Mustar alb
Sinapis alba L.
Muştar alb ; Fr. : Moutarde blanche ; G. : Weisser Senf ; M.: Feher muştar ; R. : Gorciţa belaia
Caractere de recunoaştere: Planta: Specie ierboasă anuală, erectă, înaltă de 0,3—1 m, peste tot păroasă ; rădăcina : pivotantă, subţire, puţin dezvoltată ; tulpina : cilindrică, ramificată ; frunze : lungi de 5—15 cm, penat-sectate, cu 3—5 lobi neregulaţi, dintre care cel terminal este mult mai mare ; lobii au pe margine scobituri neregulate ; flori : în raceme dense, care se alungesc pe măsura înfloririi; pedicelii păroşi, floare pe tipul 4, cu petale galbene de 7—9 mm ; fruct : silicvă galbenă, dispusă aproape perpendicular pe ramură, lungă de 2—4 cm, lată de 4—7 mm, terminată într-un rostru egal de 2—3 ori mai lung decît restul silicvei ; prezintă gîtuiri cu peri abundenţi şi 3 nervuri longitudinale. în interiorul silicvei se află 3—6 seminţe.
înflorire : VI—VII.
Materia primă: Semen Sinapis albae — seminţe globuloase cu diametrul de cca 2 mm, albe-gălbui pînă la cenuşiu-gălbui, cu suprafaţa punctată sau cu îngroşări neregulate, acoperite cu un strat mucilaginos. Uscate, fără miros, gust iute, înţepător, caracteristic, prin zdrobire între dinţi.
Ecologie şi zonare în cultură : Plantă exclusiv de cultură, în flora spontană avînd o răspîndire restrinsă, mai ales ca buruiană în culturile de in.
Relativ puţin pretenţioasă la temperatură, sămînţa germinînd chiar Ia +1° ; plantulele tinere rezistă la geruri de pînă la —5°, dar odată cu înaintarea în vegetaţie (la 3—5 frunze), cultura poate fi compromisă la —3°. Dacă se seamănă tîrziu, temperaturile ridicate afectează dezvoltarea plantei. Faţă de lumină, în zile scurte (primăvara timpuriu) se dezvoltă mai greu, dar se formează plante viguroase, cu productivitate mare, pe cînd în zile lungi (mai) se dezvoltă repede, dar creşterea încetează curind şi se formează plante mici, neuniforme şi cu fructificaţie slabă. Faţă de umiditate are două perioade critice : imediat după semănat (cînd seceta poate duce la compromiterea recoltei) şi la formarea seminţei — cînd este afectată recolta cantitativ dar şi calitativ (prin diminuarea conţinutului de substanţe grase).
Faţă de sol este puţin pretenţios. Dă producţii mari pe soluri luto-nisipoase, revene, cu reacţie neutră sau slab alcalină (de aceea,dacă se cultivă pe podzoluri, solul va trebui amendat), bogate în humus şi calciu. Sînt contraindicate soiurile prea grele sau cele nisipoase.
Este zonat în cultură astfel : — zone foarte favorabile : Cîmpia Timişului şi Cîmpia Crişurilor; — zone favorabile : Bărăgan, Cîmpia Dobrogei, Cîmpia Burnazului, Cîmpia Olteniei (judeţele Dolj şi Olt).
Tehnologia de cultură : Planta nu are pretenţii demne de reţinut faţă de premergătoare. Excepţie face însă faţă de plantele uleioase,, precum şi faptul că pe acelaşi teren nu poate reveni decît după 5—6 ani. Pregătirea terenului este în funcţie de planta premergătoare. In general cînd muştarul alb urmează după o prăsitoare, atunci se ară la adîncimea de 25—28 cm cuplat cu grapa stelată sau reglabilă, iar cînd urmează după o cereală se ară la aceeaşi adîncime, însă pînă în toamnă se menţine curat de buruieni prin discuiri repetate.
Muştarul alb reacţionează bine la îngrăşăminte, în special cînd solul are umiditate. Gunoiul de grajd bine fermentat se va introduce în pămînt odată cu arătura de bază, în cantitate de 30 t/ha.În lipsa gunoiului de grajd se introduc 50—60 kg/ha s.a. fosfor, iar primăvara, înainte de semănat, se administrează 50—60 kg/ha azot s.a. Primăvara foarte devreme, imediat ce terenul permite, se lucrează cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili.
Muştarul se însămînţează primăvara devreme, cu maşina SU-29 sau SUP-21, în rânduri, la distanţa de 12—14 cm, la adîncimea de 1,5 cm pe terenurile umede şi de 2,5 cm pe cele uscate. Sînt necesare 10—12 kg sămînţă la hectar, cu o puritate de 98%, germinaţie de 90% şi umiditate maximă de 12%.
