Nalba mare
Althaea oficinalis L.
Nalbă mare ;Fr.:Guimauve ;G.:Gebrăuchlicher Eibisch ;M.;Orvosi ziliz ;R.:Altei lekarstvennîi.
Caractere de recunoaştere : P l a n t a : Specie ierboasă perenă, simplă, erectă, înaltă de 0,60—1,50 m sau chiar mai mult, cu peri pîsloşi pe întregul aparat vegetativ ; rădăcina : cărnoasă, cilindrică, lungă de 20—30 cm şi groasă pînă la 2—3 cm, cu ramificaţii puţine dar groase şi alungite, cenuşie-deschis la suprafaţă şi albă-gălbuie la interior ; tulpina : cilindrică, lignifioată la bază ; frunze : lung peţiolate, uşor lobate (cele inferioare cu 5 lobi, cele superioare cu numai 3 lobi), eordiforme, de 4—10 cm lungime, cu margini neregulat dinţate, verzi-albicioase şi catifelate datorită perilor foarte deşi; flori : în raceme dispuse la vîrful tulpinii, cu flori puţine şi rare ; florile au un caliciu dublu, corola din 5 petale alb-roz, triunghiulare, de 1—2 cm, stamine numeroase, violete şi păroase cu antere roşii, înconjurînd pistilul; fructe : capsule turtite eare se desfac în 13—20 segmente cu cîte o sămînţă reniformă turtită lateral de 3—4 nun lungime.
înflorire : VII—IX.
Materia primă: Folium Althaeae — frunze scurt peţiolate, mai mult lungi decît late, de dimensiuni cuprinse între 5—10 cm, cele superioare alungit-acute 3—5 lobate, cele inferioare triunghiular cordiforme pe margini neregulat serat dinţate. Frunzele sînt catifelat păroase pe ambele feţe, moi la pipăit, iar pe partea inferioară au nervuri proeminente. De culoare verde-cenuşiu-albicioasă, nu au miros, iar gustul este mucilaginos.
Flores Althaeae— flori cu caliciu format din 8—10 foliole concrescute la bază, pîslos păroase. Petalele sînt libere, albe sau albe-roz, triunghiular obcordate, de 10—20 mm lungime, uşor emarginate, pe faţă papiloase şi cu peri lungi la bază. Staminele au filamentele pufos-păroase, de culoare violacee, cu antere roşii-purpurii. Mirosul este slab, necaracteristic, gustul fad, mucilaginos.
Radix Althaeae— se prezintă sub formă de rădăcini curăţate de ramificaţiile laterale, de suber şi de o parte a parenchimului cortical. Sub formă de fragmente cilindrice sau cubice, uneori lungi de cea 10 cm, despicate, cu suprafaţa externă avînd şanţuri longitudinale şi cicatrice reprezentînd urmele rădăcinilor îndepărtate. Rădăcinile sînt pufoase şi moi la pipăit din cauza fibrelor liberiene. Fractura este fibroasă la exterior şi granuloasă către centru. Materia primă are culoare albă sau gălbuie, cu miros slab caracteristic, gust dulce, mucilaginos.
Numai la cerere se livrează rădăcini necurăţate de suber (Radix Althaeae non mundata).In F.R. IX figurează ca materie primă : Althaeae folium şi Althaeae Radix.
Ecologie, răspîndire în flora spontană şi zonare în cultură : Specia este pretenţioasă faţă de umiditatea solului, suportînd chiar apa freatică la mică adîncime.În schimb, rezistă bine la umiditate atmosferică mai redusă.Este o plantă de lumină puternică, vegetînd numai în locuri bine însorite Suportă foarte bine temperaturi ridicate, datorită părozităţii care micşorează transpiraţia şi evită totodată supraîncălzirea suprafeţei foliare.Necesită soluri permeabile, uşoare, luto-nisipoase, nisipo-lutoase sau chiar nisipoase, bogate în humus. Evită terenurile grele, argiloase, reci. Foarte adaptabilă la reacţia solului, putînd pune în valoare şi pe cele uşor sărăturoase sau alcaline.
În flora spontană vegetează numai în zona de cîmpie, cu deosebire prin locurile nisipoase de pe lingă ape curgătoare sau bălţi, în zăvoaie, pe lîngă trestiişuri, uneori ruderală, îndeosebi în Oltenia şi Muntenia în judeţe limitrofe Dunării (Mehedinţi, Dolj, Teleorman, Ilfov, Ialomiţa, Brăila), în Dobrogea — atît în judeţul Constanţa, cît şi în Tulcea — mai ales în deltă, în Transilvania — în Cîmpia de Vest (Timiş, Bihor, Satu-Mare). Se recomandă cultivarea în judeţele unde găseşte condiţii favorabile şi în flora spontană.
