Digitalis purpurea
Degeţel roşu
Fr. Digitale pourpree; G.: Purpurroter Fingerhut: M.: Piros gyuszuvirâg; R.: Naperstianka krasnaia.
Caractere de recunoaştere: Planta: Specie bienală, exclusiv de cultură, în primul an numai cu o rozetă de frunze, în al doilea an cu tulpină erectă, neramificată, înaltă de 30—120 cm; întreaga plantă este păroasă; rădăcina: pivotantă, lungă de 20—30 cm, groasă de cea 1 cm, cu ramificaţii subţiri şi foarte dese, care acoperă în întregime rădăcina principală; tulpina: formată numai în anul II, groasă pînă la 3 cm, este cenuşie din cauza perilor numeroşi, moi, alipiţi; frunzele: în anul I dispuse în rozetă; în anul II frunzele tulpinale apar altern, dimensiunile lor scăzînd treptat către vîrf; toate frunzele au marginea cu dinţi rotunjiţi, faţa superioară zbîrcită cu peri scurţi şi rari, iar cea inferioară cu peri deşi, cenuşii şi nervaţiune penată, foarte evidentă; flori: grupate în raceme cu flori numeroase, dispuse într-o singură direcţie; florile au cîte un pedicel lung de 1 — 1,5 cm şi cîte o mică bractee ovală la bază; corola zigomorfă în formă de degetar, lungă de 3,5—5 cm, avînd un labiu superior rotunjit (din 2 petale) şi unul inferior din unirea a 3 petale, dintre care cea mijlocie se prelungeşte ca o limbă; culoarea este roşie-purpurie la exterior, roză la interior, cu peri şi cu pete punctiforme brune, înconjurate de cîte un cerculeţ alb; durează doar 5—6 zile; fructe: capsule ovoide biloculare, lungi de cea 1 cm, protejate de caliciul persistent; în interior numeroase seminţe mici, lungi de cea 2 mm, prismatice, cărămizii sau brune.
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
Înflorire: VI-VIII.
Materia primă: Folium Digitalis purpureae — sînt frunzele inferioare ale plantei, alungit-lanceolate, atenuate la bază în peţiol, uneori aproape spatulate, lungi de 10—20 (30) cm, late de 3—6 (8) cm, ascuţite, fin serate, glandulos pubescente pe ambele feţe, îndeosebi de-a lungul nervurilor. Frunzele mijlocii sînt ovale sau eliptic-lanceolate, iar cele superioare sînt descrescente şi semiamplexicaule. Faţa inferioară a limbului este prevăzută cu nervuri proeminente, albicioase — datorită perilor — dispuse în formă de reţea, caracteristică rezultată din ramificarea şi anastomozarea nervurilor secundare şi terţiare. Culoarea frunzelor uscate este verde-închis pe partea superioară şi verde-cenuşie pe cea inferioară. Mirosul este slab, particular, iar gustul amar. Materia primă figurează în F.R.IX.
Ecologie şi zonare în cultură: Specie pretenţioasă faţă de temperatură, în condiţii de răsadniţă răsărind cel mai bine la 22—26° (în numai 6 zile), iar la semănatul direct în cîmp, fie toamna tîrziu în pragul iernii, fie primăvara devreme, răsărirea începe la 4—5° (în 7—10 zile), dar în masă numai la cca 10°. Creşterea plantelor este foarte lentă timp de o lună, o lună şi jumătate, datorită temperaturilor scăzute, accelerîndu-se odată cu creşterea temperaturii. Această creştere înceată măreşte pericolul de îmburuienare în stadii timpurii. Peste iarnă, plantele sînt afectate de temperaturile scăzute, mai ales dacă terenul nu este acoperit cu zăpadă (la temperaturi medii lunare sub —4° cu minime de —20...—25° nu rezistă decît protejate de zăpadă, iar la —30° degeră chiar sub strat protector). Planta este sensibilizată de perioade cu temperatură mai ridicată, urmate de geruri.În cursul verii dă cele mai bune rezultate la temperaturi moderate, aşa cum sînt în zona de deal.
Faţă de umiditate are pretenţii deosebite, în special în perioada răsăririi, cauză pentru care semănatul de toamnă este de preferat celui de primăvară, pentru ca seminţele să beneficieze de umiditatea acumulată în sol pe timpul iernii. Vegetează cel mai bine în zona cu precipitaţii abundente (600—650 mm anual) şi umiditate atmosferică de 70%.
