Digitalis lanata
Degeţel lînos
Fr,: Digitale laineuse; G.: Wolliger Fingerhut; M.: Gyapjas gyuszuvirâg; R.: Naperstianka şerstistaia.
Caractere de recunoaştere: Planta: Specie ierboasă perenă, dar cultivată ca bienală, formînd în primul an o rozetă de frunze bogate, iar în anii următori mai multe tulpini erecte, înalte de 0,3—1 (1,5) m; planta are aspect lînos; rădăcina: pivotantă, groasă de cea 1 cm şi lungă de cea 20— 30 cm, cu ramificaţii foarte dense; culoare brună-gălbuie; tulpina: cilindrică, simplă sau ramificată spre vîrf, cu părozitate mai redusă la bază, spre partea superioară fiind lînoasă; frunze: în primul an rozetă de frunze bazale alungit-lanceolate, la bază uşor atenuate în peţiol, marginea întreagă şi slab ondulată sau cu dinţi slab reliefaţi, rotunjiţi şi rari; în al doilea an formează frunze tulpinale ovat-lanceolate, scăzînd în dimensiuni de la bază (lungi de 9—10 cm şi late de cea 1 cm) spre vîrf, sînt sesile şi înconjură parţial tulpina; cu excepţia unor peri de la bază, restul este glabră, lucioasă pe faţa superioară; flori: grupate în raceme terminale păroase, răsfirate, lungi de 10—25 cm, cu flori dispuse pe o singură parte; acestea sînt nutante, au bractee lanceolate şi păroase la bază, cu corola zigomorfă larg deschisă şi apoi către gură îngustată ca un ulcior, avînd labiul superior scurt, din 2 petale, iar cel inferior alungit şi răsfrînt din 3 petale, lungă de 3,5—4 cm şi lată pe jumătate, la exterior brun-gălbuie, la interior brun-ruginie cu o reţea de vinişoare brune-închis; fructe: capsulă biloculară ovoidală, lungă de 12—14 mm, protejată de caliciul persistent şi păros, cu numeroase seminţe ovoide, colţuroase, ruginii, lungi de 1,2—1,5 mm.
Înflorire: VI - VIII.
Materia primă: Folium Digitalis lanatae — frunze alungit-lanceolate de cel puţin 7 cm lungime, glabre, prezentînd pe faţa inferioară o nervură principală din care se ramifică nervurile secundare care formează un unghi ascuţit cu nervura principală, apoi se curbează mergînd aproape paralel cu aceasta. Fără miros, cu gustul amar.
Ecologie şi zonare în cultură: Degeţelul lînos, deşi creşte şi spontan în fineţe, locuri pietroase, tufărişuri, în sudul ţării, nu este recoltat, deoarece are un conţinut scăzut şi foarte variabil în alcaloizi. De aceea a fost introdus în cultură în forme ameliorate.
Cerinţele ecologice sînt asemănătoare cu cele ale degeţelului roşu, cu următoarele deosebiri:
Faţă de umiditate are cerinţe mai reduse, vegetînd bine şi în regiuni mai secetoase, cu suma precipitaţiilor de 500—600 mm anual.
Faţă de temperatură, iernează bine în condiţiile iernilor de la noi atunci cînd solul este acoperit cu zăpadă, iar peste vară suportă — datorită părozităţii — şi temperaturi mai ridicate.
Sînt considerate ca zone foarte favorabile pentru cultură Cîmpia Crişurilor, Podişul Transilvaniei (judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Braşov), iar ca zone favorabile Cîmpia Bărăganului şi Cîmpia Burnazului.
Tehnologia de cultură: Degeţelul lînos, avînd un ritm lent de creştere în primele două luni de vegetaţie, preferă ca plantă premergătoare prăsitoarele care lasă terenul curat de buruieni. Pe acelaşi teren nu poate reveni decît după 4—5 ani. Imediat după planta premergătoare, terenul se ară superficial şi cînd solul are suficientă umiditate se ară la adîncimea de 25—28 cm. Pînă la însămînţare, terenul se lucrează superficial cu grapa stelată, iar în ziua însă-mînţării se lucrează cu combinatorul, după care se va tăvălugi înainte şi după însămînţare. Degeţelul lînos reacţionează favorabil la aplicarea îngrăşămintelor, dînd sporuri de 25—30%, cantitatea de îngrăşăminte necesare pentru un hectar fiind în funcţie de capacitatea de nutriţie a solului şi de planta premergătoare, în general, la arătura de toamnă se încorporează sub brazdă 50— 60 kg /ha s.a. fosfor şi 40—45 kg/ha s.a. potasiu, iar în primăvară se împrăştie printre rînduri cantitatea de 50—60 kg /ha s.a. azot care se încorporează în sol la prima praşilă oarbă.
