Măghiran

Majorana hortensis Mnch.

Fr.: Marjolaine; G.: Wurstkraut;M.: Majoranna;R.:Maioran sadovîi.


Caractere de recunoaştere: Planta: Specie de cultură anuală în con­diţiile noastre (în ţările meditaraneene este de origine perenă), erectă, cenuşiu tomentoasă, ramificată tufos, înaltă de 20-60 cm, cu miros aromat carac­teristic; rădăcina: pivotantă, nu mai groasă de 0,5—0,6 cm, gălbui-brună; tulpina: cu 4 muchii evidente, la început verde-cenuşie păroasă, apoi cu nuan­ţe roşietice şi glabră, ramificată puternic încă de la bază, cu ramuri subţiri şi rigide; frunze: opuse, ovate, cu margine întreagă, lungi de 1—2 cm şi late pe jumătate, scurt peţiolate, pe ambele feţe cu peri albi pîsloşi, nervuri slabe; flori: foarte mici, grupate în inflorescenţe globuloase de cea 0,5 cm diametru la subsuoara frunzelor superioare; florile, acoperite parţial de bractee cenuşii,sînt minuscule (2—3 mm) cu caliciul redus la o singură foliolă obovată pîsloasă, căci cele 2 sepale inferioare dispar, corola bilabiată, roşiatică şi stamine ieşite în afară; fructe: nucule minuscule pînă la 1 mm, gălbui-brune, grupate cîte 4 în caliciul persistent.

 

maghiran

 

maghiran

 

maghiran

 

maghiran,majorana hortensis

 

maghiran,majorana hortensis

 

maghiran,majorana hortensis

 

 

înflorire: VII-IX.

 

Materia primă: Herba Majoranae — tulpini cu ramificaţii recoltate la cel puţin 6 cm deasupra solului. Are frunze mici de culoare verde-cenuşie ca­racteristică, cu boboci florali de aceeaşi culoare cu frunzele. Mirosul este aromat, caracteristic, gustul aromatic specific de maghiran. Materia primă se livrează şi sub formă de produs fragmentat Herba Majoranae gerebelt.

 

Ecologie şi zonare: Factorul eco­logic determinant este temperatura, dat fiind originea mediteraneană a plantei. Aceasta face ca ea să fie foarte sensibilă la îngheţuri şi brume de primăvară. Temperaturile ridicate din timpul verii sînt bine suportate numai dacă nu se creează în paralel un deficit de apă, căci maghiranul are cerinţe crescute şi faţă de umiditate, dînd cele mai bune rezul­tate în condiţii de irigaţie.

Are pretenţii deosebite faţă de fer­tilitatea solului, cele mai potrivite fiind cele adînci, bogate în humus, uşoare, calde, cu conţinut ridicat de calciu. Sînt contra­indicate solurile grele, reci, acide şi care prind crustă la suprafaţă.

Datorită perilor pe care îi are pe suprafaţa frunzelor, acestea reţin uşor praful. De aceea, nu se cultivă în apropierea drumurilor, iar împrejurul culturii se însămînţează pentru protecţie cîteva rînduri de porumb, floarea-soarelui etc.

Maghiranul de cea mai bună cali­tate s-a obţinut în judeţul Neamţ. Se mai poate cultiva cu rezultate bune şi în judeţele Ilfov, Brăila, Buzău, Teleorman, sudul Doljului şi Bihor.

 

Tehnologia de cultură: Măghiranul se recomandă să urmeze după pră­șitoare îngrăşate cu gunoi de grajd bine fermentat şi întreţinute exemplar. Rezultate bune dă după leguminoase. Poate reveni pe acelaşi teren după 4 — 5 ani.

