Lichen de conifere
Parmelia furfuracea Ach. (Evernia furfuracea) (L.) Ach.
Fr.: Mousse d'Arbre ; G.: Fichtenmoos ; M. : Fenyozuzmo ; R. : Parmelia
Caractere de recunoaştere : Planta: lichen cu tal foliaceu, lobat, întins pe substrat, pînă la 12 cm lungime ; lobii talului : moi, flexibili, ramificaţi dichotomic în mod repetat, uşor prinşi pe substrat printr-unul sau cîteva puncte, dar cu marginile ridicate ; culoare : faţa superioară cenuşie-albicioasă, cea inferioară neagră, cu nuanţe spre roşiatic la părţile tinere ; organe de înmulţire : izidii cilindrice (pe faţa superioară) cu rol de înmulţire vegetativă, iar pentru înmulţirea sexuată apotecii pedunculate cu discul brun-deschis, concave, diametrul 5 mm .
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
Materia primă: Lichen Furfuraceae, lichen ramificat de culoare cenuşie pînă la cenuşiu-închis pe partea superioară şi neagră pe partea inferioară. Marginile sînt îndoite spre interior în formă de jgheab, avînd aspect bombat. Aspră la pipăit, cu miros slab, caracteristic, gust dulceag-acrişor, mucilaginos.
Ecologie şi răspîndire : Răspîndit îndeosebi în pădurile de conifere, devenind invadant în pădurile de molid de pe versanţii nordici, în condiţii de vegetaţie mai puţin prielnice, acoperind în mare parte trunchiul şi ramurile, precum şi pe sol. Mai poate fi întîlnit şi pe brad şi pin. Este răspîndit în tot lanţul carpatic şi Munţii Apuseni, îndeosebi în Transilvania (jud. Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Mureş, Satu Mare), Moldova (Neamţ, Suceava), Muntenia (Argeş, Dîmboviţa, Prahova), Oltenia (Vîlcea).
Recoltarea : se poate face în tot cursul anului, numai pe vreme uscată, după 2—3 zile de la ultima ploaie (în caz contrar mucegăieşte cu uşurinţă).
Metode de recoltare : desprinderea talurilor cu mîna ; cu ajutorul cuţitelor ; pentru ramurile înalte se foloseşte o furcă legată de o prăjină lungă, iar între dinţii furcii se pune o sîrmă, dedesubtul coroanei se poate pune o prelată.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: se înlătură porţiunile de scoarţă, talurile brunificate sau înnegrite pe ambele părţi; uscarea se face în general pe cale naturală, în aer liber sau şoproane bine aerate, în strat subţire pînă la 3 cm ; se întorc zilnic, cu grijă şi se controlează dacă nu au mucegăit. Pe timpul toamnei sau iernii se recomandă uscarea artificială, la maximum 40°C. Se păstrează în locuri uscate, fiind foarte higroscopic. Randament de uscare : 1,5—2/1.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd : impurităţi (resturi de ramuri şi scoarţă) — max. 10% ; corpuri străine organice (alţi licheni, ace de conifere) — max. 2% şi minerale — max. 0,5% ; umiditate — max. 13%.
Compoziţie chimică: acizi alifatici — hipogimnolul sau acidul ventozic, triterpene, depside, acid fisodic, atranorină, cloratranorină etc. Depsidele în timpul conservării se scindează prin hidroliză, iar o bună parte din uleiul volatil se formează în timpul păstrării.
Utilizări: rezinoidele şi uleiul volatil care se formează în timpul condiţionării au aplicaţie în industria săpunurilor şi în cea a parfumurilor.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!