Mac de grădină
Papaver somniferum L.
Fr.:Pavot blanc,Pavot officinel;G.:Garten Mohn;M.;Termesztett mak;R.:Mak snatvornîi
Caractere de recunoaştere : Planta: Specie ierbacee anuală, care poate atinge 1—1,50 m, cu partea aeriană în întregime glaucă (culoare specifică verde-albăstruie), conţine un latex albicios ; rădăcina : pivotantă, lungă de 20—25 cm, groasă de cca 1—2 cm ; tulpina : simplă sau ramificată doar în partea superioară, cerificată ; frunzele : singura specie de mac cu frunze întregi ; dispuse altern, alungit-ovate, neregulat dinţate, nervura proemină pe faţa inferioară ; cele bazale sînt peţiolate, apoi, în funcţie de nivel, peţiolul scade pînă ce ajung la partea superioară sesile şi camplexicaule : lungimea lor descreşte de la 20—30 cm (cele bazale), la 10—15 cm (cele superioare) ; florile : 1—10 la o plantă, solitare, pe tipul 4 ; sepalele (2) sînt caduce, cele 4 petale de culoare variabilă — de la alb pînă la roşu sau violaceu — sînt lungi de 4—5 cm şi rotunde, putînd avea la bază pete negre ; stamine numeroase, îngroşate la partea superioară, cu antere alungite verzi-albăstrui ; stigmat stelat cu 8—-12 raze, dispus pe un disc plan, dinţat pe margine ; fructul :capsulă verde-cenuşie înainte de maturitate, galbenă-brună la maturare, cerificată ; lungime 5—7 (12) cm, lăţime pînă la 8 cm, obovată sau sferică, septată ; se poate deschide prin pori sau poate fi indehiscentă. In interior seminţe numeroase, reticulate, reniforme. de cca 1—5 mm, culoare foarte variată, la soiurile cultivate la noi fiind cenuşii, albastre, albastre-negre (valoarea comercială cea mai mare o au cele albastre de nuanţa oţelului).
înflorire : VI—VIII — în funcţie de zonă.
Materia primă : Fructus Papaveris sau Capila Papaveris sînt fructele speciei P. somniferum L. var. album sau var. nigrum D.C. cultivate în scop medicinal din seminţe ameliorate după forma, mărimea si în special după conţinutul in alcaloizi al capsulelor. Pentru scopuri industriale există procedee de extracţie a principiilor active din planta întreagă.
Capsulele de mac sînt ovoide sau sferice, prevăzute la partea superioară cu un disc stigmatic cu 10—20 raze lobate, cu lobi scurţi, obtuzi sau puţin ascuţiţi, iar la partea inferioară cu un peduncul cu gîtul umflat. În stare uscată sînt lungi de 3—7 (12) cm, cu diametrul de 3—6 (8) cm ; au culoarea gălbuie-cenuşie, adesea cu punctuaţii negre, prezentînd la interior numeroase lame placentale care pleacă de pe pereţii interni fără însă a se uni între ele în centrul capsulei ; lamele placentale sînt proeminente, spongioase, dispuse radiar, avînd uneori numeroase seminţe mici, reniforme. Mirosul slab, narcotic, gustul amar, mucilaginos.
Ecologie şi zonare în cultură : Plantă exclusiv de cultură, cunoscută ca atare încă din neolitic. Răspîndită în ţările temperate, în special în Eurasia (pe suprafeţe mari în R. P. Chineză, fostele republici sovietice, India, Pakistan, Asia Mică, Peninsula Balcanică). În condiţiile ţării noastre, perioada de vegetaţie variază între 90 şi 120 zile.
