Ipcărige
Gypsophila paniculata L.
Fr.:Saponaire d'Orient;G.:Rispiges Gypskraut;M.:Buglyos dercefu,Feher szappangyoker;R.:Kacim metelciatîi
Caractere de recunoaştere : P 1 a n t a : Specie ierbacee perenă, erectă, înaltă de 60—90 (100) cm ; partea subterană : rizom gros din care pornesc rădăcini numeroase, lungi pînă la 1,5—2 m, cilindrice, brun-gălbui la exterior; tulpini aeriene : numeroase, ramificate de la bază, glabre, numai la bază cu peri mici ; frunze : opuse, lanceolate, cu trei nervuri, iar marginea întreagă, lungi de 3—5 cm şi late de 6—8 mm ; flori : în inflorescenţe de tip dichaziu, foarte laxe, extinse, cu numeroase flori mici (4—5 mm) cu caliciu tubulos, scurt, cu 5 dinţi, 5 petale albe, de 2 ori mai lungi decît caliciul, 10 stamine şi ovare cu 2 stile ; fructul : capsulă cu seminţe turtite, brun-negricioase.
înflorire : V—IX.
Materia primă:„Radix Gypsophilae paniculatae" sau „Radix Saponariae albae" este constituită din rizomi pînă la 8 cm grosime şi rădăcini cilindrice de 2—4 cm grosime, de culoare brună-gălbuie la exterior şi albă-gălbuie la interior, cu zbîrcituri longitudinale şi transversale. De obicei materia primă se prezintă sub formă de bucăţi de 10—20 cm lungime, întregi sau despicate sau sub formă de rondele în cazul rizomilor greşi. Mirosul este slab, gustul dulceag-mucilaginos, apoi amărui, iritant.
Această materie primă mai poartă ca sort comercial şi numele de „Radix Saponariae albae Hungaricae" datorită faptului că ipcărigea este foarte răspîndită între Dunăre şi Tisa şi se cultivă în Ungaria atît pentru producţia internă cît şi pentru export.
Ecologie, răspîndire şi zonare în cultură : Plantă de locuri nisipoase, va prefera soluri uşoare, cu subsol adînc şi permeabil, bine aerisite, în care să se dezvolte cu uşurinţă sistemul radicular. Nu suportă terenurile grele. Ca urmare se poate cultiva pe aluviuni fertile, adinci, putînd valorifica chiar nisipurile mobile din Lunca şi Delta Dunării. Pentru factorii căldură şi lumină are cerinţe ridicate, dar moderate pentru umiditate, datorită sistemului radicular foarte dezvoltat.
În flora spontană se întîlneşte în locuri nisipoase, însorite din Dobrogea (judeţele Constanţa, Tulcea — în deltă), sudul Munteniei şi Olteniei (Ialomiţa, Dolj — spre Dunăre), sudul Moldovei (judeţele Galaţi, Vaslui), Cîmpia de Vest (judeţul Bihor).
In cultură se recomandă zonarea în judeţele în care creşte şi în flora spontană şi unde găseşte condiţii optime, valorificînd bine solurile nisipoase, mai puţin favorabile altor culturi. Sînt considerate ca zone foarte favorabile judeţele Constanţa şi Tulcea, mai putîndu-se cultiva şi în judeţele Brăila, Dolj, Galaţi, Ialomiţa, Vaslui.
Tehnologia de cultură: Ipcărigea reacţionează foarte bine după plantele care lasă terenul curat de buruieni. Din acest punct de vedere preferă prăsitoarele cu excepţia celor rapace. Reuşita culturii este condiţionată în mare măsură de lucrările de bază ale solului şi de bogăţia sa în substanţe nutritive. Ipcărigea, fiind o plantă perenă, în genere se cultivă în afara asolamentului. Ipcărigea poate reveni pe aceeaşi solă, la un interval de 6—7 ani. Pregătirea terenului destinat pentru cultura ipcărigei constă în executarea arăturii adînci la 30—35 cm sau a lucrării cu subsolierul la 35—40 cm şi menţinerea terenului curat de buruieni pînă la însămînţare.
Primăvara foarte devreme, imediat ce terenul permite, se grăpează paralel şi perpendicular pe arătură cu grapa cu discuri sau în lipsa acesteia se lucrează cu cultivatorul. Atît înainte, cît şi după semănat, terenul se tăvălugeşte.
