia, lipsesc organismul de substratul biochimic din care se sintetizează hormonii sexuali. În special absenţa vitaminelor E, A şi a celor din grupul B influenţează spermatogeneza în mod negativ.În tratamentul sterilităţii trebuie să se ţină seama de acest fapt. Din categoria azoospermiilor secretoare de cauză centrală enumerăm : 1. Azoospermiile neurogene, al căror mecanism nervos este înca insuficient clarificat, dar care totuşi reprezintă o realitate.În 1952, Stieve a arătat pentru prima dată efectul factorului psihic asupra spermatogenezei, cu dispariţia totală a elementelor seminale. În 1958, acad. St. M. Milcu si dr. Maicanescu au descris cazuri de sterilitate apărută la adulţi normali şi fertili, după traume psihice şi leziuni nervoase hipotalamice. În aceste cazuri de sterilitate de origine nervoasă are loc o atingere predominantă a ţesutului germinal cu alterări în special ale spermatogenezei.
2. Azoospermiile de origine neuroendocrină prin leziuni hipotalamohipofizare se datoresc insuficienţei de stimulare gonadotropă (FSH scazut). Apariţia după pubertate face ca individul să aibă uneori erecţie, dar acuză sterilitate conjugală. Este cazul eunucoidismului ; diferenţa dintre eunucoidismul primitiv testicular şi cel hipofizar hipogonadotrop se face cu ajutorul dozărilor hormonale şi al biopsiei testiculare.
Azoospermiile excretoare. Sterilitatea masculină în aceste cazuri se datoreşte obstrucţiei căilor spermatice prin obstacole mecanice sau inflamatorii, din care cauză spermatozoizii nu pot ajunge în mediul extern. Din această categorie, se recunosc următoarele cauze :
a) Procesele infecţioase (gonococic, tuberculos sau luetic) ale epididimului, veziculelor seminale, prostatei duc la sterilitate prin obstrucţia căilor seminale.
b) Formaţiunile tumorale sau chisturile epididimare congenitale sau dobîndite sînt responsabile de un mare număr de azoospermii, care sînt socotite de unii primitive şi tratate greşit ca atare.
c) Leziunile traumatice şi vasculare ale canalului deferent sau ligatura canalului cu cicatrizarea la acest nivel, datorită unor intervenţii chirurgicale necesare, pot duce la sterilitate.
d) Absenţa congenitală a canalului deferent este de asemenea o cauză rară de sterilitate. Diagnosticul diferenţial dintre azoospermia secretoare şi cea excretoare este uşor de făcut.
Pentru azoospermiile excretoare pledează sexualizarea normală a individului şi antecedentele sale patologice (infecţii genitale tuberculoase, sifilitice, gonococice), palparea unor formaţiuni pe traiectul canalului epididimo-deferential.
Pentru azoospermiile secretoare pledează tulburările de sexualizare a individului, care are testicule mai mici, cu sensibilitatea diminuată, în antecedentele patologice, se întîlnesc criptorhidia, varioocelul sau traumatisme spontane şi chirurgicale ale testiculelor.În caz de dubiu, de un real folos în vederea diagnosticului sînt: explorarea radiologică a căilor seminale prin substanţe de contrast, biopsia testiculară şi analizele hormonale. Îndeosebi biopsia testiculară ajută să se facă distincţia între azoospermiile secretoare şi cele excretoare.
STERILITATEA FEMININĂ
Dereglarea mecanismelor fiziologice ale fertilitaţii feminine, prin intervenţia unor factori care acţioneaza asupra diverselor etape ale fecundităţii poate avea ca urmare apariţia sterilitaţii ; de exemplu, lipsa ovulatiei, obstrucţia tubară, hipoplazia uterină, deviaţiile uterine şi alte cauze sînt factori de sterilitate. Unii dintre aceşti factori, de exemplu anovulaţia, pot reintra cu timpul în normal în mod spontan, fără să fie nevoie de un tratament, dar alteori acesta este necesar. Alţi factori, ca obstrucţia tubară, produc o sterilitate absolută, care nu se vindecă decît dacă se instituie un tratament.