Solicită soluri uşoare, profunde, bogate în humus şi calciu, permeabile, deoarece deşi are mare nevoie de umiditate în sol, cultura este calamitată uşor de excesul de apă, băltiri etc. Sînt indicate cernoziomuri uşoare sau soluri aluvionale, cu apa freatică la cel puţin 2 m ; se vor evita solurile grele, argiloase, reci care formează crustă. începe să vegeteze la +1°, suportînd geruri pină la —10°, (pe terenuri cu multă umiditate ele suferă chiar la —2..., —4°), dar este sensibilă la ridicări bruşte de temperatură (culturile cu plantule tinere sînt calamitate la o temperatură de 15—20°, deoarece sistemul radicular este slab dezvoltat şi nu poate suplini apa pierdută prin transpiraţie). Reacţionează negativ la umiditate atmosferică crescută, nebulozitate mare şi exces de precipitaţii în perioada de după începutul înfloririi.
Zone de cultură : — foarte favorabile : Cîmpia Timişului, Cîmpia Crişurilor, Ţara Bîrsei, Subcarpaţii răsăriteni ; favorabile : Cîmpia Moldovei, Podişul Transilvaniei, Podişul Someşului.
Tehnologia de cultură : Pentru a se coace, macul de grădină are nevoie de 90—120 zile. Ca plante premergătoare, macul reuşeşte bine după prăsitoare ca porumb, cartof, sfeclă de zahăr. Nu suportă ca plante premergătoare speciile în a căror compoziţie intră uleiurile grase sau volatile (ca de ex. floarea soarelui, in, mentă etc). Pe acelaşi teren, macul poate reveni numai după 4—5 ani.
Macul are nevoie de multă umiditate în perioada de la încolţire pînă la înflorire şi mai ales în timpul răsăririi. De aceea trebuie însămînţat primăvara devreme pentru a folosi apa din zăpezi, mai ales în regiunile cu ploi puţine. Macul însămînţat timpuriu este mai rezistent la boli. După alegerea terenului, ţinînd seama de planta premergătoare, o dată cu executarea arăturii la 20—25 cm, se face şi încorporarea îngrăşămintelor chimice. Îngrăşarea cu gunoi de grajd bine fermentat a terenului se face obişnuit la planta premergătoare (10—15 t/ha). La arătura adîncă de toamnă se dau 60—70 kg/ha fosfor substanţă activă. Acest îngrăşămînt chimic se poate administra şi înaintea formării florilor, dar în acest caz cantitatea se reduce la 20—40 kg/ha s.a. şi se îngroapă cu prăşitoarea la o adîncime de cca 8 cm. Îngrăşămintele cu azot se dau primăvara înainte de semănat în cantitate de 20—25 kg/ha s.a. şi după răsărire în cantitate de 10—15 kg/ha s.a. Cele potasice se dau în cantitate de 40—45 kg/ha s.a. Pentru creşterea conţinutului de morfină a capsulelor de mac. solurile cu un pH de 5 sau mai mic se amendează cu 3,5—4 t/ha calcar praf.
Primăvara, imediat ce se poate intra în cîmp, terenul se lucrează grădinăreşte, începînd cu nivelarea, apoi se lucrează cu combinatoriii urmat de tăvălug sau după lucrarea cu nivelatorul se trece cu polidiscul. cu grapa şi tăvălugul.
Însămînţarea se face primăvara cît mai devreme, în mustul zăpezii, dîndu-se 3 kg/ha. Sămînţa se amestecă cu cenuşă, mraniţă sau nisip (o parte sămînţă şi 5 părţi material inert). Însămînţarea se execută cu semănătoarea Saxonia, SU-29, SUP-21, la care se ataşează cutii pentru seminţe mici, la distanţa de 50 cm între rînduri şi la adîncimea de pînă la 0,5 cm. Pentru a se realiza această adîncime se ridică greutăţile de pe tuburile maşinii de semănat.
Sămînţa trebuie să aibă puritatea minimă de 99% şi germinaţia minimă de 97%. Materialul de înmulţire nu trebuie să aibă în amestec alte seminţe, mai ales de măselariţă şi de ştir (Hyoscyamus niger, Amarantus caudatus). Greutatea absolută a seminţei (greutatea a 1 000 seminţe) este cuprinsă între 0.239 şi 0.607 g. Greutatea hectolitrică este de 59—60 kg.
