Socul
Soc;Fr.: Sureau; G.: Schwarzer Holunder M.; Feketebcdza; R.: Buzina ciornaia.
Caractere de recunoaştere :Planta: Arbust sau arboraş, înalt de 4—5(10) m, cu coroană tufoasă rotunjită şi măduva mai dezvoltată ca la oricare altă specie lemnoasă; tulpina: formează adesea direct de la bază ramificaţii lungi şi drepte; scoarţa: cenuşie, cu ritidom crăpat; pe lujeri sînt specifice lenticele numeroase, proeminente; muguri: opuşi, mari, ovoizi, cu 2—4 solzi bruni care cad timpuriu, astfel încît primăvara timpuriu se văd frunzele; frunze: opuse, imparipenat compuse, cu 3—7 foliole, lungi de 4—12 cm, eliptice, ascuţite la vîrf, neregulat serate, cu peri pe dosul nervurilor; flori: în cime umbeliforme plane, cu 5 ramuri principale bogat ramificate la rîndul lor, cu diametrul de 12—20 cm, sînt pe tipul 5, cu corola albă; fructe: drupe baciforme sferice, negre, lucioase, cu suc roşu, au 6—8 mm diametru şi 3 (mai rar 4—5) sîmburi turtiţi cu cîte o sămînţă fiecare.
înflorire: V—VI.
Materia primă: Flores Sambuci - formată din flori mici cu caliciul format din 5 dinţi mai scurţi decît petalele, cu corola lată de 6 -9 mm, albă pînă la gălbuie, cu 5 lobi rotunjiţi. Androceul format din 5 stamine alterne, concrescute cu tubul corolei are antere mari biloculare. Ovarul inferior, trilocular, uniovulat se termină cu un disc care poartă trei lobi stigmatici scurţi. Mirosul florilor este plăcut aromat, gustul la început dulceag apoi iute. Această materie primă se prezintă sub două sorturi comerciale: flori de soc nesitate (Flores Sambuci „nicht gerebelt") şi flori de soc sitate (Flores Sambuci ;,gerebelt"), primul sort avînd florile cu peduncul, iar la cel de al doilea sort fără peduncul.
- Fructus Sambuci — formată din fructe globuloase cu suprafaţa zbîrcită, de culoare neagră-violacee, lucioase, cu diametrul de 3-5 mm în stare uscată, de obicei cu 3 seminţe ovoidale, brune în interior. Mirosul este caracteristic iar gustul dulceag, slab acrişor.
Ecologie şi răspîndire: Specie destul de exigentă faţă de căldură; de asemenea faţă de sol are pretenţii ridicate, preferind pe cele fertile, bogate în humus, afinate, revene.
Se manifestă ca specie de semiumbră, intrînd în subarboretele pădurilor de deal şi cîmpie, dar mai ales în luminişuri sau margini de păduri. Este răspîndit de la cîmpie pînă în partea inferioară a munţilor, în întreaga ţară în păduri, tufişuri, pe lîngă garduri, cu deosebire în Transilvania şi Banat (judeţele Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caras-Severin, Cluj, Harghita, Hunedoara, Sălaj, Timiş), Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Vîlcea), Moldova (Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vrancea) şi în Dobrogea.
Recoltare: Florile se recoltează la începutul înfloririi, cînd max. 75% din flori sînt înflorite, începînd din mai în regiunile sudice şi mai joase, continuînd pînă în iunie în regiuni de deal şi mai nordice. Recoltarea se face pe timp frumos, după ce se ridică rouă, tăind cu foarfecă sau cuţitul întreaga inflorescenţă imediat de sub locul de ramificare. Acestea se pun la uscare la soare puternic, care le păstrează culoarea albă-crem, cu florile în sus, într-un singur strat pe rame acoperite cu hîrtie (pe vreme nefavorabilă se pun în poduri acoperite cu tablă şi bine ventilate). Prin uscarea cu tot cu pedunculul inflorescenţei se obţine un produs inferior - Flores Sambuci nicht gerebelt (flori de soc nesitate), la care adesea florile se brunifică datorită duratei mai mari a uscării.