Înainte de a trece în revistă cauzele sterilitaţii feminine patologice, să vedem care este sterilitatea fiziologica a femeii. STERILITATEA FEMININĂ PRIMARĂ Femeia poate prezenta o lipsă de fecunditate fiziologică în anumite perioade de viaţă ale ei. Sterilitatea infantilă se datoreşte lipsei de dezvoltare şi de maturizare a aparatului genital feminin şi ţine pîna în jurul virstei de 15 ani (pîna la aparitţa ciclurilor menstruale ovulatorii).În cazurile foarte rare, de pubertate precoce cu maturizare sexuală precoce, se citează în literatură apariţia stării de sarcină timpurie. În zonele calde, unde pubertatea apare mai de timpuriu, este posibilă contractarea sarcinii la 12 ani.
În perioada de activitate genitală există o sterilitate ciclică. Posibilitatea fecundaţiei depinde de data ovulaţiei, de durata de viaţă a ovulului expulzat şi de viabilitatea spermatozoidului. Viaţa ovulului, dacă nu este fecundat, este de 12-24 de ore de la ovulatie. Viabilitatea spermatozoidului trecut prin colul uterin este de 48 de ore. Ovulaţia are loc cu 15 zile, plus sau minus o zi, înaintea menstruaţiei urmatoare.
Avind in vedere perioada maximă de viaţă a ovulului şi a spermatozoidului, cît şi data ovulaţiei, rezultă că perioada de fecundaţie maximă a femeii este cuprinsă între a 12-a si a 19-a zi a ciclului menstrual.
Data ovulatiei este mai greu de precizat în ciclurile menstruale lungi sau scurte şi imposibilă de stabilit în ciclurile neregulate. Există, pe de o parte, cicluri menstruale anovulatorii {lipsite de ovulaţie) întilnite uneori la femeile hiperfoliculinice, şi există de asemenea şi ovulaţii paraciclice, care se pot produce (ce-i drept foarte rar) în orice zi a ciclului şi chiar în perioada menstruală.
Acest aspect se explică prin posibilitatea existenţei de foliculi maturi în orice fază a ciclului.
Aceste fapte ne determină să apreciem cu rezerve aşa-zisa infertilitate fiziologică a femeii. Chiar la femeile sănătoase, cu ciclul menstrual regulat, este mai aproape de realitate să considerăm perioadele de mijloc, intermenstruale, ca favorabile concepţiei şi să socotim ca perioade mai puţin favorabile pentru concepţie zilele pre- şi postmenstruale.
Sterilitatea gravidică se datoreşte inhibării fenomenului de ovulaţie de către corpul galben gravidic. Uneori, ovulaţia poate continua şi în primele luni de sarcină şi, de asemenea, se poate însoţi de apariţia în continuare a menstrei (destul de rar), cazuri în care este posibilă superfecundaţia. Sterilitatea din timpul perioadei de lactaţie este discutabilă, situaţia de infertilitate a femeii nefiind absoluta. Dupa unele statistici 20-40% din femeile care alapteaza prezinta menstruatie cu ovulatie si posibilitatea unei noi sarcini. In alte cazuri, lipsa menstruatiei in perioada de lactatie nu inseamna si absenta ovulatiei. Pot exista ovulatii fara sa se produca pierderi de singe menstrual, in care caz femeia se stie amenoreica, putind totusi sa ramina gravida. Sterilitatea de virsta se instaleaza incepind cu menopauza, la 48-50 de ani, cind sansele de conceptie devin mai reduse din cauza insuficientei ovariene, a modificarilor de troficitate ale mucoasei uterine si tubare. Aceasta nu exclude, totusi, posibilitatea sarcinii chiar la o virsta inaintata de 60-65 de ani. STERILITATEA FEMININA SECUNDARA (PATOLOGICA) Cauzele sterilitatii feminine patologice sint multiple si le vom grupa in cauze generale, cauze neuroendocrine si cauze genitale. Cauzele generale. Inanitia sau subalimentatia de durata, observate mai ales in timpul razboaielor, in lagarele de concentrare, in perioadele de foamete sau in cazurile de imposibilitate a alimentarii, ca in bolile digestive, pot avea drept repercusiuni instalarea amenoreei si a sterilitatii. In aceste cazuri, lipsa principiilor alimentare si in special a proteinelor tulbura biosinteza hormonilor stimulatori hipofizari, care sint de natura proteica, si a hormonilor steroizi gonadici si suprarenali, care sint de natura lipidica. Interventia unor vitamine in biosinteza hormonala, ca si in troficitatea normala a aparatului genital arata importanta hipovitaminozelor, constituind factori adjuvanti in sterilitate.Dintre vitaminele din alimentatie care au rol in procesele de fertilitate, notam vitaminele : A, E, B1 si B2.
