actiunea biologica
CAPE (esterul fenetilic al acidului cafeic) este un alt constituent al propolisului cu acţiune biologică importantă. GRUNBERGER şi col. au observat efectul CAPE asupra celulelor canceroase umane in vitro prin măsurarea gradului de incorporare a timidinei tritiate în structura DNA a carcinoamelor umane de sân (MCF-7) şi linii de celule de melonoame (SK-MEL28, SK-MEL-170). Concentraţiile de CAPE de 5 µg/ml şi 10 µg/ml inhibăşi blochează complet incorporarea de timidină tritiată. Acelaşi tip de inhibiţie a fost observată şi pentru carcinoamele de colon HT29 şi renale deşi autorii nu prezintă aceste date. Invers, liniile de celule normale, necanceroase (1434 fibroblaste şi melanocite) necesită o cantitate de 50 µg/ml CAPE pentru incorporarea de timidină tritiată. Cu totul interesant, liniile de celule tumorale sunt mai sensibile decât liniile de celule normale la acţiunea CAPE. Toate proprietăţile CAPE natural şi sintetic au fost identice.
În 1991, SU şi col.,au studiat toxicitatea CAPE faţă de celulele normale transformate în celule canceroase cu adenovirusul tip 5 ce conţine o fracţiune de DNA genomic necaracterizat cu proprietăţi iniţiatoare de cancer.
Această fracţiune provoacă activarea transcripţiei genelor celulare şi virale, induce sinteza DNA şi mitoza celulelor diferenţiate. În mod clar, caracteristicile celulelor transformate par a produce cancer. Rezultatele arată că compusul CAPE inhibă preferenţial sinteza DNA şi creşterea în celulele transformate AD5EIA, iar la concentraţii ridicate de CAPE, celulele transformate sunt ucise. Mecanismul inhibiţiei competitive este necunoscut dar se crede că este legat de starea de transformare. Când celulele au fost transformate cu alte gene cum ar fi de exemplu Ha-ras oncogenăşi virusul papilomului bovin tip I, au fost la rândul lor inhibate selectiv. Probabil, celulele transformate au funcţii ale membranelor celulare alterate sau o fiziologie celulară care permite activitatea CAPE.
Într-un studiu de confirmare, GUARINI şi col. au determinat efectele CAPE asupra a două linii de celule tumorale, melanomul uman HO-I şi glioblastomul multiform uman GBM-18- rezultatele au fost comparate cu ale altor modulatori, mezerein (MEZ), acidul micofenolic (MPA) şi acidul retinoic (RA). Mai mult, s-au studiat şi combinaţii ale CAPE cu aceşti modulatori. Rezultatele surprinzătoare arată că în combinaţie cu MEZ , CAPE prezintă un foarte puternic efect antiproliferativ şi a fost singurul tratament care a suprimat complet creşterea în linia de celule GBM-18.
Derivaţii sintetici ai esterilor acidului cafeic prezintă la rândul lor efecte similare cu CAPE. Cafeatul de metil (MC), fenetil cafeatul (PEC) şi feniletil dimetilcafeatul (PEDMC) au fost testaţi pe tulpini mutagenizate cu 3,2-dimetil-4aminobifenil de Salmonella typhimurium (TA 98 şi TA 100) şi pe celule de carcinom de colon (HT-29) (RAO şi col. S-a arătat că PEC şi PEDMC mai lipofili sunt mai eficienţi în inhibarea creşterii celulare şi a sintezei de DNA decât MC, fapt ce arată că penetrarea prin membranele celulare este importantă pentru activitatea esterilor acidului cafeic. Mai mult, aceşti compuşi au redus activitatea ornitin-decarboxilazei şi a protein-tirozinkinazei, două enzime asociate cu creşterea nelimitată a noilor celule şi proliferarea acestora.
Detalierea ulterioară a efectelor acestor compuşi, a mecanismelor, a farmacocineticii şi a relaţiilor structură-activitate va permite realizarea de experimente clinice pe subiecţi umani.
Aşa cum s-a văzut, unii flavonoizi sunt hidrosolubili, alţii nu sunt. Solubilitatea lor depinde de starea în care se găsesc în natură: legaţi de zaharuri (agliconi flavonoidici) sau nu.
