Datura innoxia
Laur păros
Caractere de recunoaştere: Planta: Specie de origine americană, perenă (cultivîndu-se însă ca anuală), viguroasă, ramificată în formă de tufă, înaltă de 0,5—1,5 m, des păroasă pe toată suprafaţa; morfologic este foarte asemănătoare cu D. stramonium L., de care se deosebeşte prin următoarele caractere: tulpina: roşcată la bază, foarte păroasă, de 3—4 cm diametru; frunze: de asemenea mari, dar cu marginea întreagă şi baza cordiformă asimetrică; floare: caliciul verde-cenuşiu, des păros; corola ajunge pînă la 12 — 17 cm lungime şi 6—8,5 cm în diametru şi prezintă 10 lacinii (şi nu 5 ca la D. stramonium), dintre care 5 reprezintă petalele, iar alte 5, mai gălbui, se găsesc la locul de sutură a petalelor; fructe: capsule ghimpoase de 4—5 cm diametru, atîrnă în jos (la D. stramonium au o poziţie erectă).
Înflorire: VII - X.
Materia primă: Herba Daturae innoxiae — formată din părţile aeriene ale plantei recoltate la 12—15 cm de la colet în sus. Frunzele sînt ovale,de cea 16 cm lungime şi cea 13 cm lăţime, uşor ondulate pe margini, groase,catifelate, păroase pe ambele feţe, mai pronunţat pe nervuri. Sînt de culoare verde-cenuşiu, mai deschise pe faţa uperioară. în stare uscată fără miros, gust amar înţepător.
Ecologie şi zonare în cultură: Factorul ecologic limitativ este temperatura, faţă de care prezintă cerinţe deosebite. Astfel, pentru răsărire necesită temperaturi medii ridicate, de peste 12°, la care răsar în 16-—20 zile (la 10—12° răsărirea se face foarte încet — în 30—40 zile — şi neuniform).
Plantulele tinere nu suportă temperaturi scăzute sub —2°, iar la —4°... —6° sînt distruse şi plantele mature. în cursul vegetaţiei, temperatura optimă este de 18—22°, la temperaturi mai mici creşterea plantelor fiind mai lentă, iar conţinutul în alcaloizi mai redus.
Reacţionează pozitiv la o umiditate mai ridicată, prin mărirea producţiei de frunze, dar creşterea exagerată a umidităţii duce la scăderea conţinutului în alcaloizi, de aceea nu se indică irigarea terenurilor la această specie, destul de rezistentă la secetă.
Solul trebuie să fie bogat în elemente nutritive, în special cu azot şi calciu, afînat, bine drenat, plan, neumbrit, cele mai bune fiind cernoziomurile şi solurile aluvionare. Sînt contraindicate terenurile pe care apa stagnează, reci, care formează crustă.
În condiţiile din sudul ţării, Laurul păros se cultivă anual, recoltîndu-se la 110 — 130 zile, la începutul formării fructificaţilor, cînd conţinutul în scopolamină este cel mai ridicat.
Planta este zonată astfel: zona foarte favorabilă în partea de sud a judeţelor limitrofe Dunării, suprapus cu aproximaţie pe zona de cultură a bumbacului; zone favorabile: Cîmpia Timişului şi Cîmpia Crişurilor.
Tehnologia de cultură: Pentru cultura Laurului păros se recomandă ca planta premergătoare să fie o prăsitoare îngrăşată cu gunoi de grajd bine fermentat. Este contraindicat să urmeze după plante din familia solanaceelor (cartof, roşii etc), deoarece au boli comune care pot calamita cultura. Pe acelaşi teren poate reveni numai după 5—6 ani. Urmînd după prăsitoare, terenul se ară la adîncimea de 25—30 cm şi pînă la căderea îngheţului din regiune se menţine curat de buruieni prin lucrări superficiale executate cu grapa prevăzută cu discuri sau cu cultivatorul.
În primăvară, dacă nu s-a executat însămînţarea sub iarnă, de îndată ce terenul s-a zvîntat, se nivelează arătura sau se grăpează, împiedicînd formarea crustei, pentru distrugerea buruienilor şi păstrarea apei în sol. Odată cu arătura de toamnă se incorporează în sol 50—60 kg/ha s.a. fosfor şi 30—40 kg/ha s.a. azot, iar în primăvară, înainte de însămînţat, se mai dau 30—40 kg /ha s.a. azot.