Tehnologia dc cultură : Nalba mare se cultivă în afara asolamentului ca plantă bienală sau trienală. Preferă să urmeze după o cereală de toamnă sau după o prăsitoare. Nalba mare poate reveni pe acelaşi teren după 7 ani. Solicită o lucrare profundă a terenului (solului) şi o mobilizare desăvîrşită, de aceea se va face o arătură imediat după recoltarea plantei premergătoare şi terenul va fi lucrat continuu cu grapa stelată sau cu cultivatorul pînă în toamnă cînd solicită o arătură executată cu plugul desfundator la o adîncime de 30—35 cm (adică la adîncimea maximă permisă de sol) şi din nou se lucrează cu combinatorul sau cu cultivatorul urmat de o grapă.
La arătura adîncă se încorporează în sol 45—50 kg/ha s.a. fosfor şi 45—50 kg/ha s.a. potasiu, iar primăvara înainte de răsărire se administrează 30—40 kg/ha s.a. azot.
Înainte şi după semănat terenul se lucrează cu tăvălugul. Însămînţarea, de regulă, se face în pragul iernii înaintea căderii primului îngheţ din regiune sau primăvara foarte timpuriu (cînd este posibil în ferestrele de primăvară).Însămînţarea se face cu maşina SUP-21 la distanţa de 70 cm, dîndu-se 6—8 kg/ha sămînţă cu puritatea de 80%, germinaţia de 75% şi umiditatea maximă de 12%. Greutatea medie a 1 000 seminţe este de 0,871 g, iar la 1 g intră în medie 533 boabe. Adîncimea de semănat optimă este de 1,5 cm. În cazul însămînţării de primăvară, materialul de înmulţire se amestecă cu cca 100 g sămînţă de salată ca plantă indicatoare.
Răsărind ceva mai greu (în 3—4 săptămîni), se recomandă lucrări de distrugere a crustei şi praşile oarbe superficiale între rînduri. Cîndplantele au o talie de 3—4 cm se buchetează la 18—20 cm pe rînd şi se prăşeşte mecanic. La talia de 7—8 cm se răresc lăsîndu-se 5—6 plante pe metrul liniar.
În anul doi şi trei de cultură se execută două praşile mecanice, una manuală şi cîte un plivit.
Recoltarea frunzelor, ca şi a rădăcinilor, se poate face din anul doi de cultură. Frunzele se recoltează cu foarfecă de vie, fără peţiol, cu grija ca pentru tot ce s-a recoltat în ziua respectivă să se asigure spaţiu de uscare natural sau artificial la temperatura de 40—50°C. Se va avea grijă să se recolteze numai frunzele ajunse la maturitate şi nu toate odată pentru a se asigura continuitatea în vegetaţie a plantei.
Rădăcinile se recoltează in toamna anului doi sau trei, cînd vegetaţia încetează.În prealabil se cosesc şi se îndepărtează părţile aeriene şi apoi, cu plugul fără cormană sau cu maşina de recoltat cartofi, se recoltează rădăcinile.
La hectar se pot obţine 1 000—1 100 kg frunze deshidratate şi 1 500—2 000 kg rădăcini deshidratate.
Evaluarea producţiei de frunze este similară celei de nalbă de cultură, iar a producţiei de rădăcini este similară reventului.
Pentru obţinerea materialului de înmulţire se vor alege parcelele cele mai bine dezvoltate, curate de buruieni. Se execută purificarea biologică şi nu se recoltează nici o frunză pentru producţie. Momentul optim de recoltare este atunci cind 50—55% din fructe au devenit cenuşii. Se recoltează cu secera dimineaţa, pe rouă, pentru a se evita scuturarea, se leagă în snopi, se aşază în picioare şi după 2—3 zile se treieră, se vîntură 1—2 zile şi se păstrează la loc uscat şi curat. La hectar se obţin 300—400 kg material de înmulţire. Spre deosebire de alte plante medicinale, fructele de nalbă mare au o germinaţie mai bună între 2—4 ani vechime.
Bolile, dăunătorii şi mijloacele de combatere: Nalba mare este uneori atacată de rugină (Puccinia malvacearum). Atacul cuprinde frunzele şi tulpina sub formă de puncte galben-portocalii care apoi se brunifică. Se combate la primele apariţii cu soluţie de permanganat de potasiu 1% și eliminarea plantelor atacate.
Dintre dăunători, mai frecvenţi sint puricii nalbei (Pedagrica malvae şi Pedagrica juscicornis), care atacă părţile tinere ale plantei (vîrfurile frunzelor, chiar florile). Se combat prin prăfuiri cu Lindatox-3 sau Pinetox. De asemenea, în culturile de nalbă mai poate fi întîlnită şi gărgăriţa nalbei (Apion longiroslris) prezentă pe frunze şi flori. Se combate cu prăfuiri repetate de 2—3 ori cu Lindatox-3 la interval de 6—7 zile.