În plus, cunoscuţi ca antioxidanţi exogeni naturali (fenoli şi derivaţi fenolici), totuşi flavonoizii nu se comportă ca antioxidanţii fenolici clasici de tipul alfa-tocoferolului ci prezintă activităţi moderate de rupere a catenelor (chainbreaking). Ei pot fi —chain breaking donors“ ( fenolii şi polifenolii - ce formează un radical mai stabil ce nu mai reacţionează) sau —chain breaking acceptors“ care sunt activi la presiuni reduse de oxigen când nivelul concentraţiei de alkil este egal cu cel al radicalului peroxid şi acţionează ca —radical scavenger“, cum este cazul aminelor aromatice şi din nou fenoli mascaţi.
Ca pentru toţi antioxidanţii fenolici şi polifenolici œ activitatea lor este determinată de grupările OH mascate (această categorie cuprinde şi derivaţii de pirocatechol, trifenoli, tetrafenoli şi în special tocoferolii şi derivaţii acestora care sunt cei mai importanţi antioxidanţi biologici.
Eficacitatea lor antioxidantă este strâns legată de numeroşi factori, între care foarte mult de etapa de reacţie radicalică, tipul mecanismului de acţiune şi cinetica reacţiei în care sunt implicaţi.
În medicină, în vederea obţinerii unei mai bune stabilizări a substratului, se folosesc pe larg amestecuri de antioxidanţi. Eficacitatea de acţiune a acestor amestecuri se datorează acţiunii antioxidante rezultantă din acţiunea fiecărui component. Propolisul este un astfel de amestec natural de antioxidanţi cu acţiune sinergică. Acţiunea sinergică a compuşilor din propolis se datorează de obicei aceluiaşi tip de mecanism de acţiune (de exemplu œ chain-breaking œ chain-breaking, sau unul diferit: chain-breaking œ radical scavenger).
Acţiunea antioxidantă a propolisului a fost demonstrată prin diferite studii in vitro şi in vivo. Această activitate antioxidantă are ca rezultat multe efecte clinice obţinute ca urmare a aplicării preparatelor pe bază de propolis (BASNETşi col.; RODRIGUEZ şi col.; MATSUSHIGE şi col.
Unul dintre cele mai impresionante efecte ale propolisului este cel legat de acţiunea protectoare împotriva radiaţiilor (în special radiaţii gamma, dar şi cele împotriva radiaţiilor UV œ KROL şi col. HERMANN şi BRACAMONTE, Producerea de radicali liberi în organismele expuse la aceste radiaţii are ca rezultat distrugerea ţesuturilor.
Extractele apoase de propolis utilizate au prezentat un efect inhibitor asupra creşterii asociate a peroxidării lipidelor precum şi o accentuare a activităţii SOD la organismele expuse.
Studiile in vitro arată că aceleaşi extracte apoase de propolis prezintă prin aceeaşi activitate antioxidantă o bună protecţie hepatică (RODRIGUEZ şi col. BASNET şi col. LIN şi col. BASNET şi col. MERINO şi col. MARKHAM şi col. GIURGEA şi col. Aceste extracte protejează împotriva eliberării de lactatdehidrogenază glutathion-dependentăşi împotriva formării de peroxizi lipidici.
Revenind asupra efectelor sinergice ale compuşilor din propolis (CHENG şi WONG) trebuiesc menţionate efectele antioxidante ale balsamului de propolis în inhibarea linoleatului de metil de către benzil-cafeat.
Flavonoizii şi în acest caz propolisul s-au dovedit un excelent mijloc natural în inhibarea puternică a xenobioticelor œ cum este cazul intoxicării induse cu tetraclorură de carbon şi intoxicaţia alcoolică la nivelul ficatului (GIURGEA şi col.) Tetraclorura de carbon CCl4 produce un radical foarte toxic şi foarte reactiv œ CCl3 implicat în peroxidarea lipidelor sau legarea covalentă cu macromoleculele esenţiale la nivelul hepatocitelor.
Bioflavonoizii participă ca antioxidanţi la metabolizarea acestor xenobiotice prin sistemul enzimatic al oxidazelor cu funcţie mixtă; se ştie că activitatea enzimatică este prima ţintă a substanţelor toxice şi ale derivaţilor acestora. Efectul de protecţie este observat în special la nivelul activităţilor succinat dehidrogenazei (SDH), glutamat dehidrogenazei (GDH) şi citocrom oxidazei.
