FERIGA
Dryopteris filix-mas (L.)
Schott (Polypodium filix-mas L., Aspidium filix-mas (L.) Schw.,Nephrodium filix-mas (L.) Richard) Fr.: Fougere male ; G. : Echter-Wurmfarn ; M. : Erdei pajzsika ; R.: Scitovnic mujskoi
Caractere de recunoaştere feriga: PLANTA: Specie ierboasă perenă, înaltă pînă la 1,20—1,40 m ; partea subterană : rizom lung pînă la 30 cm (excepţional pînă la 0,80—1 m), oblic-ascendent, gros de 1—2 cm ; prezintă la suprafaţă resturi brune-închis, dispuse imbricat, ale peţioliior din anii precedenţi, lungi pînă la 4—5 cm şi groase de 0,5—1 cm, care acoperă în întregime rizomul propriu-zis, astfel încît diametrul total ajunge la cea 4—5 cm ; acestea sînt însoţite de solzi membranoşi ; spre partea inferioară a rizomului se găsesc rădăcini adventive subţiri, negricioase, iar spre vîrf inserţia peţioliior frunzelor tinere şi muguri foliari; rizomul şi resturile de peţiol sînt verzi în secţiune ; tulpina aeriană : lipseşte ; frunzele : cele tinere apar circinat (răsucite în formă de capăt de cîrje), acoperite de solzi, lungi pînă la 1,40 m, peţiol scurt (—30 cm) acoperit cu palei membranoase brun-roşcate, limb dublu penat — sectat, cu 19—30 perechi de segmente primare, cu ultimele segmente numite pinule, de formă oblongovate, dinţate pe margini, cu vîrf rotunjit. Deoarece frunzele au dublu rol, atît asimilator cît şi de sporofile, pe spatele pinulelor se găsesc grupări de sporangi numite sori, protejate de membrane numite induzii ; sorii se observă de-a lungul nervurilor, sub forma unor puncte brune (5—8 la fiecare pinulă).
Maturarea sporilor — (VII—IX).
Materia primă de la ferigă: bucăţi de rizomi lungi de 10—15 (30) cm, cu diametrul de cea 5 cm, cu resturi de peţioli bruni-negricioşi, lungi de 2—4 cm, cu diametrul de cea 1 cm, acoperiţi cu solzi membranoşi, mătăsoşi, brun-roşcaţi. Partea externă a resturilor de peţioli este rotunjită, iar partea internă plată sau uşor concavă. Pe rizom se găsesc uneori resturi de radicele. In secţiune, rizomul proaspăt este de culoare verde-deschis, iar produsul vechi de culoare brună-roşcată la interior. Mirosul slab, gustul dulceag, astringent şi iute. După umectare cu hidroxid de sodiu 30% are miros de violete.
Ecologie şi răspîndire feriga: Specie comună în regiunea inferioară a munţilor, prin păduri şi tufărişuri, prezentă şi în etajul montan superior pînă în cel subalpin, în locuri umbriite, prin buruienişuri de depresiune, sporadică în molidisuri. Creşte deseori în asociaţie cu Athyrium filix-femina. Comună în întreg lanţul carpatin şi în Munţii Apuseni. Specie sensibilă la gradul de poluare atmosferică.
Este mai răspîndită în Transilvania şi Banat (judeţele Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj şi Sibiu), în Moldova (judeţele Bacău, Neamţ, Suceava, Vrancea), in Muntenia (judeţele Argeş, Dîmboviţa, Prahova) şi Oltenia (Gorj şi Vîlcea).
Recoltarea : se face primăvara în martie-mai, dar mai ales toamna, începînd din septembrie pînă în noiembrie, cind conţinutul de principii active este mai ridicat.
Pregătirea ferigii in vederea prelucrării: Imediat după recoltare se scutură de pămînt şi de resturile de frunze, ramuri de la alte plante ; se curăţă de rădăcinile adventive şi de frunze ; se îndepărtează părţile mortificate şi se cioplesc cu cuţitul peţiolii pînă apare culoarea verde. Nu se spală deoarece principiile active sînt foarte solubile şi nici nu se taie în lungime deoarece acestea se distrug prin oxidare şi culoarea se schimbă din verde în brună.