Cînd solul are mai puţină umiditate la executarea patului germinativ, este necesar ca atit înainte cît şi după însămînţare să se execute o uşoară presare cu tăvălugul. Germinaţia durează 7—10 zile. De îndată ce se disting rindurile este necesar să se plivească buruienile şi în acelaşi timp să se execute prima praşilă superficială între rînduri, la 4—6 cm adîncime. Se va evita acoperirea rîndurilor cu pămînt. Între rînduri se dau 4—5 praşile. Pe rînduri se pliveşte de 2—3 ori. Buruienile se pot combate şi chimic cu Dicuran 80, dîndu-se 1,5 kg/ha înainte de semănat şi aceeaşi cantitate după răsărirea macului cînd plantele au 3—4 frunze. Apa folosită pentru acest tratament este de 300—600 l/ha.
Dacă numărul de plante la 1 m liniar este mai mare de 8—19 se face rărirea. Prima rărire se face cînd plantele au 2—3 perechi de frunze adevărate, a doua cînd au 5—6 perechi de frunze adevărate. La prima rărire se lasă o distanţă de 5—7 cm între plante, la a doua 18—20 cm, urmărindu-se a se menţine în cultură plantele cele mai viguroase. La hectar trebuie să rămînă 80 000—105 000 plante, în funcţie de zona de cultură. Astfel, în partea sud-estică (Galaţi) 80 000—85 000 plante la hectar ; în cîmpia din sudul ţării 90 000—92 000 plante la hectar, în cîmpia din vestul ţării 95 000—100 000 plante la hectar. în Transilvania şi Moldova 100 000—105 000 plante la hectar.
Cînd răritul se execută mecanic, se fac buchete de plante cu o lungime de 20 cm şi cu o distanţă de 20 cm între ele. Plantele din buchet se răresc cu sapa, lăsindu-se cîte două plante la buchet.
În vederea obţinerii seminţelor pentru semănat, în cursul vegetaţiei se aleg parcele uniform dezvoltate, cu plantele care au cele mai multe capsule de formă caracteristică. Nu se opresc indivizi cu flori roşii şi cei care au fost atacaţi de dăunători şi boli. Din parcele se elimină din timp celelalte forme de mac pentru a se evita corcirea. Distanţa de izolare este de minimum 1 500 m.
Evaluarea producţiei se face cînd capsulele de mac la strîngere se sparg. Puse în palmă, seminţele îşi schimbă culoarea din cafeniu-închis în cafeniu-albăstrui.
Producţia medie se stabileşte pe baza numărului de plante ia m2, numărului mediu de capsule, greutăţii medii a capsulelor cu seminţe, umidităţii capsulelor peste normal, producţiei de seminţe (cca 60% din greutatea normală a capsulelor), producţia de capsule (cca 40% din greutatea normală a capsulelor cu seminţe).
De exemplu, s-au găsit 10 plante la m2 cu 4 capsule în medie la fiecare plantă. Greutatea capsulelor în medie este de 6 g, iar umiditatea peste normal este de 30%. Producţia medie la m2 va fi :
10 X 4 X 6 = 240 g/m2. Se scade :
— 30% umiditate peste normal : 240 g — (240x30/100) = 168 g/m2 ;
— 1% pierderi la recoltare, transport şi manipulare : 168 g — (168x1/100)= 166,32 g/m2.
La această greutate, seminţele intră cu 60%, iar capsulele cu 40%, rezultă deci :
a)(166,32x60/100)=99,8 g/m2 sămîntă ; la hectar producţia medie calculata va fi :
(99,8gx10000 m2)/1000 = 998 kg/ha samînţă ;
b)166,32x40/10066,52 g/m2 capsule ; la hectar producţia medie evaluata va fi :
66,52x10000/1000 = 665,2 Kg capsule (rotuniit 665 kg).
