Humulus lupulus L.
Hameiul
Hamei; Fr. : Houblon ; G. : Hopfen ; M. : Felfuto komlo ;R. : Hmeli abîknavennîi .
Caractere de recunoaştere pentru hamei: Planta: Plantă ierbacee, perenă volubilă ; partea subterană : rizom cărnos lung pînă la 40 cm, gros pînă la 10 cm, cu rădăcini pînă la 2—4 m ; de pe rizom se dezvoltă mai multe tulpini aeriene ; tulpina aeriană : volubilă, lungă de 3—6 m, cu peri în formă de cîrlig ; frunze : opuse, din 3—5 lobi ascuţiţi, cu margine serat-dinţată şi vîrf mucronat, baza cordată, aspre la pipăit (asemănătoare cu cele de viţă-de-vie) ; lungime — pînă la 15 cm ; au stipele ; flori unisexuate — dispuse pe tulpini diferite (dioice) ; pe tulpinile mascule flori mici verzui dispuse în ciorchine (cime racemiforme) ; pe tulpinile femele — amenţi în formă de conuri (strobile), alcătuite din numeroase bractee dispuse imbricat, la axila cărora sînt florile femele cu periant rudimentar şi pistil cu ovar şi stigmat filiform (fără stil) ; fruct : achene ovoide dispuse în conuri.
Materia primă la hamei: Strobuli Lupuli — numite şi „Conuri de hamei" - este formată din inflorescenţele femele în formă de conuri ovale sau globuloase, întregi sau detaşate, de culoare verde-gălbuie. Miros caracteristic, gust amar. Materia primă îşi păstrează nealterate principiile active un an de la recoltare.
Ecologia şi răspîndirea hameiului: Pretenţii ridicate faţă de umiditate şi climă, fără temperaturi excesive vara sau iarna. Se dezvoltă în special pe soluri permeabile, mai uşoare, adăpostite de vînt şi eventual pe pante uşoare cu expoziţie sudică.
Există şi suprafeţe în cultură în bazinul Tîrnavei Mari numai cu plante femele, pentru industria berii. În scopuri medicinale se valorifică însă plantele din flora spontană, întîlnite în zăvoaie, lunci, tufişuri, crînguri, pe garduri - în zona de cîmpie şi deal, pînă la 800—1 000 m,în aproape toate judeţele Transilvaniei, Moldova (Neamţ, Suceava, Vrancea), Muntenia (Argeş, Brăila, Ilfov, Prahova), Dobrogea (Tulcea — în Lunca şi Delta Dunării), Oltenia (Vilcea). Deoarece însă această specie care are şi un pronunţat caracter ornamental nu are nicăieri o densitate prea mare, ar fi posibilă spontaneizarea speciei prin recoltarea şi răspândirea achenelor atît în locurile unde planta creşte natural, cît şi pe lîngă garduri în special, pe care le îmbracă foarte decorativ.
Recoltare hamei: Perioada optimă august-septembrie, conurile bune de recoltat recunoscîndu-se după culoarea încă verde şi bracteele alipite (la culoare galbenă şi cu bractee desfăcute au pierdut caracterul medicinal). Se culeg prin ciupire con cu con, cu pedunculul sub 1 cm.
Pregătirea hameiului în vederea prelucrării: Uscarea naturală- în locuri umbrite, pe hîrtie, într-un singur strat, fără să se întoarcă în timpul uscării. Praful scuturat, de culoare galbenă-verzuie, nu constituie impuritate şi se predă împreună cu produsul.
Uscarea artificială — la 40—50°.
Păstrarea ulterioară a produsului se va face numai în baloţi presaţi pentru a se micşora cît mai mult posibilitatea oxidării substanţelor active.
Randamentul la uscare : 3,5—4/1.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd conuri de culoare verde-gălbuie ; impurităţi : conuri brunificate — max. 15%, resturi de plantă— max. 2% ; corpuri străine organice — max. 1% şi minerale max. 0,5%.
Compoziţie chimică hamei: Principiile active din hamei fac parte din grupa oleo-rezinelor. Uleiul volatil cea 0,50% este format din mircen, humulen, farnesen, izovalerianat de bornil şi canaben. Rezina este constituită din lupulonă (acid (β-lupulic) principiu amar de natură ceto-nică, humulonă (acid α-lupulinic), tricetone cu ciclu pentagonal : humulinona şi hulupona. Principiile amare menţionate sînt de cca 10% din greutatea uscată a conurilor. Alături de aceste principii active, în conurile de hamei mai există substanţe de natură flavonică (xantohumolul, glicozide ale cvercetolului şi camferolului), tanin, trimetilamină, colină, substanţe estrogene, grăsimi, săruri minerale etc.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice ale hameiului : Datorită cantităţilor însemnate de substanţe amare, hameiul este considerat prin actul reflex ce-l provoacă la nivelul glandelor salivare şi a sucurilor gastrice ca stimulent tonic-amar. Datorită acidului α-lupulinic şi β-lupulinic are proprietăţi sedative şi anafrodisiace. Tot humulona şi lupulona au şi proprietăţi bacteriostatice asupra germenilor Gram pozitivi, inclusiv faţă de Mycobacterium tuberculosis, în special sub formă dihidrogenată.Conurile de hamei intră în compoziţia ceaiurilor calmant şi sedativ.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!