Pinus montana
Jneapăn, jep
Fr. : Pin de montagne ; G. : Berg-Fohre ; M. : Torpefenyo ; R.: Sosna koha
Caractere de recunoaştere pentru jneapăn: Planta : Arbust pînă la 3 m înălţime, ramificat de la bază, tîrîtor cu ramuri ascendente ; tulpini culcate la pămînt, foarte elastice, terminate cu ramuri erecte ; scoarţa : brună-cenuşie, crăpată în solzi neregulaţi; mugurii : bruni, răşinoşi ; frunzele : aciculare, grupate cîte 2, cu o teacă membranoasă la bază, de 3—7 cm lungime, îngrămădite şi încovoiate ca o seceră spre vîrful lujerului ; florile : unisexuate — cele mascule de 1—1,5 cm, grupate îh buchete spre vîrful ramurilor, după cădere lăsînd lujerul gol; cele fejnele în conuri de 2—5 cm, brune-închis, de consistentă lemnoasă.
Înflorire jnepăn: VI—VII.
Materia primă de la jneapăn: Mugurii şi cetina de pin formată din lujerii tineri cu ace.
— Mugurii (Turiones Pini montanae) sînt conici, ascuţiţi la vîrf, lungi pînă la 4 cm şi laţi pînă la 2 cm, cu un ax central brun-verzui-deschis, pe care sînt dispuse numeroase bractee brune, lipicioase, membranoase, la baza cărora se găsesc mici expansiuni. Mirosul este aromatic, caracteristic răşinos, gustul amar.
Lujerii tineri sînt verzui, apoi brun-cenuşiu-negricioşi, pe care sînt inserate acele cîte 2 de 3—7 cm lungime, aşezate des, adesea îngrămădite spre vîrful lujerului. Acele, de culoare verde vie, sînt obtuze spre vîrf, pe margini fin serate, cu 2—6 canale rezinifere subepidermice. Pentru a obţine randamente ridicate în ulei rămurelele cu ace nu trebuie să depăşească 25 cm lungime.
Ecologia şi răspindirea jnepănului: Specie relictară din epoca glaciaţiunilor, vegetînd în etajul alpin, deasupra pădurilor de conifere, între 1 500 m şi 2 300 m, în mase compacte sau pilcuri, mai ales în zona vechilor cercuri glaciare. Preferă un climat rece şi o cantitate mare de precipitaţii. Rezistă foarte bine la vînturile puternice de creastă datorită elasticităţii tulpinilor, precum şi la soluri sărace, schelete, podzoluri acide, acolo unde alte specii nu pot să vegeteze. Se întîlneşte în tot lanţul carpatic, mai rar în Apuseni (Munţii Gilăului şi Munţii Bihorului) unde coboară pînă la 1 500 m altitudine. Ocupă mari suprafeţe în Munţii Rodnei, Călimani, Făgăraş, Iezer-Păpuşa, Sebeşului, Parîngului, dar mai ales Retezat. In Munţii Bucegi este declarată specie ocrotită şi deci nu poate fi exploatată, iar în celelalte masive muntoase nu se vor exploata arbuştii de pe pante cu înclinaţie mare.
Recoltare jneapăn : Pentru cetină, accesul la locurile de exploatare se poate face în general din mai pînă în octombrie (în ierni cu zăpadă puţină, recoltarea se poate extinde). Recoltarea se face numai în echipe. Se taie ramurile foliate la o grosime de 10—15 mm şi maximum 20 cm lungime ; în zonele supuse defrişării se recoltează toate ramurile, dar pentru celelalte trebuie tăiate maximum o treime din ramuri pentru ca arbustul să poată regenera. Nesupravegherea culegătorilor în unele cazuri a dus la uscarea unor arborete întinse, lucru care trebuie evitat pe viitor.