Degeţelul roşu este o plantă de lumină directă, aceasta influenţînd favorabil atît creşterea cît şi conţinutul în principii active.
Faţă de sol are o plasticitate deosebit de mare, mergînd de la nisipuri pînă la soluri turboase. Cele mai potrivite sînt însă solurile cu structură, care se încălzesc mai uşor, pentru a accelera dezvoltarea în primele faze. Pe soluri argiloase, grele, reci, compacte, plantele stagnează în vegetaţie, iar pe soluri cu apă stagnată plantele pot degera peste iarnă sau pot fi atacate de putregaiuri.
Dat fiind cerinţele ecologice, planta este zonată în nordul Moldovei (judeţele, Botoşani, Suceava), Transilvania (judeţele Braşov, Hunedoara), Subcarpaţii Meridionali (judeţele Dîmboviţa, Argeş, Vîlcea).
Tehnologia de cultură: Pregătirea terenului pentru cultura Degeţelului roşu se face grădinăreşte. Solul trebuie să aibă în perioada aratului un conţinut mijlociu de apă, deoarece numai în acest moment brazda se răstoarnă după plug în bulgări mici.
În cursul verii, după recoltarea plantei premergătoare, care în acest caz de preferat este o prăsitoare ce lasă terenul liber cît mai devreme şi cît mai curat de buruieni, stratul arabil este de obicei afînat şi cu umezeală suficientă pentru a se executa o arătură bună. În aceste condiţii se face arătura adîncă la 27—30 cm, urmată de o grăpare puternică. Dozele de îngrăşăminte sînt similare cu cele pentru degeţelul lînos.
Pînă la însămînţarea direct în cîmp, solul se întreţine curat de buruieni şi se execută lucrări cu cultivatorul sau grapa pentru a-i conserva umiditatea, înainte de însămînţare, terenul se tăvălugeşte bine. însămînţarea se face în pragul iernii, în aşa fel ca răsărirea plantei să aibă loc primăvara devreme. Numai în felul acesta se asigură reuşita culturii şi o producţie abundentă. Se poate însămînţa şi primăvara foarte devreme. Semănatul se face cu maşina de semănat SU-29 sau SUP-21 la care se ataşează cutii pentru seminţe mici, iar la brăzdare limitatoare de adîncime, la intervale de 50 cm între rînduri. Pentru marcarea rîndurilor se folosesc plante indicatoare ca: salata, rapiţa de toamnă sau alte plante cu seminţe mici, care se pot semăna toamna şi au germinaţia rapidă. Adîncimea de semănat este de 0,5 cm. Pentru a obţine o însămînţare uniformă, sămînţa se amestecă în prealabil cu material inert în proporţie de o parte sămînţa la 5—6 părţi material inert, adăugîndu-se totodată şi sămînţa plantei indicatoare (100 g la hectar). Cantitatea de sămînţa de Degeţel roşu necesară însămînţării unui hectar este de 1,5—2 kg, cu o germinaţie de 75%, o puritate de 97% şi o umiditate maximă de 12%. Greutatea medie a 1000 seminţe este de cea 0,0604 g, iar la un gram intră aproximativ 16 577 seminţe. Menţionăm că este absolut necesar ca însămînţarea să se facă în pămînt bine pregătit şi cu umiditate normală. După semănat se execută o tăvălugire uşoară.
Imediat după apariţia plantelor indicatoare, cînd se pot distinge rîndurile, se execută un plivit manual, indiferent dacă răsărirea degeţelului întîrzie. Adesea este necesar şi al doilea plivit. Odată cu plivitul se fac şi praşilele. Pentru afînarea solului, distrugerea buruienilor şi a crustei, sînt însă necesare mai multe praşile, care se pot face cu prăşitoarea mecanică.
La primele două praşile mecanice se pun la cuţitele prăsitoarei apărători laterali aranjaţi astfel încît să fie îndepărtaţi de rînduri la 10 cm. La următoarele praşile făcute mai adînc (6—8 cm) se pun prăsitoarelor cuţite în formă de labă de gîscă. Dacă cultura este prea deasă, se face rărirea plantelor pe rînduri lăsîndu-se buchete de 5—10 cm, distanţate între ele la 15—20 cm.
Pentru culturile producătoare de material de înmulţire, în al doilea an îngrijirile se reduc la obişnuitele praşile pentru distrugerea buruienilor şi afînare a solului.