După răsărirea plantelor şi formarea primelor frunze, cultura se va grapa uşor pentru ruperea crustei, păstrarea umidităţii şi favorizarea pătrunderii aerului la rădăcină. Pînă la înflorire se va plivi ori de cîte ori va fi nevoie, nu mai puţin însă de două ori. Pentru combaterea buruienilor pe cale chimică, rezultate bune dă Treflan 4—5 l/ha administrat înainte de semănat. (în lipsa Treflanului se poate folosi Lasso şi Sutan).
Muştarul fiind o plantă meliferă, recolta se poate mări prin aşezarea stupilor în apropierea culturii (2—3 stupi la hectar).
Muştarul se recoltează de obicei înaintea griului şi anume atunci cînd frunzele de la bază s-au îngălbenit, fructele capătă o culoare galbenă-ruginie, iar seminţele sînt în pîrgă (cu o culoare galbenă de diverse nuanţe). Pe suprafeţe mici, recoltarea se face cu secera sau coasa, numai dimineaţa pe rouă, seara, noaptea pe lună sau ziua pe timp noros.Întârzierea recoltatului duce la pierderea seminţelor. Plantele se strîng în snopi care se aşază în grup cu vîrfurile în sus sau se adună în maldăre. Ţinînd seama că se scutură foarte uşor, muştarul se transportă la locul de treier cu prelate sub el. Pe suprafeţe mari recoltarea se face mecanic cu combina C-12. Ca moment optim de recoltare în acest caz se recomandă recoltarea atunci cînd 65—70% din plante au ajuns la maturitate. La treierat, turaţia combinei sau a batozei se reduce. Regimul de lucru va fi următorul : turaţia la cca 900 ture pe minut, deschiderea tobei — spre maximum ; bătătorul — 4 şine lemn ; contrabătătorul — îmbrăcat în tablă ; dîrmonul mare — acoperit 1/3 cu tablă ; curăţirea I, sita de pleavă — 16 mm ; curăţirea I sita de boabe — 3 mm ; curăţirea I, sita de buruieni — 0,75 oarbă ; curăţirea II, sita 1 — 6 mm ; curăţirea a Il-a, sita II — 3 mm ; curăţirea a Il-a, sita III — oarbă. La un hectar lucrat în asemenea condiţii, se obţin 1 200—1 800 kg seminţe de muştar, la condiţiile de calitate solicitate de beneficiarii interni şi externi.
Obţinerea seminţelor pentru semănat se va face alegînd cele mai bune culturi purificate biologic, cu plante dezvoltate, cu silicve multe şi cu multe boabe. Suprafeţe cu culturi recunoscute se întreţin curate de buruieni, se recoltează, se treieră şi se depozitează separat.
Pentru evaluarea producţiei medii, presupunem că pe m2 se găsesc 55 plante cu 96 silicve în medie pe fiecare plantă şi 5 seminţe în fiecare silicvă. Greutatea medie a 1 000 de boabe este de 5 grame, iar umiditatea peste normal este de 10%.
Producţia medie la m2 =(55x96x5x5)/1000=132 g/m2
Se scade 10% umiditate peste normal 132 g -(132x10)/100= 118,8 g/m2
din care se scad 5% pierderi la recoltare, transport şi manipulare
118,8-(118,8x5)/100=112,9 g/m2
Rezultă că producţia medie la hectar este
(112,9x10000)/1000=1129 kg/ha.
Bolile, dăunătorii şi mijloacele de combatere : Bolile mai frecvente ale muştarului alb sînt : mozaicul şi mana cruciferelor, arsura rădăcinilor, hernia rădăcinilor, putregaiul plantelor, putrezirea albă a tulpinilor şi rugina albă.
Mozaicul cruciferelor: îngălbeneşte frunzele pe care apar dungi şi inele de culoare brună, ca urmare a înţepăturilor puricilor şi păduchilor. Atacă întreaga plantă în tot timpul vegetaţiei. Măsurile indicate la combaterea puricilor şi păduchilor se aplică şi în acest caz.
Mana cruciferelor produce pete neregulate pe frunze. Pe partea superioară a frunzelor, la început, petele sînt de culoare galbenă, mai târziu brună-cenuşie, iar pe cea inferioară apare un praf alb-cenuşiu. In general, atacă plantele în primul stadiu de vegetaţie. Se combate prin măsurile menţionate la rugina albă.
Arsura rădăcinilor brunifică primele frunze, îngălbeneşte tulpinile, după care planta se usucă. Ca urmare, rădăcinile se subţiază şi putrezesc. Această boală atacă întreaga plantă în prima fază de creştere. Se combate prin asolament, cu revenirea muştarului pe acelaşi loc după 7—8 ani, evitarea terenurilor umede şi prin smulgerea imediată a plantelor bolnave.
