Scorus de munte
Sorbus aucuparia L.
Scoruş de munte ; Fr. : Sorbier ; G. : Vogelbearbaum ; M. : Madâr berkenye ; R. : Riabina abîknavennaia
Caractere de recunoaştere: Planta: Arbore pînă la 15 m cu coroană rotundă ; tulpina : dreaptă, zveltă, cu ramuri puţine ; scoarţa : mult timp netedă, cenuşie, la bătrîmeţe dă un ritidom subţire, crăpat în fîşii late ; muguri : ovoizi, cei laterali alipiţi, cu solzi negri violacei păroşi, cel terminal cu mult mai mare ; frunze : imparipenat-compuse, lungi pînă la 10—15 cm, cu 4—8 perechi de foliole de 2—5 cm, alungit-eliptice, sesile, cu margine serată, spre toamnă se înroşesc ; flori : albe, păroase, pe tipul 5, cu diametrul de cea 1 cm, grupate în corimburi, bogate, erecte, de 10—15 cm ; fructe : roşii, sferice, în jur de 1 cm, cu 3 seminţe.
înflorire : V—VII.
Materia primă: Fructus Sorbi sau Baccae Aucupariae sînt fructe false, globuloase, ovate, rar elipsoidale, de 8—10 mm în diametru, roşii, rar gălbui. Seminţele sînt alungite, ascuţite, roşietice. Miros slab, nespecific, gust acrişor, astringent.
Ecologie şi răspândire : Arbore din compoziţia pădurilor de foioase sau a pădurilor de amestec, uneori chiar şi în molidişuri, mai ales spre marginea pădurilor şi spre luminişuri. Se instalează ca specie pionieră în tăieturile din zona molidului. Solicită un climat mai rece, umiditate atmosferică ridicată, soluri uşoare, revene, puţind vegeta atît la lumină puternică, pe versanţi însoriţi, cît şi semiumbrit. Altitudinal se întilneşte din zona de deal pînă în cea alpină, cel mai adesea între 1 000—1 400 m.
Răspîndit în întreg arcul carpatic şi Munţii Apuseni, în mai mică măsură şi în pădurile de pe culmile Dobrogei. Mai răspîndit în judeţul Caras (Gărîma, Brebu-Nou), Suceava (Vatra Dornei, Cîrlibaba, Pojo-rîta), Cluj ş.a.
Recoltare : Fructele mature se recoltează de la sfîrşitul lui septembrie pînă în prima parte a lunii noiembrie, luîndu-se ciorchinii în întregime.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării : După ce se îndepărtează resturile de pedunculi, fructele se pun la uscat numai în uscătorii, deoarece procesul trebuie să se desfăşoare repede. Se începe 3—4 ore cu temperatura de 35—40°, apoi se continuă la 60—70° (dacă se porneşte de la început cu temperatură mare zaharurile ies la suprafaţă şi dau un aspect necomercial, albicios). Randamentul la uscare 4—5/1. După uscare, ciorchinii cu fructe se freacă pe un ciur cu ochiuri de 5 mm.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca produsul să fie format din fructe fără codiţe, admiţîndu-se ca impurităţi — fructe înnegrite, arse — max. 3%, fructe imature — 1%, alte părţi din plantă — max. 3%, corpuri străine organice şi minerale — max. 0,5 % pentru fiecare, umiditate — max. 14%.
Compoziţie chimică : tanin, zaharuri, 150—200 mg% vitamina C, acid malic şi alţi acizi organici (sorbinic, parasorbinic), carotenoizi, ulei eteric etc.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice : Utilizat mai mult în medicina empirică în reumatism, diuretic, antitusiv, hemostatic şi adjuvant în tratamentul tuberculozei. Datorită taninurilor are proprietăţi astringente, iar datorită vitaminei C este antiscorbutic.
Confuzii: Deoarece mai există şi alte specii de scoruş cu fructe roşii, criteriul de diferenţiere îl constituie frunzele, S. aucuparia fiind singurul care le are compuse (la celelalte specii sînt simple).
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!