Efectele propolisului în afecţiunile hepatice
Efectele propolisului asupra ficatului nu se datorează în exclusivitate acţiunii sale antioxidante. Acţiunea hepatoprotectoare potenţială poate fi explicată şi printr-o scădere a nivelului glucozei sanguine şi o creştere a nivelului glicogenului.
Acizii nucleici (DNA şi RNA) prezintă niveluri de concentraţie uşor modificate. Scăderea uşoară a nivelului DNA la 10 zile după administrarea de extract etanolic de propolis poate fi interpretată ca rezultat al inhibării sintezei proteice. Se ştie că unele substanţe din grupa flavonoizilor inhibă sinteza proteică, iar cei aparţinând grupului flavonelor şi flavonolilor cu grupări HO în poziţiile 3 4 şi 7 sunt potenţiali inhibitori ai ribonucleazelor.
Transaminazele (GOT şi GPT) cele mai comune enzime verificate în analizele de laborator, prezintă niveluri variabile, creşteri şi descreşteri, ceea ce reflectă fie o inhibare fie o activare a activităţii lor la nivelul ţesutului hepatic. O altă posibilă explicaţie poate fi şi modificarea permeabilităţii membranelor celulare ce favorizează intrarea sau eliberarea lor din celule.
Fosforilaza hepatică prezintă deasemenea niveluri variabile de activitate la diferite intervale de timp: creşteri la intervale de 10, 30 şi 60 de zile şi scăderi la intervalul de 20 şi respectiv 90 de zile. Ën acest caz, flavonoizii intră în competiţie cu procesul metabolic al adrenalinei, acţiune ce este sinergică cu cea a acidului ascorbic (vitamina C). în acest caz, flavonoizii pot fi priviţi ca factori de economisire şi protecţie pentru adrenalină.
Glucozo-6-fosfataza este o enzimă esenţială dar nu specifică pentru gluconeogeneză. Activitatea acestei enzime reflectă capacitatea ţesutului hepatic de a sintetiza glucoza. Urmare a administrării de extract de propolis se observă o scădere după10 zile şi respectiv 90 de zile şi o creştere a activităţii sale după un interval de 30 de zile de la aplicare.
Steatoza hepatică este rezultatul acumulării de acizi graşi la nivelul ţesutului hepatic ca sursă de energie pentru hepatocite, datorită consumului excesiv de alcool. O altă potenţială cauză este eliberarea de catecholamine, care prin lipoliză periferică, generează producerea de acizi graşi ce sunt direcţionaţi spre ficat pentru sinteza lipidelor.
Efectele propolisului asupra sângelui
Principalii parametri ce sunt studiaţi în testele sanguine sunt cei legaţi de elementele figurate: eritrocite şi leucocite.
Viteza de sedimentare a eritrocitelor (VSH = ESR) prezintă o puternică descreştere după10 zile de la administrarea extractului etanolic de propolis.
Conţinutul în hemoglobină prezintă o scădere după10 zile şi apoi o creştere după 20 de zile de la administrare.
Leucocitele, în special limfocitele prezintă o creştere a numărului după10 zile. O explicaţie valabilă atât pentru VSH şi numărul de leucocite este efectul de stimulare a sistemului imunitar a acestui preparat. Limfocitele elaborează globuline serice în special fracţiunile gamma şi beta care deţin o poziţie cheie în apărarea imună a organismului.
Efectele propolisului asupra pancreasului endocrin
Studiile efectuate pe animale de laborator prezintă o creştere a numărului de insuliţe Langerhans şi ca rezultat o hipersecreţie de insulină. Nivelul crescut de secreţie de insulină determină o scădere a nivelului glucozei sanguine şi o acumulare sporită de glicogen în ficat şi alte organe. În acest caz se poate trage o concluzie: extractul de propolis potenţează acţiunea hipoglicemiantă a insulinei.