Capsulele se recoltează prin retezarea cu secera sau cuţitul, lăsîndu-se o codiţă de 2—3 cm. După recoltare, se treieră cu combina sau batoza. Se poate recolta direct cu combina C-12, căreia i se aduc unele reglări ca : turaţia — normală ; deschiderea tobei — maximă ; bătătorul — 4 şine lemn ; contrabătătorul — îmbrăcat în tablă ; dîrmonul mare — acoperit 1/3 cu tablă ; curăţirea I, sita de pleavă — 16 mm ; curăţirea I, sita de boabe — 3 mm ; curăţirea I, sita de buruieni — 0.75 oarbă ; curăţirea II, sita I 6 mm ; curăţirea II, sita II 3 mm ; curăţirea II, sita III oarbă.
Bolile, dăunătorii şi mijloacele de combatere : Făinarea macului (Pleospora papaveracea) este o boală care apare în regiunile cu multă umiditate şi atacă frunzele, codiţele şi capsulele tinere. Organele atacate prezintă pete albicioase-cenuşii care după un anumit timp se necrozează. Pentru a se împiedica apariţia acestei boli, plantele se stropesc cu zeamă bordeleză (concentraţia 0,5%), Zineb 0,3%, Dithane M—45 0,2% sau cu oxiclorură de cupru. Seminţele se tratează cu T.M.T.D.-Tiradin.
Mana macului (Perenospora arborescens) apare pe frunze sub formă de pete. Pe partea superioară a frunzelor ele au o culoare gălbuie, iar pe cea inferioară sînt acoperite cu un puf fin, la început albicios, mai tîrziu violet. Boala poate ataca în acelaşi timp tulpinile şi uneori bobocii florali, cînd temperatura şi umiditatea sînt ridicate. Se combate printr-un asolament în care cultura macului revine la 4—5 ani, prin îndepărtarea plantelor bolnave şi stropiri cu zeamă bordeleză 1%. Preventiv seminţele se tratează cu Tiradin.
Uscarea parazitară a frunzelor de mac atacă frunzele de îndată ce apar. Se combate prin arderea resturilor de plante din culturile din anii trecuţi, asolament la 3—4 ani, dezinfectarea seminţelor cu sublimat corosiv 0,05% timp de o oră sau cu o soluţie de formalină 0,25%.
Gărgăriţa capsulelor de mac (Centhorrhynchus macula alba) este de culoare cafenie pe spate şi albă pe partea ventrală. Găureşte capsulele în care işi depune ouăle. Atacă în perioada mai-iunie, pe timpul înfloririi plantelor. Se combate preventiv prin prăfuiri cu Melipax, Heclotox, Pinetox 10 (20 kg/ha) sau cu arseniat de calciu. Prima prăfuire se execută atunci cînd bobocul floral este aplecat spre pămînt, a doua cînd acesta se ridică şi a treia cînd începe să se deschidă. Plantele se prăfuiesc dimineaţa, pe rouă uşoară. Ca un mijloc agrotehnic de combatere a acestui dăunător se recomandă arătura adîncă de vară, imediat după recoltarea macului.
Gîndacul rădăcinii de mac sau gărgăriţa simplă a macului (Slenocarus cardui) este de culoare brun-închis şi atacă mai ales culturile de mac bine dezvoltate, în perioada mai-iunie. Gîndacul adult atacă frunzele pe partea inferioară, iar larvele acestuia atacă frunzele, interiorul tulpinii şi rădăcina. Pentru a împiedica apariţia acestui gîndac, culturile se prăşesc la fiecare 10—12 zile, iar plantele tinere se tratează cu Lindatox-3.
„Țînțarul de Gale" sau musculiţa macului (Dassyneura papaveris) este o insecta de culoare neagră, cu aripi transparente. Larva acestui dăunător are culoarea roşiatică-cărămizie, iar pupa sau nimfa gălbuie-spălăcită. Adulţii depun ouăle în capsulele de mac prin găurile făcute de gărgăriţa capsulelor de mac. Dăunătorul iernează sub formă de larvă în sol sau în seminţele depozitate. Combătînd gărgăriţa, musculiţa macului nu mai poate provoca pagube.