Intoxicatiile cu substante toxice, in mod voit sau aocidental, sau intoxicatiile profesionale, pot fi factori de sterilitate. Intoxicatia tabagica cronica scade fertilitatea, actionind prin diminuarea apetitului sexual; modificind mediul vaginal, scade si viabilitatea spermatozoizilor in vagin si face sa creasca excitabilitatea musculaturii uterobulbare cu producerea de obstructii tuibare prin spasme musculare.
Morfinomania, cocainomania si intoxicatiile cu barbiturice se insotesc de o scadere a fertilitatii.
Dintre intoxicatiile profesionale, intoxicatia niootinica cronica, constatata la femeile din fabricile de tigarete sau la vinzatoarele de tigari, produce scaderea excitabilitatii sexuale pina la frigiditate, tulburari menstruale si sterilitate. Intoxicatiile cu plumb, mercur sau arsenic genereaza deseori tulburari sexuale si scaderea fertilitatii pina la sterilitate.
Dintre bolile generale cu rasunet asupra fertilitatii, enumeram : anemiile, leucemiile, febra tifoida, scarlatina, pneumonia, gripa, septicemiile si infectiile cronice, ca tuberculoza, sifilisul, malaria. Cauzele neuroendocrine. Se cunosc influentele diverselor traume neuropsihice asupra vietii sexuale si asupra fertilitatii feminine.
Sterilitatea poate aparea la o femeie in urma unui traumatism psihic violent; de exemplu, o spaima puternica poate duce la incetarea menstruatiei (amenoree psihogena) si la sterilitate.
Viata nelinistita, tensiunea nervoasa in care traiesc unele femei si in special viata mai trepidanta a mediului urban, in care sexul feminin uzeaza de mai multe toxice decit cele din mediul rural, toate acestea explica procentul mai mare de sterilitate la oras fata de sat.
Dintre bolile endocrine care pot duce la sterilitate, citam : insuficienta ovariana de natura centrala, hipotalamohipofizara sau primitiv-ovariana prin leziuni diverse de natura toxica, inflamatoare, degenerativa sau tumorala, sau in urma unor boli endocrine care influenteaza si functia ovariana, de exemplu : bolile tiroidei (hipertiroidia sau hipotiroidia), bolile suprarenalei (sindromul Cushing, virilismul pilar, boala Addison) si unele sindroame hipofizare ca : gigantism, acromegalie, casexie hipofizara, sindromul Babinski-Frohlich etc.
Pentru a se produce sterilitatea, uneori este suficienta numai o dereglare functionala a ovarelor, fara leziuni anatomice; de exemplu, o tulburare in reglarea functiilor ovariene de catre sistemul diencefalohipofizar (dizarmonia hipofizoovariana) care se poate manifesta prin prelungirea fazei de secretie foliculinica, cu scurtarea celei progesteronice si modificari ale ovulatiei. Tulburarile secretiilor hormonale ale ovarului, in afara de faptul ca influenteaza transformarile normale ale uterului, influenteaza si mecanismul normal al ovulatiei. Multe cicluri anovulatorii se insotesc si de lipsa de transformare a foliculului matur in corp galben progestativ. Anovulatia, cauza frecventa de sterilitate, poate fi descoperita de medic prin examene de laborator, hormonale si cu ajutorul curbei termice bazale (curba monofazica).
Diabetul zaharat determina, de asemenea, aparitia sterilitatii, mai ales in formele consumptive de diabet slab.
