Plămănărică, Mierea Ursului
Pulmonaria officinalis L.
Fr. :Pulmonaire; G.: Lungenkraut; M.: Pettyegetett tudoir; R.: Meduniţa lekarstvennaia.
Caractere de recunoaştere: Planta: Specie ierboasă perenă, înaltă de 15—30 cm, erectă, cu peri aspri pe întreaga suprafaţă; partea subterană: rizom cărnos, brun-negricios, lung pînă la 15 cm şi ramificat, de grosimea unui creion; tulpina aeriană: cilindrică, neramificată, păroasă; frunze: diferenţiate, apar în două etape: primăvara timpuriu apar frunzele de pe tulpină, alungit-ovate, sesile, lungi de 4 — 6 cm, late de 1—3 cm; după înflorire apar frunze bazale mult mai mari, lung peţiolate pe nişte lăstari scurţi, sterili; flori: grupate în inflorescenţe terminale de tip cimă scorpioidă cu 6—15 flori cu pediceli de cca 1 cm, cu corole în formă de pîlnie, roşii la începutul înfloririi, virînd apoi spre violet şi albastru, în aceeaşi inflorescenţă fiind flori de diferite culori; fructe: nucule lungi de cca 4 mm, grupate cîte 4, negre-brune .
înflorire: III-V.
Materia primă: Folium Pulmonariae — formată din părţile aeriene ale plantei recoltate în timpul şi după înflorire, împreună cu frunzele bazale de culoare verde-închis pe faţa superioară, uneori cu pete albicioase, iar pe faţa inferioară de culoare verde mai deschis. Frunzele bazale sînt eliptice sau cordat-ovale, cu peţiol. Frunzele tulpinale nu au peţiol. Florile sînt roşii-albăstrui. întreaga plantă este acoperită de peri. Fără miros, cu gust slab mucilaginos.
Ecologie şi răspîndire: Plantă de locuri umbroase, necesită umiditate accentuată a solului. Condiţiile cele mai bune le găseşte în pădurile de foioase, mergînd din pădurile de cîmpie, pînă în zona de deal şi montană inferioară
— în stejărişuri, păduri de amestec şi făgete.
Mult răspîndită în toată Transilvania, Muntenia (Dîmboviţa, Ilfov), Moldova (Bacău, Neamţ, Suceava).
Recoltare: Se face în două etape, în funcţie de dezvoltarea plantei: primăvara, începînd din martie pînă în mai, se recoltează frunzele de pe tulpinile florifere, cantităţi mai mari obţinîndu-se vara şi la începutul toamnei din frunzele care apar după înflorire pe lăstarii sterili.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: După îndepărtarea resturilor de tulpini şi din alte plante, produsul se pune la uscat la umbră, în strat subţire, pe rame în poduri sau şoproane bine aerisite. La uscător se foloseşte o temperatură de 35—40°.
Randamentul la uscare 5—7/1.
Condiţiile tehnice de recepţie admit un conţinut de impurităţi de max. 3% frunze brunificate şi max. 1% resturi din plantă, corpuri străine organice — max. 0,5% şi minerale — max. 1%, umiditate — max. 13%.
Compoziţie chimică: saponozide, mucilagii, acid silicic 4% din care 3% insolubil în apă; 6—10% tanoizi şi derivaţi polifenolici; flobafene; polioze care prin hidroliză produc acid galacturonic, galactoză şi pentoză;acizi stearic, palmitic şi miristic, fitosterine, săruri minerale bogate în magneziu, rezine, caroten şi cantităţi apreciabile de vitamina C (3—4 g%).
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice: în trecut această specie a fost mult utilizată empiric în afecţiuni ale aparatului respirator şi în special în tuberculoza pulmonară. Nefundamentată ştiinţific, această utilizare a fost părăsită.
În prezent se foloseşte numai pentru aportul de vitamina C, provitamina A şi magneziu ca reconstituant şi uşor diuretic.
Observaţii: Uneori se realizează şi produsul Herba Pulmonariae care este format din întreaga parte aeriană a plantei, în timpul înfloririi. Produsul se usucă în aceleaşi condiţii cu frunzele, avînd un randament la uscare de 4-5/1.
Confuzii: Specia P. officinalis se poate confunda cu alte două specii din flora spontană, care au următoarele caractere de diferenţiere:
Pulmonaria montana Lej.:
— frunzele bazale sînt alungite, lanceolate, cu baza îngustată (la P. officinalis ovate sau eliptice, cu baza trunchiată) (vezi figura de mai jos);
— culoare verde-deschis (la P. officinalis verde-închis);
— perii care acoperă frunzele şi tulpinile sînt moi şi catifelaţi (la P. officinalis aspri).
P. rubra Schott.:
— florile au culoare constant roşie (la P. officinalis virează de la roşu spre albastru);
— frunze bazale alungite, cu baza atenuată (ca la P. montana);
— ecologic, se întîlneşte numai în zona montană şi subalpină, în păduri de molid şi fag (P. officinalis apare la altitudini mai reduse, în păduri de cîmpie şi deal).
De menţionat este că şi aceste specii au compoziţie chimică asemănătoare cu specia P. officinalis şi numai empirismul nu le atribuie proprietăţi similare speciei oficinale datorită lipsei petelor „ca de pe plămîni", care de fapt nu au nici o importanţă terapeutică.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!