Ghințura
Gentiana lutea L., G.punctata L., G.asclepiadea L.
Ghinţura galbenă;Ghinţura pătată;Lumînărica pămîntului;Fr.: Gentiane; G.: Enzian; M.:Tarnics;R.:Goreciavka (jioltaia, tociecinaia i lastovennaia)
Caractere de recunoaştere: Planta: — Conform tabelului de mai jos.
| Caractere de recunoaștere | G. lutea | G. punctata | G. asclepiadea |
| Aspect |
— Specie erbacee perenă,robustă (durata de viaţă pînă la 80 ani dintre care uneori 10—20 sau chiar 40 ani în stadiu de rozetă) ;înaltă de 40-100 (140) cm,glabră. |
— înălţime mai redusă: 20 — 60(80) cm | |
| Partea subterană | — Rizom gros de 2 — 3 cm, scurt (5 — 7 cm) cu 3 — 5 sau mai multe rădăcini verticale, cilindrice, brun-gălbuie, lungi pină la 60 — 90 cm şi groase de 5 — 10 cm | — Rizcm gros pînă la 1,5 cm, cu rădăcini oblice sau verticale | — Rizom gros pînă la 1 cm, rădăcini numeroase dar mult mai subţiri |
| Tulpina aeriană | — Glabră, fistuloasă | ||
| Frunze | Opuse, cele de la 2 noduri succesive aşezate în cruce ; cele bazale peţiolate, lungi pînă la 30 cm si late pe jumătate, cu 5 — 7 nervuri proeminente, paralele, lat ovat eliptice; cele superioare sesile, la bază unite intr-o teacă comună. | Idem, dar mai mici (pină la 12 cm) |
Opuse, numai tulpinale, dar aşezate caracteristic toate în acelaşi plan, ovat-lanceolate, lungi de 5-8 cm. |
| Flori | Mari (2 — 3 cm), dispuse în cime la subsuoara frunzelor, au pedicel lung, caliciu albicios, corola galbenă divizată pină aproape de bază, cu 5 (rar 6) dinţi | Idem, dar sesile, cu corola galben — deschis cu puncte roşii-brune dese | Aşezate solitar sau cîte 2 —3 la subsuoara frunzelor, au pedicel lung, corola albastră-azurie în formă de clopot, lungă de 3 — 5 cm |
| Fruct | — Capsulă cu 2 valve, conică, ascuţită, lungă de 4—6 cm, cu seminţe comprimate, brune, de 2 — 3 mm, marginea aripată. | idem | idem |
| Înflorire | VI-VIII | VII-IX | VIII-IX |
Materia primă: Radix Gentianae — atît pentru G. lutea cît si G. punctata rădăcinile şi rizomii se prezintă sub formă de bucăţi cilndrice, de 10—20 cm lungime şi 0,5—3 cm grosime. Suprafaţa externă este de culoare galbenă-brună-cenuşie, cu zbîrcituri longitudinale şi striaţiuni transversale, la interior de culoare galbenă sau albicios-cenuşiu-gălbuie. Fractura este netedă şi dreaptă. Miros slab, gust foarte amar.
Ecologie, răspîndire în flora spontană şi zonare în cultură: Gentiana lutea este plantă ocrotită ca monument al naturii şi nu se recoltează din flora spontană, fiind introdusă în cultură, celelalte două specii putîndu-se însă recolta limitat. Speciile G. lutea şi G. punctata au ecologie asemănătoare, fiind plante de lumină directă, cantonate pe pante însorite (expoziţie sudică şi sud-estică), rezistente însă la temperaturile foarte scăzute din timpul iernii.
Are cerinţe destul de ridicate faţă de umiditatea solului. Creşte bine pe soluri bogate în calciu. Dacă în stare spontană se întîlneşte şi pe soluri pietroase, sărace (unde însă creşterile sînt foarte lente), în cultură — pentru o dezvoltare rapidă a sistemului radicular — se va cultiva pe soluri adînci, bogate în humus şi calcar, bine îngrăşate, umede şi afinate, cu apa freatică nu prea aproape de suprafaţă.
În flora spontană Ghinţura pătată se întîlneşte în locuri stîncoase şi poieni din etajul montan şi alpin (de la 1 200—2 100 m).
În culturi Ghinţura galbenă se recomandă în staţiuni la 600—800 m.