Obezitatea, in care se observa o diminuare a excitabilitatii sexuale si a potentei sexuale la ambele sexe, cind este de origine hipotalamica, constituie o cauza de diminuare a fertilitatii, mergind pina la sterilitate. Obezitatea influenteaza relatiile sexuale, duce la hipomenoree, la hipoplazie uterina, la cresterea viscozitatii secretiilor cervicale, care devin astfel impermeabile pentru spermatozoizi. Prin urmare, unele tulburari de nutritie scad fertilitatea feminina. Cauzele sexuale. Scaderea libidoului, a dorintei sexuale pina la disparitie, cu instalarea frigiditatii, duce la rarirea raporturilor sexuale si, consecutiv, la scaderea fertilitatii feminine.
In unirile sexuale fara orgasm, lipsa acestui factor face ca ascensiunea spermatozoizilor prin secretiile cervicale sa fie mai anevoioasa. In mod normal, contractiile uterine din timpul orgasmului faciliteaza captarea spermatozoizilor de catre colul uterin prin secretiile cervicale, care devin mai abundente si mai filante. In plus, orgasmul, pe cale reflexa, prin descarcari de hormon luteinizant (LH) poate precipita ovulatia.
Tulburarile actului sexual de tipul dispareuniei (act sexual dureros) sau de tipul vaginismului (copulatii imposibile din cauza contracturii spastice a musculaturii vulvovaginale) sint stari care influenteaza negativ fecunditatea feminina. Masturbarea sau deviatiile sexuale influenteaza normalitatea activitatii sexuale si, implicit, fertilitatea feminina. Cauzele genitale. Factorii care produc alterari de structura sau functionale ale aparatului genital feminin, actionind la diferite niveluri, perturbeaza procesul fertilitatii si determina astfel sterilitatea. Dintre factorii gonadici, lipsa congenitala a ovarelor (agenezia ovariana) se manifesta prin amenoree primara, lipsa aparitiei caracterelor sexuale secundare feminine, nanism si malformatii congenitale si, bineinteles, sterilitate primara.
Inflamatiile ovariene, iradierea ovarului cu raze X sau cu izotopi radioactivi, ovarul polichistic sau tumorile ovariene produc leziuni ovariene, cu repercusiuni asupra functiilor ovarului si, consecutiv, sterilitate.
Factorii care actioneaza la nivelul trompei uterine determina sterilitatea prin realizarea unei obstructii. Obstructiile pot fi anatomice, prin leziuni organice, sau numai functionale, prin spasme la acest nivel.
Obstructia organica se datoreste, cel mai frecvent, cauzelor infectioase de natura gonococica, tuberculoasa, infectiilor genitale post-abortum sau altor stari infectioase acute si cronice. Sediul obstructiei este mai frecvent catre extremitatile trompei, si anume catre ovar, in portiunea externa, sau catre uter, in portiunea interna a trompei.
In obstructia tubara functionala nu se constata leziuni organice ; aceasta se datoreste unor spasme ale musculaturii trompelor, de origine nervoasa vegetativa si se intilneste in special la femeile cu nevroze vegetative sau cu spasmofilie. Dupa unii autori, acest tip de obstructie tuibara este tot atit de frecvent ca si obstructia organica.
Dintre factorii uterini care produc sterilitatea citam : malformatiile uterine (uter bicorn, arcuat), atreziile uterine si hipoplazia uterina, in care nidatia este defectuoasa ; chiar daca s-a fixat oul, exista tendinta la avort spontan.
Unele anomalii de pozitie a uterului (hiperanteflexiile sau retrodeviatiile uterine), tumorile sau polipii uterini sint factori de sterilitate.
Factorii vaginali si vulvari. Acestia actioneaza negativ asupra fertilitatii si au o importanta mai redusa, influentind in special ascensiunea spermatozoizilor si penetrarea lor in caile genitale feminine.
Dintre obstacolele mecanice citam : imperforatia himenului, septurile vaginale transverse imperforate sau leziunile cicatriceale vulvovaginale stenozante, care pot fi cauze de sterilitate sau hipofertilitate.
Chiar in absenta deflorarii, in cazul unui himen imperforat, cind ejaculatia are loc ante portas, se citeaza cazuri de sarcini ; deci obstacolul mecanic este minim fata de numarul mare de spermatozoizi ejaculati.