Pentru obţinerea unor recolte bogate, ipcărigea solicită îngrăşăminte în cantităţi mari şi repartizate în cei trei ani de vegetaţie ai plantei.În acest scop, odată cu arătura de toamnă, se încorporează în sol 30—40 tone gunoi de grajd, 45—50 kg îngrăşăminte fosfatice şi 15—20 kg îngrăşăminte potasice substanţă activă la hectar. Primăvara, înainte de însămînţare, se încorporează în sol 40—45 kg/ha s.a. îngrăşăminte azotoase.
În al doilea şi al treilea an de cultură se dau primăvara, odată cu praşila întîia, 25—30 kg/ha s.a. îngrăşăminte azotoase, 25—30 kg/ha s.a. îngrăşăminte fosfatice şi 10—15 kg/ha s.a. îngrăşăminte potasice.
De regulă, însămînţarea se face direct în cîmp primăvara foarte devreme, în martie, cu semănătoarea Saxonia, SU-29, SUP-21 pentru seminţe mici cu cutii adaptate în acest scop. Semănătoarea se reglează la distanţa de 45—50 cm, tuburile active fiind suspendate pentru a însămînţa superficial la 0,3—0,5 cm adîncime. Cantitatea de sămînţă necesară pentru un hectar este de 5—6 kg cu o puritate de 90%, germinaţie de 75% şi umiditate maximă de 12%. La hectar este necesar să se asigure 100 000—110 000 plante, greutatea medie a 1 000 seminţe este de circa 0,619 g, iar la 1 g intră în medie 1614 seminţe. Răsare în 15—20 zile de la însămînţare.
Ipcărigea suportă însămînţări şi in pragul iernii, însă într-un teren bine lucrat şi care nu este predispus să facă crustă. Unii cultivatori, pentru a dirija formarea rizomilor cu rădăcinile mai la suprafaţa solului, practică înmulţirea ipcărigei prin răsad executat în straturi reci. La plantarea răsadului aceştia orientează rădăcina principală în poziţie oblică, în direcţia rîndului în loc de poziţie verticală, obişnuită.
Ipcărigea fiind sensibilă la buruieni, îndată după răsărire se execută prima praşilă superficial între rinduri şi buruienile se plivesc pe rînd. După 2—3 săptămîni, cînd plantele s-au întărit, se face răritul lor la 10—12 cm fir de fir, cu care ocazie se execută şi praşila a doua la adîncimea de 4—5 cm, trecîndu-se uşor cu vîrful sapei printre plante.În continuare, pînă toamna, terenul se menţine curat de buruieni, prăşindu-l cu sapa sau prăşitoarea, adîncimea crescînd treptat, astfel ca ultima praşilă de toamnă să ajungă la 10—12 cm adîncime.În primăvara celui de-al doilea şi al treilea an, după ce terenul s-a zvîntat, se administrează îngrăşămintele chimice, în dozele amintite mai sus, cu care ocazie se execută o praşilă. În cursul verii, terenul se menţine curat de buruieni prin praşile repetate, adînci.
De la ipcărige se recoltează rădăcinile şi rizomii ca produs medicinal, iar sămînţa ca material de înmulţire. Pentru obţinerea materialului de înmulţire se vor alege parcelele cele mai reprezentative ale speciei (soiului), cu plante viguroase, neatacate de boli şi dăunători. Se vor efectua lucrările de eliminare negativă şi se va ţine seama de distanţa de izolare care trebuie să fie de 1 500—2 500 m. Seminţele se recoltează în momentul cînd paniculul are culoare brună. Ipcărigea formează seminţe din primul an de cultură. Parcelele reprezentative, cu plante sănătoase, bine dezvoltate, pot fi oprite pentru producere de seminţe, material de înmulţire şi menţinute timp de 5—7 ani. Recoltarea seminţelor se va face în fiecare an.În acest scop, în momentul cînd seminţele sînt mature, se taie ramurile şi se treieră. După treierat, seminţele se vin tură şi se usucă 1—2 zile şi se păstrează într-un loc curat şi uscat.