Buha semănăturilor (Agrotis segetum) este un fluture cu aripile posterioare albe-sidefii, iar cele anterioare brune-pămîntii, cu solzi mici negri. In stare de omidă, care are o culoare cenuşie, atacă frunzele în perioada mai-iunie (generaţia I), august-septembrie (generaţia a Il-a). Se combate prin lucrări agrotehnice, momeli otrăvite, în special plante trifoliene cu clorură de sodiu 2,5%, prăfuiri cu Pinetox-10 (20 kg/ha).
Păduchii şi puricii negri (Doralis fabae sau Aphis papaveris) pot ataca foarte puternic culturile de mac în primul stadiu de vegetaţie, distrugind frunzele în luna mai. Se combat prin stropiri cu emulsie de nicotină şi săpun, Metasystox în concentraţie de 0,08% sau Fosfotox R-35 în concentraţie de 0,02%.
Viermele sirmă sau gîndacul pocnitor (Agriotes liniatus) este de culoare neagră sau brună-închis si în stare de larvă atacă rădăcinile în luna aprilie, cind incepe să se încălzească. Se combate prin tratarea terenului cu Heclotox 35—50 kg/ha, toamna sau primăvara, imediat după arătură. In anii apariţiei, adulţii pot fi distruşi cu ajutorul capcanelor făcute din snopi de diferite graminee stropiţi cu Pinetox-10 sau Pinetox-50 in concentraţie de 0,2%.
Pregătirea produselor în vederea prelucrării: înainte de livrare, se face condiţionarea seminţelor la selector, folosind tipurile de site necesare, şi anume : sita mică cu orificii rotunde de 1,5—2 mm, cu deschizături dreptunghiulare tot de 1,5—2 mm ; sita mare cu orificii rotunde de 1—1,3 mm, cu deschizături dreptunghiulare de 1—1,3 mm, precum şi sitele de pînză de sîrmă numerele 20—22.
Pentru uscare, seminţele se aşază în strat subţire în camere aerisite, unde se vîntură prin lopătare 2—4 zile. Seminţele uscate se ambalează în saci de cca 75 kg care se aşază in stive (de maximum 5 saci).
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd : — pentru capsule (Capila Papaveris) produsul va fi format din capete uscate, întregi sau fragmentate, nepătate, cu resturi de codiţe de max. 3 cm. Impurităţi admise : capsule brunificate — max. 10%, capsule fărîmiţate care trec prin sită cu ochiuri de 1 mm — max. 1%, resturi de seminţe şi codiţe mai lungi de 3 cm — max. 2%. Se mai admit corpuri străine organice — max. 3% şi minerale — max. 2%. iar umiditatea — max. 13% ; — pentru seminţe (Semen Papaveris) se admit cele de culoare albăstruie, cu max. 2% impurităţi (resturi de capsule, pedunculi, seminţe sfărîmate sau imature), corpuri străine organice — max. 1% şi minerale — max. 0,5%. umiditate — max. 10%.
Compoziţie chimică : Latexul din capsulele imature sau mature conţine cantitatea cea mai mare de principii active şi de alţi compuşi fără importanţă terapeutică, ca : gumirezine, cauciuc, grăsimi, substanţe de natură proteică, zaharuri, mucilagii, enzime şi acizi organici. Latexul gumos, de consistenţa cauciucului, obţinut prin incizii în capsulele verzi dă produsul cunoscut sub numele de opiu.
Principiile active sînt de natură alcaloidică, aflîndu-se în materia primă sub formă de săruri ale acizilor : acetic, succinic, meconic, citric, malic s.a. Alcaloizii pot fi grupaţi în două mari clase :
— alcaloizi cu nucleu fenantrenic — din care face parte grupa morfinei : morfina, codeina, tebaina, pseudomorfina, neopina şi porfiroxina ;
— alcaloizi derivaţi ai izochinoleinei — din care fac parte : papaverina, papaveraldina, D-L-laudanina, laudanozina, codamina şi L-laudanina (alcaloizi cu nucleu benzilizochinoleinic) ; narcotina (noscapina), narceina, narcotolina şi oxinarcotina (alcaloizi cu nucleu ftalilizochinoleinic) ; precum şi alcaloizi nespecifici prezenţi şi in alte specii din familia Papaveraceae : criptopina şi protopina (grupa criptopinei). Pe lingă aceşti alcaloizi cu structura chimică definită mai există mici cantităţi (cca 0,06%) de alcaloizi a căror structură nu a fost încă elucidată : meconidina, readina, lantopina s.a.