Studii recente care au folosit un derivat cu magneziu al rutozidului au demonstrat efectul hipoglicemiant al acestui compus flavonoidic (RABINOVITCH şi col. YAMAUCHI şi col.) Se ştie de asemenea că în diabetul zaharat de tip I (IDDM œ insulin-dependent diabetes mellitus) distrugerea celulelor beta din insulele lui Langerhans este mediată de un mecanism autoimun sau un proces inflamator ce implică radicalii liberi. S-a propus că interleukina 1B (IL-1beta) joacă un rol important atât în medierea distrugerii cât şi a disfuncţiei celulelor beta ceea ce înseamnă generarea de specii reactive de oxigen œ inclusiv NO (monoxid de azot) şi în final inhibarea funcţiei mitocondriale şi provocarea morţii celulelor prin apoptoză (MATSUSHIGE şi col.; TURK şi col.; UCHIGATA şi col. Trei funcţii la nivelul celulelor beta cum sunt:
- activitatea de radical scavenging
- acţiunea de inhibare a IL-1B
-inhibarea acţiunii NO sintazei
au un rol foarte important în provocarea diabetului zaharat insulino-dependent. Studiile au arătat că extractul apos de propolis prezintă o foarte puternică acţiune de radical scavenging (MATSUSHIGE şi col.) precum şi de inhibare a IL-1B şi a NO sintazei.
Acţiunea antiinfecţioasă-antimicrobiană a propolisului
Aşa cum s-a menţionat deja, cea mai mare atenţie a fost acordată capacităţii propolisului de a combate stările infecţioase locale şi generale. GRANGE şi DAVEY au arătat că o fracţie hidrosolubilă termostabilă din propolis, care este stabilă la liofilizare, este foarte eficientă împotriva infecţiei TBC produsă de Mycobacterium tuberculosis.
La utilizarea asociată cu unele antibiotice, eficacitatea şi durata de acţiune a extractului de propolis este mult accentuată iar respectivele microorganisme nu dezvoltă rezistenţă la antibiotice. La administrarea internă, propolisul nu produce disbacterioze ci o stimulare a factorilor imuni specifici şi non-specifici şi ca rezultat o creştere a rezistenţei generale a organismului.
Conform celor deja menţionate principalii compuşi responsabili pentru această importantă acţiune a propolisului sunt esterii acizilor fenolici cu alcooli aromatici. Când se constată absenţa unei cantităţi dozabile de ulei volatil, eficacitatea propolisului nu este aceeaşi. Deaceea o importanţă condiţie de calitate a propolisului este existenţa fracţiunii volatile. Cu cât propolisul este mai aromat cu atât este mai eficient.
Acţiunea antimicrobiană a propolisului îl recomandă a fi aplicat în diferite domenii medicale:
boli digestive: enterite, diaree cronică, colibaciloză digestivă
boli genito-urinare: orhite, orhiepididimite, prostatite etc.
boli respiratorii: bronhopneumonie cronică, TBC pulmonar, TBC limfoganglionar, TBC renal
boli ORL acute şi cronice: rinite, rinofaringite, laringo-traheo-bronşite, amigdalite, otite medii şi externe, mezotimpanite
boli oftalmice: infecţii bacteriene şi virale ale polului anterior ocular: blefarite, conjunctivite, răni la nivelul ochilor
boli dermatologice: piodermită profundă, TBC cutanat, răni infectate, intertrigo cu diateză exudativă suprainfectat cu Candida albicans, acnee juvenilă, infecţii streptococice
boli ale noilor-născuţi şi sugarilor: tratamentul moniliazei (Monilia albicans)
boli ginecologice: infecţii bacteriene mixte ale colului uterin şi vaginale, trichomoniazăşi micoză vulvo-vaginală.
Principalele tipuri de preparate cu propolis utilizate deja în domeniul medical sunt prezentate ca:
unguente
soluţii
spray-uri
aerosoli • ovule
supozitoare
tablete
capsule
siropuri
colutorii
colire
Pentru viitor specialiştii din domeniul medicinei şi farmacologiei trebuie să reflecteze asupra unor formule de preparate menite să stimuleze reacţia fagocitară.