Uscarea se face la umbră, fie întinse într-un singur strat pe podele curate, bine măturate, fie bătute în cuie pe pereţi, pe şipci, pe garduri umbrite. Dacă nu este posibilă o uscare rapidă, din cauza umidităţii atmosferice ridicate, se va face uscarea pe cale artificială la cel mult 35° (eventual pe rame dispuse lîngă uscătoare, în special la cele tunel). Randamentul de uscare este de cea 3,5/1.
Condiţiile tehnice de recepţie pentru feriga prevăd drept conţinut de impurităţi admis — max. 5% (rizomi de culoare brună la interior, cu resturi de peţioli mai lungi de 5 cm), corpuri străine minerale — max. 2% (organice — nu se admit), umiditate maximă — 15%.
Compoziţie chimică: Compuşi de natură floroglucinică : filicina sau acidul filicic, acidul α şi β-flavaspidic, respectiv derivaţi de tipul floroglucinbutirofenonei, 0,04% ulei volatil format din esteri ai acidului butiric cu alcoolul hexilic şi octilic, tanin, 5—6% ulei gras, aspi-dinol, albaspidina etc.
Cu cît conţinutul moleculei în nuclei de tip floroglucinic este mai mare, acţiunea terapeutică este mai pronunţată. Vechiul compus cunoscut sub denumirea de filmaronă nu s-a dovedit a fi o substanţă unitară, avînd mai multe componente. Conţinutul în principii active diferă în funcţie de epoca de recoltare, localitate şi timpul de păstrare.
Acţiunea farmacodinamică - utilizări terapeutice feriga : Acţiunea paralizantă asupra musculaturii şi sistemului nervos şi motor al paraziţilor intestinali din clasa Cestode este datorată în special derivaţilor floroglucinbutirofenonei. După desprinderea parazitului de pereţii intestinali, prin administrarea unui purgativ, acesta este eliminat. In trecut se recomanda administrarea unui purgativ solid. Cercetările recente au demonstrat că uleiul de ricin este purgativul cel mai convenabil, fără ca acesta să contribuie la creşterea puterii de resorbţie a principiilor active din rizomul de ferigă. In orice caz, produsele farmaceutice pe bază de ferigă se administrează în unele ţări cu prudenţă la om şi numai sub supraveghere medicală. Nu se administrează la copii sub 10 ani şi la persoanele care au depăşit vîrsta de 60 ani.
Toxicitatea produselor pe bază de ferigă se manifestă prin simptome gastro-enterice (colici abdominale, vomă, diaree), tulburări de natură nervoasă, vizuale şi auditive şi asupra sistemului cardio-vascular, ceea ce face ca în prezent la noi preparatele din această plantă să nu mai fie administrate la om. Se utilizează frecvent în medicina veterinară.
În ţara noastră a fost preparat un total de floroglucide din rizomul de ferigă,avînd acţiune farmacodinamică certă şi mare stabilitate în timp.
Observaţii: Cu aceeaşi acţiune, chiar mai ridicată decît Dryopteris filix-mas, este şi rizomul provenit de la specia Dryopteris spinulosa (Mull.) O. Ktze sinonim cu D. austriaca subsp. spinulosa sau D. austriaca (Jacq) Woynar.
Unele dintre speciile de ferigă menţionate se utilizează în medicina populară în reumatism şi lumbago, fără o justificare ştiinţifică. Rizomul de ferigă se va reînnoi în fiecare an.
Confuzii: Se produc cel mai adesea cu rizomii de la următoarele specii : Athyrium filix femina (L.) Roth — ferigă femeiască şi Dryopteris spinulosa O. F. Mull. (vezi fig. de mai jos).
Rizomul de ferigă medicinală este mult mai mare, depăşind uneori 30 cm (la celelalte nu depăşesc 10 cm), iar în secţiune are 8—12 puncte ovale în cerc (la celelalte numai 2—-5 puncte.)
Peţiolul speciei medicinale este lung de cca 30 cm, iar în secţiune are 8—12 puncte albicioase în semicerc (la Athyrium sînt doar 2 puncte iar la D. spinulosa 6).
La limbul frunzei ultimele terminaţii sînt rotunjite (la celelalte specii aripioarele sînt ascuţite). La Athyrium filix-femina sorii sînt alungiţi în formă de semilună, iar la D. filix-mas sorii sînt rotunzi, acoperiţi în tinereţe cu o membrană reniformă.
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!