Hernia rădăcinilor: rădăcinile prezintă porţiuni îngroşate, frunzele au o culoare albastră-verzuie. Pentru a deosebi atacul de hernie de cel al gărgăriţei, trebuie reţinut că umflăturile produse de boală sînt pline, spre deosebire de cele provocate de gărgăriţă, care sînt goale. Hernia rădăcinilor atacă plantele în tot timpul vegetaţiei şi se combate prin asolament de 4—5 ani şi introducerea de var în teren (10—15 t/ha).
Putregaiul plantelor apare sub formă de pete mici, brune, la punctul de legătură între tulpină şi rădăcină, înconjurate de o pîslă albicioasă. Plantele bolnave cad şi putrezesc. Această boală atacă plantele în tot timpul cît vegetează şi se combate prin lucrări agrotehnice şi introducerea de var în teren (2—3 t/ha).
Putrezirea albă a tulpinilor produce pe tulpini pete albe, aproape albe sau galbene spălăcite, fără un contur limitat. Cînd timpul este umed, în jurul acestor pete apare o pîslă albă. In dreptul petelor tulpina se jupoaie. Se poate manifesta în tot timpul vegetaţiei.Se combate prin asolament de 3—4 ani, lucrări agrotehnice, evitarea îngrăşămintelor organice date direct muştarului.
Rugina albă atacă frunzele şi axul inflorescenţelor în tot timpul vegetaţiei, mai ales cînd timpul este umed şi temperatura ridicată. Produce pe frunze cercuri mici, uşor bombate, la început albe-strălucitoare, care apoi plesnesc şi capătă o culoare ruginie.
Muştarul alb este atacat de mai multe insecte, dintre care periculoşi sînt puricii de frunze, gîndacul roşu, viespea rapiţei, puricii de pămînt,gîndacul lucios al rapiţei şi albiniţa rapiţei. Aceşti dăunători se combat prin măsuri agrotehnice şi prăfuiri cu Lindatox-3 sau Pinetox {10—15 kg/ha). Prăfuirea se face în două etape : cînd planta are 2—4 frunze şi cu 3—5 zile înainte de înflorire. Afară de Lindatox-3 sau Pinetox se mai poate folosi arseniat de calciu (6—8 kg/ha) la care se adaugă o cantitate dublă de cenuşă sau praf de nisip cernut. De asemenea, se mai pot face prăfuiri cu verde de Paris (2,5—3 kg/ha), la care se adaugă var stins în cantitate de 5 ori mai mare, socotit la greutate. Prăfuirea poate fi înlocuită prin stropiri cu verde de Paris într-o cantitate de 150— 250 g/ha la care se adaugă 300—500 g/ha var stins în 100 1 apă.
Păduchii care apar pe muştar se pot combate prin stropirea cu emulsie de petrol. Pentru un hectar este necesară o emulsie preparată din : 60 l apă clocotită în care se dizolvă 3 kg săpun după care se adaugă .10 l petrol. După ce se amestecă bine, timp de 20 minute, la această soluţie se mai adaugă 430 l apă. Se întrebuinţează în stare proaspătă. Cînd nu este bine amestecată, arde plantele.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Seminţele nu se vîntură după treier, ci, împreună cu pleava, se depozitează în magazii uscate, aerisite şi întunecoase, în straturi subţiri şi se lopătează zilnic. După uscare, seminţele se separă de pleavă.
Condiţionarea seminţelor se face cu selectorul, folosindu-se : sita mică cu orificii de 2.5—3,5 mm, cu deschizătura dreptunghiulară de 2—2,5—3 mm ; sita mare cu orificii rotunde de 1,5—2—2,5 mm, cu deschizături dreptunghiulare de 1,5—2 mm şi site de pînză de sîrmă, numerele 14—16.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd un conţinut maxim de impurităţi de 3% (alte părţi din plantă, seminţe zdrobite), corpuri străine organice şi minerale — max. 1% la fiecare, umiditate — max. 12%.
Compoziţie chimică : asemănătoare cu cea a muştarului negru : ulei ,gras (cca 30%), mucilagii (cca 20%), substanţe de natură proteică (cca 25%), substanţe minerale, sinalbozid şi mirozinază. Principiul activ sinalbozidul similar sinigrozidului (din muştarul negru) se comportă la fel ca acesta : sub acţiunea fermentului (mirozinazei) se dedublează în mediu apos în glucoza, sulfat acid şi izotiocianat de p-hidroxibenzil care însă nu este volatil ca izotiocianatul de alil.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapetice : Datorită prezenţei mucilagiilor în cantităţi apreciabile, seminţele întregi de muştar alb pot fi utilizate ca laxativ, de altfel singura utilizare terapeutică. În schimb este mult folosit în alimentaţie în scopuri condimentare. Seminţele de muştar alb constituie totodată o sursă de ulei vegetal.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!