Maghiranul cere o pregătire foarte atentă a terenului. Acest lucru este necesar cu atît mai mult cu cît înmulţirea se face prin însămînţare directă în cîmp. De aceea, imediat ce s-a terminat recoltarea plantei premergătoare, trebuie făcută arătura de vară, bine grăpată. Aceste două operaţii trebuie executate una după alta în aceeaşi zi, orice întîrziere reducînd umiditatea din sol. Pînă toamna se lucrează ca ogor negru, cînd se face o arătură adîncă de 30—35 cm, negrăpată, lăsînd în brazdă crudă peste iarnă. La arătura de toamnă se recomandă să se introducă în sol 50—60 kg /ha s.a. fosfor şi 10—15 kg/ha s.a. potasiu, iar în primăvară 60 — 80 kg/ha s.a. azot. În primăvară, pînă la însămînţare sau plantare, se lucrează cu cultivatorul, grapa stelată sau poli-discul.Însămînţarea direct în cîmp se execută cu semănătoarea SU-29 sau SUP-21, la intervale de 30 cm între rînduri, în luna aprilie, după ce a trecut pericolul îngheţului de primăvară. La hectar se folosesc 2—3 kg de seminţe cu puritatea 95%, germinaţia 70% şi umiditatea maximă de 12%. Greuta­tea a 1000 seminţe este de cca. 0,2040 g iar la un gram intră în medie 4 997 seminţe.

Pentru reuşita însămînţării, pe lingă timpul optim de însămînţare care trebuie respectat cu stricteţe, este necesar ca înainte şi după semănat să se­ dea cu tăvălugul, iar sămînţa să se amestece şi să se omogenizeze bine înainte de semănat cu 4—5 părţi material inert şi 100 g seminţe de lăptucă, muştar etc. ca plante indicatoare. Adîncimea de semănat va fi de 0,5 cm.

În regiunile mai reci, cu primăveri bîntuite de brume tîrzii, Măghiranul se înmulţeşte prin răsaduri produse în răsadniţe calde sau semicalde. Primele se amenajează în a doua jumătate a lunii februarie, cele semicalde în a doua jumătate a lunii martie, în aşa fel ca cel mai tîrziu la sfîrşitul lunii aprilie sau în primele zile ale lunii mai răsadurile să poată fi plantate în cîmp. Pentru un hectar de cultură sînt necesari 100 m2 de răsadniţă caldă sau semicaldă în care se însămînţează 300 g sămînţă, în două etape succesive. Răsadniţele şi întreţinerea răsadurilor se fac la fel ca la celelalte plante medicinale cultivate prin acest sistem. Răsadul de Măghiran, după călirea obişnuită, este bun de plantat cînd are 4 — 6 cm înălţime şi rădăcina bine dezvoltată.

Cultivarea Maghiranului se poate face pe terenuri neirigate sau irigate. Pe terenurile neirigate plantarea se face la 30 cm între rînduri şi la 15 cm între plante pe rînd, plantîndu-se 2—4 fire la un loc. Pe terenurile irigate intervalul între rînduri este de 20 cm şi de 15 cm între plante pe rînd, plantîndu-se şi în acest caz 2—4 fire la un loc. După plantare terenul se prăşeşte uşor, înlăturînd tasarea produsă de plantatori.

La însămînţare direct în cîmp, dacă terenul a prins scoarţă, prima praşilă superficială se execută chiar înainte de a răsări plantele. Orientarea se face după planta indicatoare. Maghiranul fiind o plantă ce nu suportă buru­ienile şi crusta i se aplică praşile sau se plivesc buruienile ori de cîte ori este cazul.În general, pe an sînt necesare 4—5 praşile, cele ce urmează după plantare şi recoltare fiind obligatorii.

Pentru determinarea producţiei medii se stabileşte cantitatea medie de materie primă pe m2 după ce se recoltează suprafaţa de 10—15 m2 cu producţie asemănătoare de pe un hectar.

Spre exemplu: producţia medie la m2 este de 900 g materie primă crudă.

Deci producţia medie la hectar evaluată va fi:

(900gx10000)/(4,5x1000)=2000 kg materie primă uscată /ha.

Se scad 5% pierderi la recoltare, transport şi manipulare

2 000 — (2000x5/100) = 1 900 kg materie primă uscată de la o recoltă;

la 2 — 3 recolte se obţin 4000— 4500 kg/ha.

 

Măghiranul se recoltează înainte de înflorire. Înainte şi după recoltare tufele se scutură bine de praf.În general, în condiţiile agroclimatice din ţara noastră, măghiranul dă două recolte pe an.În anii cînd toamna este mai lungă se poate obţine şi a treia recoltă.