Culturile de ipcărige semănate direct în cîmp se recoltează în anul trei, toamna, după recoltarea seminţelor. Rădăcinile şi rizomii rămaşi peste iarnă se pot recolta şi primăvara în martie-aprilie, fără a depăşi perioada şi a lăsa să pornească plantele în vegetaţie. Cele executate cu răsad, plantate special cu rădăcina principală oblic faţă de sol, se pot recolta chiar în primul an de cultură, bineînţeles tot după recoltarea seminţelor. Recoltarea rădăcinilor cu rizomi se face cu plugurile de desfundat fără cormană cu putere de străbatere la peste 60 cm adîncime. Ca la orice rădăcinoasă, recoltarea începe pe măsură ce vegetaţia încetează, ea se face toamna în septembrie-noiembrie, dar numai pînă la căderea primului îngheţ din regiune, deoarece după îngheţ principiile active, saponinele, încep să scadă.
O cultură bună de ipcărige poate produce 1 600—3 000 kg rădăcini cu rizomi în stare deshidratată sau 6 400—12 000 kg în stare proaspătă la hectar. Sămînţă, material de înmulţire la calitatea prevăzută în stas se obţine 250—400 kg/ha.
Evaluarea producţiei de rădăcini şi rizomi se face cu 5 zile înainte de recoltare. Evaluarea informativă se face în anul întîi şi doi de cultură în faza de butonizare, iar evaluarea estimativă se face cu 30 zile înaintea momentului optim de recoltare.
În scopul eliminării eventualelor erori de calcul se trece peste întreg lanul în lung şi în lat, fixînd 5—7 m2 reprezentativi. Se recoltează rădăcinile cu rizomi, se scutură de pămînt, se îndepărtează celelalte părţi necorespunzătoare şi se cîntăreşte cantitatea rezultată. Exemplu :
Probele recoltate au dat in medie 920 g la m2. Considerând că 5 % sînt pierderile inerente de la recoltare şi pînă la ambalarea produsului,rezultă că s-ar putea conta pe o producţie de 920 g — (920 g X 5% == 46 g) = 874 g/m2, ceea ce la hectar ar reveni 874 g/m2 X 10 000 m2 =8740000/1000=8740 KG rădăcini cu rizomi de ipcărige in stare proaspăta sau, consumul specific de uscare fiind de 4:1, rezultă 2 185 kg/ha în stare deshidratată.
Ipcărigea fiind de dată recentă luată în cultură, nu s-au semnalat boli sau dăunători specifici demni de a fi luaţi în consideraţie.
Recoltarea produsului din flora spontană : Se recoltează din august pînă în noiembrie, înainte de primele îngheţuri, cu cazmaua, replantîndu-se coletul cu muguri la locul de recoltare pentru a se menţine bazinele. De asemenea, în acelaşi scop se recomandă recoltarea de sămînţă şi împrăştierea ei în bazinele naturale şi chiar în localităţi (pe marginea drumurilor, în grădini), planta avînd şi aspect ornamental. Recoltarea pe acelaşi teren se face doar la 3—4 ani pentru a permite refacerea rizomilor şi rădăcinilor.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Rizomii cu rădăcini se scutură energic şi se spală într-un curent de apă, apoi se fasonează (scurtare în bucăţi de 10—20 cm, despicarea sau tăierea în rondele a celor mai groşi). Uscarea se face în strat subţire, la soare sau în locuri bine aerate, astfel încît să se facă repede, pentru a nu scădea conţinutul în saponine. Pe cale artificială se usucă la 40—50°. Randament de uscare 3—5/1.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca produsul să fie în fragmente de 10—20 cm sau felii, de culoare brună-deschis la exterior, albicioase la interior. Se admite un conţinut maxim de impurităţi de 3% (resturi de plantă), corpuri străine organice — max. 1% şi minerale — max. 1%, umiditate maximă 13%.
Compoziţie chimică : saponozide de natură triterpenică (6—20%) a căror aglicon este gipsogenina alături de zaharuri reducătoare, substanţe grase, cantităţi mici de ulei volatil, săruri minerale etc.
Cu soluţia de iod iodurat, care indică prezenţa amidonului, nu trebuie să se coloreze în albastru.În cazul în care această reacţie este pozitivă, înseamnă că materia primă este impurificată cu rizomi sau rădăcini de Bryonia alba, Glycyrrhiza echinata sau alte specii.
Indicele hemolitic este de 8 000—10 000, iar cel de spumificare 4 000.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice : Similară cu cea a speciei Saponaria officinalis (vezi articolul respectiv). Rizomii şi rădăcinile de ipcărige sînt mult utilizate în industria alimentară, ca detergent superior pentru ţesăturile fine şi ca spumant în extinctoare.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!