Acţiunea vulnerară a propolisului (capacitatea de vindecare a rănilor)
Această capacitate este rezultanta a mai multor efecte diferite dar competitive. Propolisul nu acţionează numai ca agent epitelizant ci şi ca: antiinfecţios, emolient, anestezic local şi antiedematos (datorită cerii) ci şi ca agent producător de rapidă refacere a circulaţiei sanguine la nivelul capilarelor.Aceste efecte au fost semnalate în tratamentul diferitelor răni:
arsuri induse experimental
aplicaţii post-chirurgicale
răni perianale
necrozări de ţesuturi
arsuri accidentale (chimice sau termice)
plăgi atone (ulcere trofice ale membrelor inferioare)
Farmacodinamia capacităţii de vindecare a rănilor constă în 2 etape:
blocarea acţiunii agenţilor infecţioşi începerea proceselor mucolitice şi de descuamare în zona necrozată;
stimularea procesului de granulaţie œ favorizând astfel reacţia naturală a organismului de a activa procesele regenerative şi intensificarea proliferării epiteliale.
Aceste procese sunt însoţite de: • o îmbunătăţire a circulaţiei sanguine şi limfatice în zonele tratate cu propolis; • o diminuare a permeabilităţii vaselor sanguine ( aşa numita acţiune de tip vitamină P datorată flavonoizilor);
Denumirea de vitamina P (factor de permeabilitate) a fost aplicată anterior unui grup de flavone (hesperedina, eriodictina, quercetina şi rutozidul).
În ulcerele cronice de gambă, propolisul contribuie la restructurarea membranelor capilare, producerea vaselor de neoformaţie şi îmbunătăţirea proceselor metabolice celulare şi tisulare locale prin:
reducerea anorexiei tisulare
reactivarea proceselor enzimatice
favorizarea restructurării substanţei fundamentale dezorganizate.
Aplicarea propolisului limitează lărgirea cicatricelor şi reduce o serie de fenomene secundare ca: înmugurirea, formarea de eczeme.
Acţiunea antiedematoasă
Propolisul poate fi aplicat intern sau extern în diferite afecţiuni inflamatorii. Acţiunea antiedematoasă este susţinută de un complex de alte acţiuni: analgezicăşi anestezică.Diferite preparate pe bază de propolis sunt aplicate pentru diferite procese inflamatorii acute sau cronice ale urechii medii, condiţii infecţioase şi toxice ale membranei meningeale şi ale gingiilor.
Acţiunea anestezică localăşi generală
Propolisul este unul dintre produsele care s-a dovedit a fi un foarte bun agent anestezic.
În aplicaţii locale el prezintă o activitate de 3,5 ori mai mare decât a cocainei şi de 5,2 ori mai mare decât a procainei (GHISALBERTI,).
În doze constând în 0,012 g/kg corp, el produce la animale o anestezie generală ce poate dura 45 minute. Aplicat oral, în chirurgia veterinară (la oi şi câini) efectul anestezic se instalează îm 2-5 minute iar animalele nu prezintă modificări de puls, respiraţie şi temperaturăşi nici dispariţia excitabilităţii de reflex.
Alte acţiuni ale propolisului: radioprotectoare, antiastmatică
Studiile au arătat că soluţii radioopace de propolis pot fi aplicate în tratamente topice ( unguent de propolis cu lanolină) pentru prevenirea apariţiei radiodermitelor datorate terapiei cu raze X sau radioterapiei în tratamentul cancerului. Produsele farmaceutice pe bază de propolis pot accelera vindecarea leziunilor produse de aceste tipuri de terapii.
Propolisul s-a dovedit de asemenea un excelent mijloc de tratament al astmului bronşic, a tulburărilor neuro-psihice etc. Rărirea sau încetarea atacurilor de astm se datoresc unui complex de acţiuni: anestezică,antialergică, antiinflamatoare, eutrofică locală, imunostimulatoare, creştere a secreţiei endogene de cortizol (în limite fiziologice) printr-o hipertonie globală, lentă, minoră, hipotalamo-hipofizară.
În tulburările neuro-psihice (sindromul de stress, astenie, migrenăşi restaurarea echilibrului somn-veghe, scleroză multiplă (scleroza în plăci), distrofie musculară progresivă, boala Parkinson, sindromul subiectiv de traumatism cranian, anorexie mentală) propolisul s-a dovedit de asemenea a avea efecte benefice.Extractele apoase de propolis sunt dovedite a avea un puternic efect asupra sistemului nervos autonom cu acţiune periferică asupra transmiterii influxului nervos şi vasodilataţie la nivelul reţelei sanguine.
Propolisul -partea III (pagina curentă)
linkuri utile:despre propolis, propolis, propolisul , ce putem trata cu propolis? , tratament naturist cu propolis .
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!