Pentru valorificare se vor avea în vedere reguli speciale de ocrotire a acestei importante specii pionier din zona alpină şi subalpină a munţilor noştri. In trecut, suprafeţe întinse de jneapăn au fost defrişate cu scopul de a recupera alte suprafeţe pentru păşunat. Materialul era adunat în grămezi mari numite „martoane" şi ars (Munţii Cibinului).În majoritatea masivelor muntoase unde jneapănul a fost defrişat s-au constatat fenomene puternice de degradare şi eroziune a solului, secarea izvoarelor, distrugerea vegetaţiei ierbacee etc. Este total contraindicată defrişarea sau recoltarea jneapănului de pe pante cu o înclinaţie mai mare de 40°. Acolo unde se recoltează cetina de jneapăn, se va face numai pe culoare, iar de pe un culoar se vor recolta rămurelele de 10— 20 cm în proporţie de 30% sub supravegherea organelor de resort competente.
Ramurile strînse în grămezi sînt transportate de culegători în saci la locul de acces al tractorului, atelajelor cu cai sau la funieular.
Pentru muguri, epoca optimă este martie-aprilie, atunci cînd ei nu sînt desfăcuţi. Recoltarea se face cu mîna, rupîndu-se cu rămurica de susţinere pînă la max. 3 mm.
Pregătirea jneapănului in vederea prelucrării: Atît cetina, cît şi mugurii se pregătesc ca produsele similare de la brad.
Condiţiile tehnice de recepţie la cetină sînt similare cu cele de la cetina de brad.
Pentru produsul „Turiones Pini montanae" (muguri de jneapăn) se cer muguri nedesfăcuţi, din solzi dispuşi spiralat şi alipiţi printr-o substanţă răşinoasă ; ca impurităţi se admit max. 1% muguri complet desfăcuţi şi 0,5% resturi de frunze, corpuri străine organice şi minerale — max. cîte 0,5% ; umiditate — max. 13%.
Compoziţia chimică : Ulei volatil în proporţie de 0,30—0,60% în funcţie de materia primă recoltată în diferite stadii de vegetaţie şi vîrsta. Conţinutul cel mai ridicat îl au rămurelele tinere primăvara înainte de deschiderea mugurilor.
Uleiul de jneapăn obţinut prin antrenare cu vapori de apă conţine cea 10% a-pinen, 4% P-pinen, 15% 1-0 -felandren, 5% limonen, 25—30% Δ 3-caren, 5% acetat de bornil, restul fiind format din mici cantităţi de aldehidă anisică şi caproică, alcooli secundari monociclici, aldehide şi cetone sesquiterpenice, alcooli, terpeni terţiari etc.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice ale jneapănului: Extractele şi uleiul volatil în concentraţii mici au efecte antiinflamatoare, antiseptice ale căilor respiratorii (bronşite, traheite şi traheo-laringite) şi căilor urinare (pielite, cistite catarale, uretrite). Are proprietăţi diuretice şi ca adjuvant în medicamentele utilizate în calculoza renală. La doze ridicate poate produce nefrite însoţite de oliguree, albuminurie şi hematurie, fapt care determină administrarea numai sub formă de preparate farmaceutice precis dozate.
Mugurii de jneapăn sau de pin (Turiones Pini) intră în compoziţia ceaiului antibronşitic 2.
Infuzia din ace, datorită conţinutului în vitamina C, poate fi utilizată în avitaminoză C.
Uleiul volatil intră în compoziţia unor inhalante sau ca aromatizant si corectiv al gustului unor medicamente (Aetheroleum Pini montanae..
Aromatizant în produse cosmetice.
Confuzii: Este prezentată la centrele de achiziţii uneori cetina de pin de pădure (Pinus silvestris) care are un conţinut mai redus de uleiuri şi o compoziţie chimică diferită. Se recunoaşte după culoarea verde mai pală a frunzelor, care sînt drepte şi mai rare (la P. montana sînt verde viu, dese şi curbate spre vîrful ramurii). Cetina de Pinus silvestris va putea fi recepţionată numai cu acordul beneficiarului.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!