Podbalul
Tussilago farfara L.
Podbal; Fr.: Tussilage; G.: Gemeiner Huflattich; M.: Lokormu martilapu; R.: Mati-i-macieha abîknavennaia.
Caractere de recunoaştere: Planta: Specie ierbacee, cu aspect diferit după sezon: primăvara timpuriu apare cu tulpini florifere şi frunze mici solziforme, iar mai tîrziu florile se trec şi se formează frunze mari pornind direct din rizom; partea subterană: rizom vertical alb, cărnos, cilindric, acoperit cu solzi, din care pornesc stoloni lungi pînă la 2 m şi rădăcina ramificată; tulpina aeriană: durează pe timpul înfloririi, are 5—15 cm, poartă mici frunze roşietice, este des păroasă şi poartă terminal inflorescenţa;frunze: peţiolii lungi de 5—30 cm pornesc direct din partea subterană,fiind slab canaliculaţi; limbul este aproape rotund şi adînc cordat, dublu dinţat pe margine; flori: în antodii terminale cu diametrul de cea 2,5 cm asemănătoare cu cele de păpădie, pe margine cu flori ligulate galbene, iar central cu flori tubuloase; fructe: achene cilindrice de 4—5 mm cu papus lung.
înflorire: III-V.
Materia primă: Folium Farfarae — formată din frunze rotund cordate, mai mult sau mai puţin unghiulare, cu marginea neegal dinţată,lungi de 10—20 cm şi aproape la fel de late, cu faţa superioară glabră, cu cea inferioară păros lanată, cu 5—11 nervuri puternic proeminente: primele nervuri secundare se ramifică chiar de la baza nervurii principale. Peţiolii sînt îndepărtaţi din materia primă. Faţa superioară a frunzelor este verde-deschis, iar cea inferioară albă-cenuşie. Fără miros caracteristic, gustul amărui,mucilaginos.
Flores Farfarae ~ formată din antodii florale galbene, cu peduncul lung de maximum 2 cm. Fără miros specific, gustul slab amărui, mucilaginos.
Ecologie şi răspîndire: Specie de lumină şi semiumbră, caracteristică pentru coaste rîpoase, malurile abrupte ale rîurilor, locuri cu eroziuni recente,săpături, unde apare dominantă, mai ales în zone de deal şi munte.Are cerinţe ridicate faţă de umiditate.Vegetează atît pe soluri argiloase, cît şi nisipoase sau pietroase, adesea chiar pe soluri schelet.
Răspîndită în întreaga Transilvanie, precum şi în Moldova, Muntenia şi Oltenia, în judeţele care mărginesc arcul carpatic.
Recoltare: Florile (de fapt inflorescenţele) reprezintă unul dintre cele mai timpurii sortimente, recoltîndu-se în martie, începutul lui aprilie, la începutul deschiderii antodiilor, deoarece ulterior se obţine un produs cu mult papus.Recoltarea se face pe vreme uscată, fie prin ciupire, fie cu mîna cu degetele făcute pieptene, fie cu recoltatori (piepteni de muşeţel).
Frunzele se recoltează din aprilie pînă în iulie, mai ales din locuri însorite ; uneori în toamnă dă din nou frunze, care se pot recolta în septembrie -începutul lui octombrie. Se rup fără peţiol numai frunzele întregi, neatacate.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: La flori se îndepărtează cele trecute care dau un produs necorespunzător, cu mult papus. Uscarea se face în strat subţire la umbră, pe rame, în locuri bine aerate, cît mai rapid, deoarece trecerea florii în fruct se continuă şi după recoltare. Uscarea artificială se face la 40—50°.La frunze se îndepărtează cele atacate de rugină sau insecte şi se caută foarte atent să nu fie amestecate cu frunze de captalan (Petasites sp.). Uscarea se face în aceleaşi condiţii ca la flori.Randamentul la uscare pentru ambele produse este de 6—8/1.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd pentru flori ca impurităţi admise -max. 3% flori brunificate şi max. 5% flori fructificate, corpuri străine organice şi minerale — max. 0,5% pentru fiecare, umiditate — max. 13%.Frunzele vor fi fără peţioli, admiţîndu-se ca impurităţi max. 5% resturi de peţioli detaşaţi, max. 5% frunze brunificate şi max. 3% frunze pătate,
corpuri străine organice — max. 1 % şi minerale — max. 3%, umiditate —max. 13%.
Compoziţie chimică: Frunzele conţin mucilagii care prin hidroliză dau galactoză şi pentoze; tanin (cea 17%); substanţe amare (tusilagină), carotenoizi, inulină, acid galic, acid stearic şi palmitic, fitosterine, săruri minerale în care predomină nitratul de potasiu, săruri de zinc etc.
Florile conţin de asemenea mucilagii, tanin, arnidiol şi faradiol, rutozid,hiperină, xantofile, urme de ulei volatil, fitosterine etc.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice: Datorită mucilagiilor,produşilor de hidroliză şi inulinei, atît frunzele cît şi florile au proprietăţi secretolitice, emoliente şi uşor antispastice. Preparatele din această specie sînt indicate în special în afecţiunile pulmonare cronice, în emfizemul pulmonar cronic şi în silicoză şi ca adjuvant în astmul bronşic.
Frunzele de Podbal intră în compoziţia ceaiului antiastmatic, antibronşitic nr. 2 şi în ţigările antiastmatice.
Confuzii: în special în stadiul tînăr frunzele se pot confunda adesea cu cele de Captalan (Petasites sp.), mai ales că cerinţele ecologice sînt foarte apropiate.
Caractere de deosebire:
— rizomul la Podbal este vertical şi cilindric (la Captalan orizontal,
muchiat, noduros);
— frunzele de Podbal sînt mai cărnoase şi au peri albicioşi pe spatele
frunzei, care la rulare se strîng ca un fir de lînă (la Captalan perii sînt mai
rari şi nu se rulează); peţiolul lor este glabru sau cu peri moi (la Captalan
peri rigizi, scurţi, deşi);
— nervaţiune palmată la ambele specii: la Podbal 7—11 nervuri care se
ramifică încă de la bază, la Captalan doar 3 nervuri principale (Fig. 48);
— frunzele de Podbal verzi ţinute între palme au suprafaţa superioară
rece, iar cea inferioară caldă (datorită perilor izolanţi).
Comparaţie între modul în care pornesc nervurile la baza frunzei de Tussilago farfara (T) şi Petasites hybridus (P)
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!