Recoltarea din flora spontană: Frunzele se recoltează înainte de înflorire şi cel tîrziu la începutul înfloririi, deoarece ulterior planta este atacată de puricii de plante (lunile mai-august).Recoltarea se face numai prin ciupire, nu şi prin strujire, deoarece frunzele trebuie luate fără peţiol.Florile se recoltează la începutul înfloririi, cu tot cu caliciu.Pentru rădăcini momentul optim este în lunile octombrie-noiembrie, după uscarea părţii aeriene, cînd şi conţinutul în substanţe active este maxim, precum şi la începutul primăverii (martie — prima jumătate a lui aprilie). Rădăcinile se scot cu ajutorul cazmalei, iar ca măsură de conservare a bazinelor, se taie coletul şi se reintroduce în sol.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: La frunze se aleg şi se îndepărtează cele atacate de insecte sau rugină, cele brunificate, se rup eventualii peţioli, după care se întind în strat subţire la umbră, în încăperi aerisite ; uscarea pe cale artificială se face la 40—50°. Florile se usucă în mod asemănător.
Rădăcinile se freacă cu peria şi se scutură pentru îndepărtarea pămîntului (nu este recomandată spălarea cu apă, deoarece mucilagiile sînt foarte solubile, decît în cazul solurilor argiloase foarte aderente), se înlătură părţile lemnificate, seci sau atacate de insecte. Produsul poate fi solicitat ca atare, ca rădăcină necojită, în care caz se taie în fragmente de max. 20 cm, iar cele groase se şi despică. Dacă se cere rădăcină cojită, se curăţă scoarţa cu cuţitul pînă la primul strat alb, după care de asemenea se face secţionarea în fragmente pînă la 20 cm sau în rondele despicate de 1—2 cm sau în cuburi de aceeaşi dimensiune. Uscarea se face la soare sau în încăperi bine ventilate, iar la uscător fără a depăşi 40°, deoarece se îngălbeneşte.
Randamentul la uscare : — pentru frunze 3—4/1 ; — pentru flori 4—5/1 ; pentru rădăcini 3—5/1.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd :— pentru flori — impurităţi : flori brunificate — max. 5% și resturi din plantă — max. 2%, corpuri străine organice şi minerale — max. 0,5 pentru fiecare, umiditate — max. 13% ;— pentru frunze — max. 8% impurităţi (frunze atacate de insecte, brunificate, îngălbenite sau pătate), corpuri străine organice — max. 0,5% şi minerale — max. 1%, umiditate — max. 14% ;— pentru rădăcini decojite — se admit fragmente de 10—20 cm cu o grosime minimă de 5 mm, avînd ca impurităţi max. 5% rădăcini lignificate, noduroase, max. 5% rădăcini brunificate sau pătate, max. 2% rădăcini cu porţiuni de coajă şi max. 3% rădăcini în afara limitelor admise, corpuri străine organice şi minerale — max. 0,5% pentru fiecare, umiditate — max. 14% ;— pentru rădăcini nedecojite se admit ca impurităţi max. 5% rădăcini lignificate, max. 5% rădăcini brunificate şi max. 3% rădăcini în afara limitelor admise, corpuri străine organice — max. 0,5 % şi minerale — max. 1%, umiditate — max. 14%.
Compoziţie chimică: Rădăcinile conţin 15—25% mucilagii care prin hidroliză dau acid galacturonic, ramnoză, arabinoză, glucoza, galactoză, metilpentoze ; cca 30% amidon ; 10% zaharuri ; 1,5—2% asparagină ; substanţe grase, pectine, betaină, tanin, substanţe rezinoase etc.
Frunzele şi florile conţin, de asemenea, importante cantităţi de mucilagii, tanin, flavonoizi etc.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice : Acţiunea terapeutică a părţilor de plantă este imprimată de prezenţa substanţelor mucilaginoase şi produşilor de hidroliză ale acestora. Au proprietăţi emoliente. Se recomandă intern în inflamaţiile mucoaselor căilor respiratorii şi digestive. Intră în compoziţia speciilor pectorale împreună cu alte plante. Nici una din părţile plantei nu este toxică.
Extern, rădăcina sub formă de decoct se utilizează în gargară, loţiuni sau spălaturi ale cavităţii bucale sau vaginale. Ca atare, rădăcinile ţinute în gură înlătură răguşeala, iar la copii se foloseşte pentru a favoriza apariţia dentiţiei. Frunzele intră în compoziţia ceaiului pectoral nr. 2, ceaiul pentru gargară şi în Species Pectorales, iar rădăcina în Species Pectorales.
Confuzii: In flora spontană se întîlneşte frecvent specia înrudită Lavatera thuringiaca L. (salvie albă), care se deosebeşte de specia medicinală prin florile, dispuse solitar la axila frunzelor, mult mai mari decît la Althaea officinalis, avînd 5—8 cm în diametru faţă de 2—3 cm, iar petalele puternic emarginate (la A. officinalis drepte) şi cu numai 3 sepale în caliciul extern faţă de 6—9 la A. officinalis; frunzele au peri rari numai pe faţa inferioară, în timp ce la A. officinalis ele sînt moi, mătăsoase datorită părozităţii abundente.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!