Datura stramonium L.
Laur, Ciumăfaie
Fr.: Metel; G.: Gemeiner Stechapfel; M. Nadragulya; R.: Durman abîknavennîi.
Caractere de recunoaştere: Planta: Specie anuală viguroasă, înaltă pînă la 1,5 in, ramificată ca un copăcel, cu miros neplăcut; rădăcina: pivotantă, fuziformă, lungă pînă la 50 cm şi groasă de 2—3 cm, albicioasă; tulpina: cilindrică, glabră, goală la interior, se ramifica dihazial (tulpina se termină cu o floare; de la subsuoara celei de a doua sau a treia frunze se formează ramuri care la rîndul lor se termină cu flori, ramificările ulterioare făcîndu-se identic); frunze: dispuse altern spre bază şi cîte 2—3 pe ramurile terminale, ovale sau oval-triunghiulare, cu margine sinuată neregulat, mai întunecate pe faţa superioară, peţiol lung de 3—5 cm; flori: solitare, mari, caliciul umflat, cu 5 dinţi, iar corola albă în formă de pîlnie alungită, lungă de 6—10 cm cu staminele inserate de tubul corolei; fructe: capsule galbene-brune ovoidale, lungi pînă la 5 cm, ghimpoase — cu dinţi rigizi, lungi pînă la 7 mm, avînd la bază partea bazală a caliciului care este persistentă; capsula are 2 loje şi se deschide incomplet la maturitate prin 4 valve; în interior are seminţe negricioase, reniforme, lungi pînă la 3—5 mm.
Înflorire: VI - IX.
Materia primă: Folium Stramonii: Frunze ovale, lung-peţiolate, spre vîrf puţin ascuţite, cu marginea sinuat şi inegal dinţată, pe faţa superioară de culoare verde-închis, iar pe cea inferioară verde mai deschis. Cele inferioare sînt pînă la 20 cm lungime şi 15 cm lăţime, iar cele superioare de 15 cm lungime şi 10 cm lăţime. Nervura principală este foarte proeminentă, de culoare mai deschisă. în stare uscată nu are miros, gustul este neplăcut, acru-amărui, respingător.
Ecologie şi răspîndire: Specie de lumină intensă, cu pretenţii mai ridicate faţă de temperatură, plantele fiind afectate de geruri tîrzii de primăvară sau de cele timpurii de toamnă.
Starea de vegetaţie este mai bună la umiditate, laurul nesuportînd seceta, însă precipitaţiile excesive duc la scăderea conţinutului de alcaloizi.
Solicită soluri profunde, fertile, cu un conţinut ridicat de calciu şi azot (care măreşte conţinutul în alcaloizi).
Este răspîndită în întreaga ţară, mai ales la marginea satelor în locurile în care se depozitează gunoaiele, pe marginea şanţurilor, prin dărîmături şi molozuri. Datorită conţinutului mai mare în alcaloizi se vor recolta numai plantele din zona de cîmpie.
În urmă, solicitările ridicate faţă de Folium Stramonii au făcut ca planta să fie introdusă în cultură.Între timp, s-a introdus în cultură specia înrudită Datura innoxia Mill., iar necesarul de D. stramonium este satisfăcut exclusiv din resursele florei spontane.
Recoltare: Frunzele se recoltează cu peţiol, care este mai bogat în alcaloizi decît limbul, în perioada înfloririi, în cursul dimineţii şi pe vreme uscată, la cel puţin 2—3 zile după ultima ploaie, pentru ca produsul să aibă un conţinut mai ridicat.
Se poate recolta şi planta întreagă, urmînd ca frunzele să fie detaşate după uscare, deoarece astfel se păstrează mai bine alcaloizii.
Datorită toxicităţii ridicate, după recoltare sau orice manipulare, culegătorii trebuie să respecte regulile de protecţie a muncii, să nu ducă mîna la gură, să nu mănînce cu mîinile nespălate etc.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Frunzele trebuie puse cît mai repede la uscat în strat subţire, în locuri bine aerisite, de preferat în camere încălzite. Uscarea la soare este mai avantajoasă, întrucît făcîndu-se mai rapid, pierderea în alcaloizi este mai redusă. O pierdere şi mai redusă a alcaloizilor se produce la uscarea artificială care se face la 50—60°.
Frunzele se întorc din timp în timp, pentru a nu mucegai. La verificarea uscării se are în vedere peţiolul, care fiind mai gros şi suculent se usucă mai greu.
Randamentul la uscare 7—8/1.
Condiţiile tehnice de recepţie admit ca impurităţi max. 2% alte părţi din plantă şi max. 3% frunze brunificate sau înnegrite, corpuri străine organice şi minerale — max. 1% pentru fiecare, umiditate — max. 13%.
Compoziţie chimică: Toate părţile plantei conţin alcaloizi; frunzele conţin 0,20—0,50% alcaloizi formaţi din hiosciamină, atropină şi scopolamină, scopoletol, meteloidină, apoatropină, baze volatile similare cu cele din A. belladonna, nicotină etc.
În rădăcini, pe lîngă alţi alcaloizi, este prezentă şi cuschigrina. Seminţele conţin şi ele pînă la 0,50% alcaloizi.
Între morfologia plantei şi conţinutul în alcaloizi există o strînsă corelaţie : plantele mai viguroase şi mai tardive sînt mai bogate în alcaloizi.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice: similară cu cea a speciei A. belladonna, dar prezenţa scopolaminei în cantităţi mici îi conferă acţiune calmantă asupra sistemului nervos central. Acţiunea parasimpatolitică se exercită asupra musculaturii netede, şi asupra celei bronşice. Pe baza acestor acţiuni se utilizează ca antispasmodic, sedativ nervos şi ca antiastmatic. Intră în compoziţia ţigărilor antiastmatice.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!