Însămînţarea, de regulă, se execută sub iarnă, înaintea primului îngheţ din regiune sau primăvara devreme. Semănatul se face cu maşina SU-29 la intervalul de 50 cm între rînduri şi la adîncimea de 3—4 cm. Se seamănă cu o plantă indicatoare (salată 100 g, orz sau ovăz 300—400 g/ha). Cantitatea de sămînţă pentru un hectar este de 8 kg cu puritatea de 97%, germinaţia de 75% şi umiditatea maximă de 12%. Ca lucrări de întreţinere se recomandă ca pînă la răsărire (Laurul păros răsare cam în 20—21 zile) să se execute 1—2 grăpări pentru combaterea buruienilor, apoi în primele două luni se vor aplica trei praşile mecanice şi trei praşile manuale, precum şi plivitul între plante pe rînd. După fiecare recoltat se recomandă încă o praşilă mecanică şi una manuală.
Recoltarea materiei prime începe în momentul apariţiei primelor flori, ea repetîndu-se de 2—3 ori pe an. Recoltarea se va face după ce roua s-a ridicat şi numai în primele ore din zi. Recoltarea se face cu combina de recoltat furaje CRF-1,2 la înălţimea de 12—15 cm de la colet. Un hectar poate produce 10 000—12 000 kg materie primă în stare proaspătă sau 2 000—3 000 kg în stare deshidratată.
Bolile, dăunătorii şi mijloace de combatere: Dintre cele mai frecvente, menţionăm pătarea frunzelor provocată de ciupercile Macrosporium cookei şi Alternaria crassa, care se combat prin măsuri de igienă culturală, eliminîndu-se şi distrugîndu-se plantele bolnave şi respectarea revenirii pe acelaşi teren nu¬mai după 5—6 ani precum şi însămînţarea unor seminţe numai de la plantele sănătoase.
Frecvente sînt şi gamele de viroze specifice solanaceelor. Pentru combaterea lor se recomandă măsuri de igienă culturală: eliminarea plantelor bolnave prin distrugerea lor, evitarea terenurilor infectate şi însămînţarea seminţelor provenite numai de la plante sănătoase.
Frunzele de Laur păros sînt atacate de puricii de pămînt din genurile Psyllioides şi Epithrex care se combat prin prăfuiri cu Lindatox-3.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Planta, odată recoltată, trebuie adusă cît mai repede la uscător, acesta fiind un factor esenţial pentru menţinerea unui conţinut ridicat în substanţe active. Uscarea se face exclusiv pe cale artificială, dat fiind temperaturile mai ridicate de uscare necesare pentru o deshidratare rapidă (50— 60°), cît şi a volumului mare de produs care este necesar să fie uscat. Pentru o uscare mai rapidă şi mai uniformă, în prealabil, materialul se toacă la 2—3 cm.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd pentru produsul Herba Datura innoxiae tulpinile foliate recoltate la cca 1 cm sub ultima ramificaţie, admiţîndu-se ca impurităţi max. 2% frunze brunificate sau înnegrite şi max. 3% frunze sub 7 cm, corpuri străine organice şi minerale — max. 1% pentru fiecare, umiditate — max. 13%.
Compoziţie chimică: are un spectru alcaloidic bogat: alături de scopolamină care este alcaloidul principal, mai conţine hiosciamină, cuschigrină, teloidină etc.
În urma cercetărilor efectuate în condiţiile din ţara noastră, se recomandă recoltarea totală a părţilor aeriene, la apariţia primelor flori, obţinîndu-se o materie primă cu un conţinut de 0,23—0,45% alcaloizi tropanici. La această epocă de recoltare este conţinutul maxim în scopolamină care apoi se diminuează spre toamnă în favoarea hiosciaminei.
Acţiune farmacodinamică -utilizări terapeutice: similară cu cea a alcaloizilor din A. belladonna. Serveşte exclusiv pentru industria farmaceutică extractivă pentru obţinerea scopolaminei. Bromhidratul de scopolamină ca sedativ al zonelor motorii ale cortexului este utilizat în sindromul post-encefalitic, boala Parkinson etc. Sub formă de N-brombutil scopolamină intră în produsele Scobutil simplu şi compus.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!