Păpădia
Taraxacum officinale Web.
Păpădie; Fr.: Pissenlit; G.: Lowenzahn; M.: Pongyola pitypang; R. Aduvancik ekarstvennîi.
Caractere de recunoaştere: Planta : Specie erbacee perenă, cu latex albicios, frunze în rozetă bazală şi tulpină nefoliată, înaltă de 5—70 cm (morfologia plantei este foarte variată, după locul de creştere); partea subterană: rizom vertical cărnos, ramificat, lung de 1—2 cm, cu resturi ale frunzelor din anii trecuţi; se continuă cu o rădăcină pivotantă, lungă pînă la 15 cm; tulpini aeriene: cilindrice, de tip scap, fără noduri, goale la interior, terminate cu o inflorescenţă; frunze: cîte 10—20 în rozete bazale, formă lanceolată, cu marginea inegal scobită, formîndu-se lobi triunghiulari, ultimul lob mult mai mare, nervura mediană formînd un jgheab la faţa superioară; flori: ligulate, galbene, cîte 100—200 într-un antodiu terminal solitar, de 4—7 cm, care se deschide dimineaţa şi se închide seara; fructe: achene
globuloase de 3—4 cm cu papus în formă de umbrelă.
înflorire: IV-IX (X).
Materia primă: Folium Taraxaci — formată din frunze izolate sau din rozeta de frunze caracteristice, oblong-lanceolate, sinuoase pe margini, uneori fidate sau sectate pînă la rahis, de 20—40 cm lungime şi 2—6 cm lăţime. Nu au peri pe nervura principală. Fără miros, cu gust amărui pronunţat.
Herba Taraxaci cum radicis — formată din rozeta de frunze împreună cu bobocii florali şi cu rădăcini recoltate înainte sau în timpul apariţiei bobocilor florali. Fără miros, cu gust amar pronunţat.
Radix Taraxaci — formată din rădăcini pivotante de 15—20 cm lungime şi 1—2 cm grosime, cu suprafaţa de culoare brun-roşcată pînă la brunînchis, striată longitudinal. La interior este de culoare albă-cenuşie cu un cilindru central galben distinct. Fără miros, cu gust amar pronunţat.
Ecologie şi răspîndire: Una din cele mai comune specii, răspîndită peste tot în locuri însorite sau semiumbrite, pe marginea drumurilor, în locuri necultivate, păşuni şi fineţe, din cîmpie pînă în zona subalpină. Se instalează uneori în masă în lucerniere. Specie răspîndită în întreaga ţară.
Recoltare: Frunzele se recoltează primăvara (martie-iunie), tăindu-se cu sapa rozeta de frunze.Planta întreagă se recoltează de asemenea primăvara înaintea şi la începutul înfloririi, fie prin smulgere dacă pămîntul este foarte reavăn, fie cu ajutorul unui cuţit, fie cu cazmaua, iar la desfiinţarea lucernierelor sau în alte locuri unde se găseşte în masă se poate merge cu plugul, iar din brazdele întoarse se aleg plantele.Rizomii cu rădăcina se recoltează din iulie pînă toamna tîrziu cu cazmaua, fie cu o unealtă specială, uşor de confecţionat dintr-o ţeava rigidă,tăiată oblic şi ascuţită la vîrful astfel format.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Frunzele şi planta întreagă se pregătesc pentru uscare îndepărtîndu-se tulpinile cu inflorescenţe deschise (cele cu boboci nu constituie impurităţi). La planta întreagă se mai face şi scuturarea de pamînt şi spălarea rădăcinilor foarte rapid, într-un curent de apă.
Uscarea se face la umbră, în strat subţire, în locuri bine aerate, întrucît la uscare lentă frunzele se înnegresc.Rădăcinile după spălare şi îndepărtarea celor seci şi cioturoase, se lasă la uscat la soare (sau pe timp nefavorabil în şoproane sau alte încăperi cu curent puternic de aer). Cele prea groase uneori se despică, deşi nu este recomandat, deoarece prin scurgerea latexului valoarea lor scade mult.Uscarea artificială se face la toate produsele la 40—50°.Randamentele la uscare: 6—9/1 pentru frunze; 5,5—6,5/1 pentru planta
întreagă şi 4—5/1 pentru rădăcini.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd: — pentru frunze conţinutul de impurităţi admis este de max. 3% frunze brunificate sau decolorate şi 1% fructificaţii, corpuri străine organice şi minerale — max. 1% pentru fiecare,umiditate — max. 13%; — la planta întreagă se admit max. 3% impurităţi(frunze înnegrite şi fructificaţii), corpuri străine organice — max. 1% şi minerale — max. 2%, umiditate — max. 13%; —pentru rădăcini se admit de asemenea max. 3% impurităţi (rădăcini brunificate, seci la interior), corpuri străine organice — max. 0,5% şi minerale — max. 2%, umiditate —max. 13%.
Compoziţie chimică: Părţile aeriene ale plantei recoltate în timpul înfloririi conţin grăsimi sub formă de gliceride ale acizilor stearic, oleic, palmitic,etc, tanin, flobafene, colină, glucoza, polioze, ulei volatil, substanţe antibiotice, substanţe proteice, acid tartric, săruri de azot, calciu, fosfaţi, vitamina C,alcooli triterpenici (arnidiol şi faradiol), substanţe de natură carotenoidică,xantofile, flavoxantine etc.
Rădăcinile conţin alcooli triterpenici: taraxerol, taraxasterol, [!—amirina etc.; sitosterină, stigmasterină şi alte fitosterine, inulină, substanţe proteice,rezine,- grăsimi, fructoză, levuloză, vitaminele A, B, C, D, tiamină, acid nicotinic şi amida acidului nicotinic, colină, gliceride ale acizilor palmitic, oleic şi linoleic, asparagină, arginină etc.
Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: Acţiune colagogă şi coleretică remarcabilă, diuretică şi diaforetică. Acţiune antibiotică pe un număr mare de germeni. Este utilizată în dispepsii, insuficienţă hepatică,ichter cataral, colicistită şi angiocolită.
Empiric este utilizată şi în dieta împotriva obezităţii, (prin efectele diuretice, diaforetice şi laxative) asociată cu alte specii cu acţiune laxativă.Herba Taraxaci intră în compoziţia ceaiului depurativ, dietetic şi gastric,iar Radix Taraxaci în ceaiul hepatic nr. 2.
Confuzii: La recoltare în stadiu tînăr, la recepţie sau în depozit frunzele de păpădie se pot confunda după formă cu cele de cicoare (Cichorium intybus L.) sau susai (Sonchus sp.). Caracterul de deosebire: frunzele de păpădie sînt complet glabre, pe cînd cele de cicoare au peri moi, iar cele de susai peri aspri.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!