O oarecare importanta o are modificarea biologiei vaginale, pH-ul vaginal. Hiperaciditatea vaginala in urma actului sexual (mai ales daca ejaculatia este minima si continutul vaginal este evacuat rapid, inainte ca un numar de spermatozoizi sa fi ajuns spre col) sau insuficienta secretiilor cervicale sau a glandelor vestibulare contribuie la diminuarea factorilor care,in mod normal favorizeaza alcalinizarea, opunindu-se acidifierii crescute a mediului vaginal post coitum.
In cele de mai sus am enumerat principalii factori etiologici care produc sterilitate, actionind la nivelul ovarelor, trompelor, uterului si vulvovaginal. Cunoasterea si depistarea acestora ne ajuta sa prevenim si sa tratam sterilitatea. PREVENIREA SI TRATAMENTUL STERILITATII Avind in vedere importanta biologica si sociala a sterilitatii,cit si faptul ca rezultatele diferitelor tratamente sint inca mediocre,se pune in primul rind problema prevenirii sterilitatii la ambele sexe. Pentru profilaxia sterilitatii feminine se impune evitarea factorilor etiologici enumerati si, in special, evitarea infectiilor generale si genitale. Cauzele cele mai frecvente de sterilitate (80% din cazuri) sint obstructiile tubare postinflamatoare, iar evitarea lor se face printr-o profilaxie riguroasa a bolilor venerice, cit si prin tratamentul precoce si cu mijloace moderne al inflamatiilor aparatului genital (metroanexite, salpingite, ovarite etc).
Avorturile repetate reprezinta o cauza favorizanta pentru aparitia sterilitatii, mai ales atunci cind executarea lor se face in conditii neigienice sau de catre persoane necompetente, prin raclarea profunda a peretilor uterini.
Pobedinski, pe o statistica de 3 121 de femei cu sterilitate, a constatat avortul in 63% din cazuri ca unica explicatie a sterilitatii. Avorturile nu sint deci inofensive pentru functia aparatului genital feminin si pot duce si la sterilitate.
Depistarea si tratarea bolilor generale, ca tuberculoza, sifilisul, ca si a bolilor endocrine, au ca rezultat pastrarea fertilitatii feminine.
O alta directie spre care trebuie indreptata atentia este supravegherea pubertatii si a maturizarii femeii, cu depistarea si tratarea de timpuriu a starilor de infantilism genital, de nedezvoltare a uterului (hipoplazie genitala), care este un factor important de sterilitate.
Consultatiile periodice ,ca si mijloacele de protectie necesare pentru femeile care manipuleaza substante radioactive sau aparate Rontgen sint factori de profilaxie a sterilitatii. De o imare importanta este si examenul medical general inainte de casatorie, cu care ocazie se pot descoperi diferite boli sau malformatii congenitale ale aparatului genital.
O abordare mai curajoasa a problemelor de educatie sexuala, atit din partea pedagogilor, cit si din partea parintilor, precum si respectarea de catre soti a normelor de igiena si conduita in relatiile sexuale sint factori hotaritori, cu un rol deosebit in pastrarea sanatatii si a fertilitatii umane.
In legatura ou prevenirea sterilitatii masculine, trebuie sa spunem ca aceasta este mai usor de realizat si mai eficace decit tratamentul care, de multe ori, nu da rezultate din cauza leziunilor avansate ireversibile.
Cunoasterea exacta a cauzelor sterilitatii il ajuta pe barbat sa faca singur profilaxia ei. Evitarea cauzelor generatoare de sterilitate amintite mai sus, cit si efectuarea tratamentului precoce stau la baza prevenirii infertilitatii masculine. Ca si in cazul sterilitatii feminine, o atentie deosebita trebuie acordata infectiilor generale si locale [tuberculoza, lues, gonoree, infectii virotice (orhita urliana) sau alte infectii (febra tifoida, gripa, bruceloza, stafilocociile si streptocociile), care dau leziuni testiculare (orhite si orhiepididimite), in care spermatogeneza este compromisa.