Pentru obţinerea unui produs superior - Flores Sambuci gerebelt (flori de soc ciuruite), după 5—6 ore de uscare la temperatură ridicată (de preferat direct la soare), florile sînt uscate dar pedunculii sînt încă moi şi se poate face separarea florilor prin simplă scuturare, iar dacă mai rămîn flori se freacă uşor inflorescenţele pe un ciur cu ochiuri de 5 mm.
La uscător se foloseşte o temperatură de 35—40°.
Fructele se culeg în septembrie-octombrie, tăindu-se cu foarfecă sau cuţitul întreaga inflorescenţă, care se pune la uscat cu fructele în sus, la soare, într-un singur strat (pe timp nefavorabil în poduri sau şoproane bine aerisite). Se pot pune de asemenea pe sfori sau sîrme.
Pe cale artificială se usucă la 50-60°. După uscare se separă de pedunculi, trecîndu-se pe site cu ochiuri de 5 mm, apoi trecute prin vînturători sau selectoare pentru îndepărtarea resturilor de pedunculi.
Randamente la uscare:
— pentru flori 5—7/1 (iar procentul de floare în urma sitarii este de cea 60 din total);
— pentru fructe 5—6/1.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd pentru florile nesitate inflorescenţe cu codiţa de max. 0,5 cm cu flori crem-gălbui, admiţîndu-se ca impurităţi max. 8% flori brunificate, corpuri străine minerale şi organice — max. 1% pentru fiecare, umiditate — max. 13%.
Pentru florile sitate se admit ca impurităţi max. 7% flori brunificate şi max. 2% resturi din pedunculii principali ai inflorescenţei, corpuri organice şi minerale — max. 0,5% pentru fiecare, umiditate — max. 13%.
Pentru fructe se admit ca impurităţi max. 3% fructe arse şi max. 1% resturi de codiţe, corpuri străine organice şi minerale — max. 0,5% pentru fiecare, umiditate — max. 15%.
Compoziţie chimică:—florile conţin rutozid (cea 3%), cantităţi mici de ulei volatil (0,03%), etil, izobutil, şi izoamil-amine, (3-D-glicozizi ai acizilor cafeic şi ferulic, zaharuri, mucilagii, vitamina C etc.; — frunzele conţin sambunigrină (care lipseşte la celelalte specii ale genului), aldehide glicolice, oxalaţi, cantităţi apreciabile de vitamina C etc.; — fructele conţin de asemenea rutozid şi izocvercetină, antociani, aminoacizi, acizi: citric, chinic, malic, sichimic, tanin, zaharuri, vitamina C şi în special vitamine din complexul B; scoarţa conţine colină, zaharuri, tanin etc.
Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: florile de soc au proprietăţi sudorifice, diuretice şi Îaxative; atît florile cît în special sucul obţinut din fructe au proprietăţi antinevralgice în special sub formă de extract slab alcoolic, acţiune confirmată prin cercetări experimentale şi aplicaţii clinice. Se utilizează atît în reumatism, în afecţiuni ale căilor respiratorii în nevralgii ale trigemenului şi sciatice etc. Proprietăţi similare au şi frunzele.
Scoarţa este utilizată în special pentru proprietăţile diuretice în nefrite şi edeme, precum şi pentru proprietăţile ei laxative. în medicina populară scoarţa este întrebuinţată ca antihelmintic.
Florile de Soc intră în compoziţia ceaiurilor antireumatic, depurativ şi sudorific, în siropuri sau băuturi răcoritoare în special pentru copii.în unele regiuni din ţară din fructe se prepară dulceaţă, sirop sau vin.
Confuzii: în zona montană superioară este mult răspîndit Socul roşu de munte (Sambucus racemosa L. În afară de ecologie, caractere de deosebire morfologice sînt:
— ramurile au măduva galbenă sau brună (la S. nigra — albă);
— flori galbene-verzui, grupate într-o inflorescenţă ovoidală (la S. nigra sînt albe-gălbui într-o inflorescenţă plană);
— fructele roşii (la S. nigra — negre).
Florile de Soc se pot confunda cu cele de boz. Acestea au staminele cu antere purpurii, la uscare negre, spre deosebire de soc care le are galbene.
în depozite, fructele de Soc se pot confunda cu cele de Boz. Acestea din urmă sînt negre mate şi nu lucioase ca cele de soc, au miros neplăcut şi ţinute în apă circa jumătate de oră colorează apa, în timp ce Socul nu o colorează.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!