La recoltare tufele se taie cu foarfecele de vie sau de tuns oile, cu secera sau cu coasa, la cel puţin 5—6 cm de la suprafaţa pămîntului. Spre deosebire de Coriandru, Fenicul, Muştar, pentru a obţine un produs de bună calitate, Maghiranul se recoltează numai după ce s-a ridicat roua. Cantitatea de Maghiran recoltată într-o zi nu trebuie să fie mai mare decît capacitatea locului de uscare. După recoltare, în maximum 1—2 ore, materia primă trebuie transportată la locul de uscare, deoarece evaporarea bruscă a apei din plante poate dăuna calităţii produsului.

Pentru seminţe se rezervă parcele cu plante sănătoase, bine dezvoltate, cu caracterele speciei bine marcate. Se recoltează cînd seminţele sînt de cu­loare brună, dimineaţa pe rouă sau seara, cu secera sau coasa. După 2—3 zile de la recoltare, plantele se treieră pentru a se separa seminţele care trebuie curăţate, uscate şi păstrate într-un loc ferit de umezeală.

 

Bolile, dăunătorii şi mijloacele de combatere: Măghiranul este atacat de viermele sîrmă care este larva gîndacului pocnitor (Agriotes lineatus). Se combate prin momeli de cartofi care se aşază la distanţă de 1 m şi prin distragerea larvelor care se strîng pe momeli. Preventiv terenul se prăfuieşte cu Heclotox 1,5% (30—50 kg/ha) apoi se grăpează bine.

Uneori Măghiranul mai poate fi atacat şi de o molie care prinde deo­dată mai multe frunze, într-un fel de pîslă de culoare albicioasă-murdară, le răsuceşte şi apoi le distruge. Pentru prevenirea apariţiei acestui dăunător se recomandă tratarea solului anticipat cu Lindatox 3 (15 — 16 kg/ha) sau Pinetox 10 (15—20 kg /ha) precum şi respectarea revenirii culturii pe aceeaşi solă după 4—5 ani.

În condiţiile agroclimatice ale ţării noastre la culturile de măghiran nu s-au semnalat boli care să producă pagube.

 

Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Plantele se usucă la umbră, în poduri de case, bine uscate, curate şi aerisite sau în alte încăperi care îndeplinesc aceleaşi condiţii. Pentru obţinerea unui produs curat, plantele se aşază în straturi subţiri de 5 cm, pe rame, ziare etc. Uscarea durează 5 — 6 zile.

Pe cale artificială uscarea se face la 30 — 35°. Randamentul la uscare 4—5/1.

 

În condiţiile tehnice de recepţie se prevede ca Maghiranul să poată fi preluat fie ca Herba (partea aeriană întreagă), fie ca Herba gerebelt (partea aeriană ciuruită).

Pentru Herba se admit impurităţi max. 5% (frunze brunificate), corpuri străine organice — max. 2% şi minerale — max. 1,5%, umiditate — max. 12%.

Pentru Herba gerebelt se prevede ca produsul să fie format din fragmente de frunze păroase pe ambele feţe, cu max. 1% resturi de tulpini şi rădăcini ca impurităţi, corpuri străine organice — max. 1% şi minerale — max. 0,5%, umiditate — max. 12%.

Pentru produsul în stare proaspătă destinat uleiului, se admit max. 10% impurităţi (frunze brunificate, alte părţi din plantă), corpuri străine organice şi minerale — max. 1% pentru fiecare, umiditatea normală a produ­sului în stare proaspătă.

 

Compoziţie chimică: Conţine 0,80—1,30% ulei volatil format în special din terpinen, terpineol, terpinenol, cantităţi mici de carvacrol etc.; acid ursolic şi oleanolic, β-sitosterină etc.

 

Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice: Nestudiat din punct de vedere al acţiunii, se utilizează rar în dispepsii stomacale, ca antispastic şi carminativ.

 

Se întrebuinţează pe scară largă în scop condimentar, iar uleiul în in­dustria parfumurilor.



Alte articole din aceasta categorie:



      



Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!