Evitarea factorilor mecanici care compromit irigarea sanguina si inervatia testiculului (de exemplu, interventiile chirurgicale la timp in cazul ectopiilor testiculare sau in cazul herniilor, al unor varicocele sau hidrocele si suprimarea compresiunii la nivelul cordonului spermatic) reprezinta mijloace de prevenire a sterilitatii.
Corectarea factorilor nutritionali,ca hipovitaminozele A,E,B,ca si evitarea factorilor toxici ca : saturnismul, intoxicatia cu benzoli, tabagismul cronic, tratamentele prelungite cu sulfamide,aplicarea cu precautie si in doze adecvate a radioterapiei si a tratamentelor cu izotopi radioactivi reprezinta mijloace de profilaxie.
Se impune, de asemenea, tratamentul bolilor endocrine si al bolilor de nutritie cronice, ca obezitatea, diabetul, ciroza, ca si tratamentul precoce al starilor de infantilism genital.
Supravegherea evolutiei aparatului genital la baieti in copilarie si la pubertate nu pune in evidenta deseori cazurile de ectopie testiculara, care, daca nu au fost rezolvate in timp util, continua sa ramina cauze de hipogonadism si de sterilitate. Astfel, H. Baile si C. Goignon, pe o statistica de 800 de cazuri de sterilitate, au gasit ectopii testiculare in 63 de cazuri (39 de ectopii bilaterale, din care 32 de cazuri cu sterilitate absoluta, si 24 de ectopii unilaterale, din care 11 cazuri de sterilitate absoluta).
Prevenirea starilor de impotenta sexuala masculina functionala este, de asemenea, un factor de prevenire a sterilitatii. Se constata uneori ca tratamentul impotentei sexuale functionale este mai dificil decit al impotentei organice. De aceea trebuie sa acordam toata atentia evitarii traumatismelor psihice, starilor de tensiune nervoasa. Tratamentul sterilitatii, feminine. In infectiile generale (cervicite, endometrite, salpingite) se recomanda antibiotice, asociate eventual cu vaccinoterapie. In absenta ovulatorie (disfunctie hipofizo-ovariana) se recomanda administrarea de clomifen sau gonadotrofine (cu prudenta la femeile tinere). Modul de administrare (dupa Albeaux-Fernet) : gonadotrofine serice in faza preovulatorie (400 u/zi, a 7-a, a 8-a, a 9-a zi si 1.000 u. in a 12-a zi a ciclului), apoi gonadotrofine corionice HCG a 1.000 u./zi in a 12-a, a 15-a si a 18-a zi a ciclului. in insuficienta progesteronica, cu evolutie scurta a corpului galben, se administreaza progesteron (10 mg/zi, de la a 18-a zi pina la a 23-a zi a ciclului). Se mai recomanda asocierea la tratament a hormonilor tiroidieni (Triiodotironina) in prima jumatate a ciclului, timp de 15 zile.
In sterilitatea tubara, se recomanda corticoterapia pe cale locala si generala urmata de administrarea de antibiotice. In inflamatiile cronice genitale, se indica diatermia, curele balneare.In obstructia de trompe se utilizeaza chirurgia plastica care aplica diverse procedee.
Reimplantarea tubouterina nu da rezultate decit in stenozele apropiate de uter. Repermeabilizarea pavilioanelor nu se realizeaza decit daca obstructiile sint recent constituite si nu se insotesc de leziuni intinse ale peretilor tubari.
Tratamentul sterilitatii masculine. In azoospermiile de origine secretorie se recomanda administrarea de testosteron in trei moduri : fie in doza de stimulare (100-150 mg pe luna), fie in doza de substitutie {200-300 mg pe luna), fie in doza de „sideratie" (250 mg la 10 zile pina la o doza totala de 2-3 g).Aceasta antreneaza o sistare a spermatogenezei si apoi, prin fenomenul de rebound, o reaparitie a ei, la 2-5 luni de la sfirsitul tratamentului. La tratamentul cu androgeni se asociaza si hormonii tiroidieni (triiodo-tironina) si vitaminele E si A. In azoospermiile excretorii prin obliterarea caii seminale se recomanda tratament chirurgical, anastomoza epididimo-deferentiala, iar in agenezia bilaterala a canalelor deferente este indicata crearea unui spermatocel artificial.
alte articole conexe aici!
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!