La Degeţelul roşu se recoltează frunzele ajunse la deplina lor dezvoltare. Recoltarea frunzelor se face succesiv: mai întîi se strîng frunzele exterioare ale rozetei, fără peţiol, cele din mijloc lăsîndu-se să se dezvolte în continuare. Recoltarea frunzelor trebuie făcută numai pe timp uscat şi însorit, în special în orele de prînz.
În anul II de cultură, de pe parcelele rezervate pentru obţinerea seminţelor nu se mai recoltează frunze. Cînd se deschid primele flori, se ciupesc vîrfurile tulpinilor. Înflorirea şi coacerea fructelor (capsulelor) se produc începînd succesiv de la baza inflorescenţei.
Pentru a se evita risipirea seminţelor, tulpinile se taie cînd o treime din capsule sînt coapte, adică atunci cînd sînt de culoare cărămizie. Tulpinile recoltate se leagă în snopi mici, groşi de 15—20 cm, care se aşază în piramide de cîte 5—6 snopi şi se depozitează într-un loc curat unde capsulele îşi termină coacerea. Treieratul se face cu mîna, pe prelate. Seminţele obţinute se dau prin ciur şi prin vînturătoare şi se păstrează în încăperi uscate şi aerisite.
Bolile, dăunătorii şi mijloace de combatere: Plantele tinere de Degeţel roşu pot fi atacate de antracnoză (Colletotrichum fuscum Lambert). Această boală se recunoaşte după petele mici de culoare brună-deschis care apar pe frunze. Petele sînt circulare, cu diametrul de 0,5—0,7 mm şi sînt înconjurate de un al doilea cerc de culoare brună-roşiatică sau purpurie. în urma atacului, frunzele se usucă. Boala se combate prin stropiri cu zeamă bordeleză 0,5%, iar frunzele atacate se adună şi se ard.
O altă boală este putregaiul rădăcinilor şi al coletului {Sclerotinia solerotiorum). Aceasta se dezvoltă atunci cînd se exagerează cu udatul sau cînd plantaţia este făcută pe terenurile pe care apa stagnează un anumit timp. O plantă atacată de putregai se îngălbeneşte şi se usucă. Dacă scoatem planta afară, se observă în jurul coletului sau al rădăcinii o pîslă albicioasă. Se combate preventiv prin evitarea terenurilor grele şi nepermeabile. Curativ se combate prin măsuri agrotehnice.
Unele ciuperci produc pătarea frunzelor îmbătrînite (Ascochyta digitalis şi Septoria digitalis). Se combat recoltînd frunzele la maturitatea tehnică. Sînt şi unele viroze care atacă degeţelul roşu. Acestea se recunosc după petele galbene-deschis mozaicat care apar pe frunze şi uneori le răsucesc.
Dintre dăunători semnalăm coropişniţele, larvele cărăbuşului de mai, viermele sîrmă etc. Combaterea lor este cea îndeobşte cunoscută şi descrisă la celelalte plante.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Uscarea frunzelor se face pe cale naturală, întinzîndu-le în poduri şi încăperi amenajate în acest scop. Stratul trebuie să fie subţire. Un produs cu aspect frumos se obţine întinzînd produsul frunză cu frunză pe rame sau pe o podea acoperită cu hîrtie. Pe o ramă de uscat de 1 /0,70 m se pot pune 2—3 kg frunze în stare proaspătă. Uscarea la temperatura normală durează 5—6 zile. Prelungirea acestei operaţii din cauza unui timp ploios sau a unei temperaturi scăzute are ca rezultat o pierdere considerabilă a principiilor active din frunze.În acest caz sînt recomandate uscătoriile cu aer încălzit la maximum 40°C. Frunzele sînt uscate atunci cînd nervura principală se rupe cu zgomot.
Randamentul de uscare este de 5,5 kg produs crud pentru 1 kg produs uscat. Un hectar poate produce 1 500—2 000 kg.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca produsul să fie format din frunze de cel puţin 6 cm lăţime, admiţîndu-se ca impurităţi max. 5% frunze brunificate, max. 5% resturi de tulpini şi peţiol şi max. 0,5% frunze sub dimensiunile reduse, corpuri străine organice — max. 0,5% şi minerale — max. 0,25%, umiditate — max. 8%.
Compoziţie chimică: Frunzele conţin heterozide cardiotonice (0,40— 0,80%) a căror genină (aglicon) este de natură cardenolidică şi heterozide necardiotonice a căror genină conţine un nucleu sterolic cu 21 sau 27 atomi de carbon (glicozide de natură saponinică). La rîndul lor, heterozidele cardiotonice se împart după structura chimică a geninei în 3 grupe sau serii: A, B şi E.