Cantitatea de alcaloizi totali este variabilă în funcţie de provenienţă, stadiul de ameliorare, soi şi alţi factori fiind cuprinsă intre 0.20—0,80 g% în capsulele uscate.
Seminţele de mac nu conţin alcaloizi. Ele conţin 40—45% ulei, proteine, glucide. Uleiul gras este format din gliceride ale acizilor oleic, linoleic s.a.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice : Capsulele de mac, datorită alcaloizilor pe care-i conţin, au acţiune similară opiului şi morfinei. Acţiunea principală a alcaloizilor din mac este exercitată asupra cortexului, în special asupra centrilor durerii. În doze mici are acţiune excitantă, producînd euforie, apoi deprimantă, cu îndepărtarea senzaţiei de durere urmată de somnolenţă. La doze mai mari are acţiune hipnotică, făcînd parte din lista stupefiantelor celor mai dăunătoare pentru om. Cei drogaţi cu alcaloizi din mac, în special cu morfină sau derivaţi ai alcaloizilor de acest tip, îşi pierd personalitatea şi în foarte scurt timp ajung la decădere morală şi fizică, sfîrşind tragic.
Asupra tubului digestiv, în doze mici, alcaloizii au acţiune excitantă a motilităţii gastrice, apoi în doze mai ridicate moderează peristaltismul intestinal. Această proprietate este utilizată în terapeutică în diferite produse farmaceutice ca antidiareic.
Codeina şi narceina, alcaloizi mai puţin toxici decît morfina, au efecte sedative asupra centrului tusei, iar această proprietate este valorificată, de asemenea, în terapeutică intrînd în compoziţia Tusomagului şi Codenalului.
Papaverina, mai puţin toxică şi fără acţiune stupefiantă, acţionează asupra fibrelor musculaturii netede, fiind prin excelenţă spasmolitică. Este utilizată în farmacie în diferite formule şi intră în compoziţia produsului Lizadon.
Datorită acţiunii farmacodinamice şi datorită conţinutului diferit în alcaloizi, utilizarea empirică în uzul intern a infuziilor sau a unor extracte preparate din fructele de mac este periculoasă şi contraindicată. S-au semnalat numeroase cazuri mortale, în special la copii şi bătrîni, prin administrarea de infuzii de capsule de mac cu scopul de a-i calma sau adormi. Chiar şi în cazul cînd nu se ajunge la doza letală, în urma folosirii acestui ceai, urmările asupra dezvoltării fizico-psihice şi intelectuale la copii sînt foarte pregnante şi dăunătoare. La copii nu se vor folosi capsulele de mac nici în uzul extern (gargară).
Fructele de mac intră în cantităţi mici, precis dozate, în compoziţia ceaiurilor medicinale anticolitic, contra colicilor nr. 2, sedativ şi ceaiului pentru gargară.
Observaţii: Înainte de Revoluția din 1989 s-a introdus în cultură experimentală la staţiunea Domneşti a Institutului pentru controlul de stat al medicamentului şi cercetări farmaceutice specia Papaver bracteatum Lindl. care prezintă avantajul că este lipsită de morfină, avînd ceilalţi alcaloizi, în special tebaina şi poate înlocui sub acest aspect fitoterapeutic specia Papaver somniferum. Această specie conţine peste 90% tebaină din totalul alcaloidic, servind ca bază de sinteză pentru codeina. Prin ameliorare s-a ajuns la un conţinut de cea 1% alcaloizi în rădăcinile plantei.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!