Gentiana asclepiadea are cerinţe ecologice diferite, fiind o specie de umbră sau semiumbră, pe văioage umede la margini de păduri sau în poieni, coborînd mult mai jos — pînă la 400—500 m.
G. punctata şi G. asclepiadea sînt mai răspîndite în Munţii Apuseni (județele Alba, Hunedoara, Arad, Cluj, Sălaj), Carpaţii Orientali (judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Covasna, Harghita, Suceava — la Leşu Ursului de exemplu fiind versanţi compacţi cu G.asclepiadea, Neamţ, Bacău), Carpaţii Meridionali (judeţele Braşov, Hunedoara — abundent în masivul Retezat, Caras-Severin, Buzău, Prahova).
În cultură, G. lutea este zonată în judeţele Braşov, Prahova, Neamţ, dar se poate cultiva şi în alte zone subcarpatice din ţară.
Tehnologia de cultură: Ghinţura fiind o plantă perenă, se va cultiva în afara asolamentului. Preferă să urmeze după prăsitoare şi leguminoase care lasă terenul curat de buruieni. Pe acelaşi teren poate reveni numai după 9 — 10 ani. Se recomandă o arătură adîncă de 30—35 cm în toamnă care se lasă în brazdă crudă peste iarnă. Sub arătura de toamnă se introduc 35—45 t/ha gunoi de grajd bine fermentat, 50—60 kg/ha s.a. fosfor, 30—40 kg /ha s.a. potasiu şi 2—3 t praf de var, iar primăvara sub plug, cultivator sau sub combinator se introduc 25—35 kg /ha s.a. azot. Primăvara se face o arătură superficială cît mai timpuriu şi pînă la plantare terenul se menţine curat de buruieni, afinat şi cu o umiditate cît mai constantă prin lucrări cu cultivatorul, discul, combinatorul şi grapa.
Înmulţirea se poate face prin seminţe în răsadniţe reci sau lădiţe şi prin rizomi. Seminţele recoltate în septembrie trebuie imediat însămânţate în straturi reci pregătite grădinăreşte la care se adaugă mraniţa amestecată cu pămînt adus din bazinul natural de creştere a Ghinţurei, deoarece partea subterană a acestei plante trăieşte în simbioză cu o ciupercă, formînd o micoriză.
Adîncimea de semănat este practic nulă, de maximum 0,1 cm sau poate rămîne fără a fi acoperită. Acelaşi procedeu se urmează şi în cazul însămînţării în lădiţe. În situaţia cînd nu s-a putut însămînţa imediat după recoltare, aceasta se poate face şi primăvara, dar cu obligaţia ca în prealabil seminţele să fie stratificate în lădiţe cu nisip, care se aşază afară una lîngă alta, astfel ca zăpada şi ceilalţi factori naturali de peste iarnă să acţioneze direct şi natural asupra seminţelor. În luna martie sau aprilie, seminţele se scot de la stratificare şi se seamănă în straturi reci sau lădiţe pregătite în aceleaşi condiţii ca pentru seminţele nestratificate. Intervalul între rînduri în straturile reci saci în lădiţe va fi de 10—12 cm.
Suprafaţa straturilor reci sau a lădiţelor pentru a pregăti plantele necesare unui hectar este de 200—250 m2, iar cantitatea de sămînţă este de 0,4 — 0,5 kg cu puritatea de 90%, germinaţia de 50% şi umiditatea maximă de 10%. Greutatea medie a 1000 seminţe este de cea 0,925 g, iar la un gram intră aproximativ 1108 seminţe.
Atît în primul caz (însămînţate în septembrie), cît şi în al doilea caz (însămînţate în martie-aprilie cu seminţe stratificate), răsărirea are loc în luna mai.
Pînă în toamnă straturile se menţin curate de buruieni, se udă moderat şi în cazul cînd plantele sînt prea dese atunci se răresc la 8 — 12 cm plantă de plantă. Plantele repicate se transplantează la lădiţe la intervale de 10—12 cm şi distanţe de 8 — 12 cm. Transplantarea la locul definitiv în cîmp are loc primăvara în al doilea an de vegetaţie sau primăvara în al treilea an de vegetaţie în funcţie de dezvoltarea şi vigurozitatea răsadului. Intervalul de plantare este de 50 cm între rînduri şi distanţa de 50 cm între plante pe rînd. Se recomandă udarea plantelor în cîmp timp de 2—3 săptămîni.