Grupa A — avînd ca genină digitoxigenina, din care fac parte:
— purpureaglicozidul A (desacetillanatozid A) este un heterozid care se găseşte în special în planta proaspătă şi care prin hidroliza enzimatică dă o moleculă de digitoxină şi una de glucoza;
— digitoxină (digitalina Nativelle), primul heterozid extras în stare pură din frunzele de Digitalis purpurea. Prin hidroliza dă o moleculă de digitoxigenina şi 3 molecule de digitoxoză;
— heterozide care conţin numai 2 sau 1 molecule de digitoxoză legate de digitoxigenină, cu sau fără moleculă de glucoza;
— heterozide care au un alt zahăr în loc de digitoxoză (digitaloză, furoză etc), avînd sau nu şi o moleculă de glucoza, de exemplu: odorobiozidul G. Acesta, prin hidroliza, dă odozid H şi o moleculă de glucoza. Odorozidul H, la rîndul său, dă prin hidroliza digitoxigenină şi o moleculă de digitaloză.
Grupa B — Toate heterozidele din grupa A au un corespondent în seria B, care se deosebeşte prin aceea că digitoxigenină este înlocuită cu gitoxigenina, genină ce are o grupă —OH în plus (în poziţia 16). Astfel, purpureaglicozidului A îi corespunde purpureaglicozidul B, digitoxinei gitoxina, odorobiozidului G digitalinum verum, odorozidului H strospezidul etc.
Grupa E — Toate heterozidele din grupa B au un corespondent în grupa. E, care se formează prin înlocuirea gitoxigeninei cu gitaloxigenina, genină ce are gruparea —OH din poziţia 16 formilată (—O—CHO). Astfel, purpureaglicozidului B îi corespunde glucogitaloxina, gitoxinei gitaloxina, la digitalinum verum glucoverodoxina, strospezidului verodoxina etc.
În ţara noastră au fost efectuate studii ample asupra naturii şi dinamicii acumulării heterozidelor cardiotonice din speciile spontane sau cultivate (D. lanata, D. ferruginea, D. grandiflora, D. purpurea). De asemenea, s-au cultivat experimental specii de digitală originare din flora spontană a altor ţări, stabilindu-se pentru prima oară heterozidele cardiotonice prezente în aceste specii.
Dintre heterozidele necardioactive (necardiotonice), se menţionează grupa digitanolului cu nucleu sterolic conţinînd 21 atomi de C şi din care fac parte: diginina, digitalonina, lanofoleina, digipurpurina, digipronina, digifoleina etc
Tot dintre substanţele fără activitate cardiotonică mai fac parte saponozide de natură steroidică: digitonina şi tigonina.
Frunzele de Digitalis purpurea mai conţin cea 10% substanţe minerale bogate în K+, Ca+ şi Mn++, acizii citric, cafeic, p-cumaric, ferulic, ascorbic etc ; flavonoide ca digitoflavona sau luteolina; colină şi acetilcolină, mucilagii şi enzime.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice: Prin acţiunea lor specifică, heterozidele cardiotonice produc o creştere a puterii de contracţie a miocardului, care este urmată de o rărire a bătăilor inimii, prelungirea conducerii influxului nervos prin miocard şi o uşoară creştere a excitabilităţii centrilor heterotropi cardiaci. Prin aceste efecte, frunzele de D. purpurea produc o ameliorare a circulaţiei generale a sîngelui, creşterea oxigenării ţesuturilor, înlăturarea stazei şi a edemelor şi mărirea diurezei.
Datorită prezenţei saponozidelor, resorbţia heterozidelor cardiotonice este mărită la nivelul intestinului subţire. Existenţa în frunze a mai multor grupe de heterozide cardiotonice şi a celorlalte principii active contribuie la potenţarea acţiunii farmacodinamice ca intensitate şi durată. Mecanismul de acţiune a acestor glicozide constă probabil în creşterea utilizării glucozei la nivelul fibrei miocardice mai ales prin mărirea conţinutului în A.T.P. necesar transformărilor acetomiozinei.
Indicaţiile majore ale frunzelor de Digitalis purpurea sînt în insuficienţa cardiacă de diferite tipuri şi în cea însoţită de fibrilaţie atrială. Datorită faptului că există şi numeroase contraindicaţii pentru tratamentul digitalic (insuficienţe cardiace produse de pericarditele sclerozante,tahicardie ventriculară,tromboză coronariană etc),acesta va fi aplicat numai sub supravegherea medicului specialist.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!