Înmulţirea prin rizomi se face cu butaşi de rizomi fasonaţi la 5 — 10 cm lungime. Plantarea lor se face direct în cîmp la 50/50 cm. Pentru un hectar sînt necesari 1 000—1 200 kg rizomi fasonaţi.
În cursul vegetaţiei terenul se ţine curat de buruieni prin 3—4 praşile pe an. Prima praşilă se aplică atunci cînd au apărut primele frunze şi următoarele se aplică la intervale de 2—3 săptămîni. Cultura de Ghinţura durează 4—5 ani, respectiv 2—3 ani în straturi reci sau lădiţe şi 2 ani în cîmp. În funcţie de aceasta şi recoltarea rizomilor pentru valorificare are loc în toamna anului IV sau V de vegetaţie. Recoltarea se poate face cu sapa pe suprafeţe mici şi cu plugul fără cormană sau cu maşina de recoltat cartofi pe suprafeţe mai mari, putîndu-se obţine pînă la 8—9 t/ha produs proaspăt. Evaluarea producţiei este identică cu cea a reventului.
Recoltarea produsului din flora spontană: Se face de la sfîrşitul lui august pînă în noiembrie, cînd conţinutul de principii active este maxim, numai de la plante bine dezvoltate, bătrîne. Rizomii cu rădăcinile se dezgroapă cu cazmaua sau sapa.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Rizomii cu rădăcinile se spală repede pentru a se curăţa de pămînt şi se taie rădăcinile prea subţiri. După ce se lasă cîteva ore la zvîntat, se pregătesc pentru uscare, rizomii sau rădăcinile prea groase se despică (la G. asclepiadea nu e cazul), iar cele prea lungi se taie în bucăţi de 10—15 cm.
Uscarea se face la soare sau pe vreme nefavorabilă în poduri acoperite cu tablă si bine aerate sau în încăperi încălzite. Pe cale artificială se usucă la 45-60°. '
Randament la uscare 3—5/1.
Condiţiile tehnice de recepţie admit ca impurităţi în produs — rădăcini seci sau mai subţiri de 0,5 cm — max. 2% şi rădăcini cu interiorul de culoare roşie brună şi miros puternic aromat — max. 5%, corpuri străine organice — max. 0,5% şi minerale — max. 1%, umiditate — max. 13%.
Compoziţie chimică: G. lutea şi G. punctata au compoziţie chimică asemănătoare. Conţin heterozizi cu structură lactonică între care: genţiopicrozidul sau genţiopicrina (1—3%), genţiamarina, amarogenţina care este de cca. 5000 ori mai amară decît genţiopicrozidul, genţiacaulina, izogentizina, un alcaloid gentianina, substanţe de natură glucidică genţianoza şi genţiobioza; substanţe colorante: gentizina sau dimetoxiantona, precum şi gentizina izolată de Tanret (genţiina) identică cu 3-β-primverozidul izogentizinei.
Materia primă mai conţine tanoizi, lipide, steroli, substanţe minerale.
Acţiune farmacodinamică-utilizări terapeutice:Stimulează secreţiile gastrice datorită heterozidelor amare pe care le conţine printr-un mecanism reflex-condiţionat. Mecanismul de acţiune s-ar explica prin actul de condiționare reflexă a secreţiilor salivare şi gastro-intestinale, ducînd la stimularea apetitului.
Cercetările din ultimele două decenii au confirmat şi acţiunea antipiretică şi antimalarică a acestei specii. Gentianina are şi acţiune antihelmintică.
Utilizarea majoră însă a celor două specii rămîne ca tonic-amar eupeptic. Intră în compoziţia ceaiului tonic aperitiv. Atît rădăcina cît și tinctura de ghinţura figurează în F.R.IX.
Cercetările efectuate în ţară au demonstrat acţiunea coleretic-colagogă a rădăcinii de G. asclepiadea.
Alte specii cu importanţă medicinală: în medicina umană şi veterinară populară se mai utilizează şi alte specii de Gentiana: G. cruciata L. (Ochincea) pentru boli de stomac şi răni, G. pneumonanthe L. — pentru boli de plămîni, iar G. utriculosa L. — în uz veterinar, pentru unele boli interne la vite.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!