Degeţelul lînos se cultivă prin însămînţare direct în cîmp.Însămînţarea se face în pragul iernii, la sfîrşitul lunii noiembrie sau primăvara foarte devreme (chiar în ferestre), la adîncimea de 0,5 cm. însămînţarea se face cu semănătoarea SU-29 sau SUP-21 la care se ataşează cutii pentru seminţe mici, iar la brăzdare limitatoare de adîncime. Intervalul de însămînţare este de 50 cm între rînduri. Cantitatea de sămînţă necesară pentru un hectar este de 4 —5 kg cu puritatea de 95%, germinaţia de 70_% şi umiditatea maximă de 12%. Greutatea a 1000 seminţe este de cea 0,4364 g, iar la un gram intră aproximativ 2 698 seminţe.În primăvară, imediat ce terenul s-a zvîntat se recomandă efectuarea unei praşile oarbe între rînduri şi plivirea buruienilor cu multă grijă în stadiul lor incipient, pentru a nu deranja tinerele plăntuţe de Degeţel sau boabele încolţite. După răsărire, praşilele şi plivitul se repetă şi cu cît plantele cresc, cu atît va creşte şi mobilizarea solului în adîncime prin praşile. În general se aplică circa 5—6 praşile ma¬nuale şi 4—5 mecanice în primul an de cultură. În anul II acestea se reduc la 2—3 praşile mecanice şi tot atîtea manuale.
Evaluarea producţiei de frunze se face cînd 80% din ele au ajuns la lungimea de 12 cm şi se ţine seama de următoarele elemente: numărul mediu de plante pe m2, numărul mediu de frunze pe o plantă, ţinîndu-se seama că din 4—5 kg frunze verzi rezultă 1 kg frunze uscate.
Să presupunem că producţia de frunze verzi recoltate din diferite locuri cu producţie asemănătoare este de 800 g/m2, cea uscată va fi de 160 g/m2 (800 g : 5). Raportat la hectar:
160 g x10 000 m2/1000 g=1600 kg frunze uscate la o recoltă.
Din primul an de cultură, degeţelul lînos dă două recolte: prima în iunie-iulie, a doua în septembrie-octombrie.
Recoltarea se face manual, pe timp frumos, uscat şi cu soare. Se adună frunză cu frunză, din afară spre interiorul rozetei. Pe suprafeţe mai mari recoltarea în primul an se poate face cu secera sau cosorul. În acest mod se recoltează atunci cînd 80% din frunze au o lungime de peste 12 cm şi sînt complet maturizate.
Recoltarea frunzelor de pe seminceri în anul II se face o singură dată, înainte de îmbobocire şi numai parţial, de pe jumătatea inferioară a tulpinilor.
Pentru seminţe se rezervă parcele cu plante bine dezvoltate şi sănătoase.
Degeţelul lînos trebuie să intre în iarnă cu frunzele de peste 12 cm lungime pentru a rezista la geruri. De aceea, toamna frunzele nu se recoltează. Tulpinile apar în luna mai şi înflorirea treptată începe în a doua jumătate a acestei luni.
Seminţele se recoltează atunci cînd s-au maturat 50—60% din capsulele situate în partea inferioară a inflorescenţei. Semincerii se taie cu secera, se leagă în snopi şi se transportă la locul de uscare pentru ca seminţele să se coacă complet. După treierat, seminţele se vîntură şi se usucă pînă la umiditatea normală de păstrare. De pe un hectar se pot obţine 600—700 kg seminţe material de înmulţire.
Cercetările efectuate în ţara noastră au dus la obţinerea soiului Lanata 1 care conţine peste 200 mg lanatozid C/100 g masă foliară.
Bolile, dăunătorii şi mijloacele de combatere: Degeţelul lînos este atacat de virusul mozaicului, putregaiul umed al rădăcinilor şi coletului, mana degeţelului şi antracnoza degeţelului.
Virusul mozaicului, putregaiul umed al rădăcinilor şi coletului se combat prin măsuri agrotehnice. Plantele atacate de aceste boli se scot şi se ard.
Mana şi antracnoza Degeţelului atacă frunzele în tot timpul vegetaţiei, mai ales pe timp ploios. Se combat prin stropiri cu zeamă bordeleză 1%. Pentru combaterea manei se mai recomandă ca frunzele atacate să fie culese şi arse.
Unul dintre dăunătorii mai periculoşi ai culturilor de degeţel lînos este cărăbuşul de mai. în stadiul de larvă atacă rădăcinile şi tulpinile din primăvară pînă în toamnă. Se combate prin măsuri agrotehnice. Larvele se adună şi se distrug, iar terenul se dezinfectează cu Heclotox 150 kg/ha.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Imediat după recoltare frunzele se pun la uscat în straturi subţiri, pe rame sau în poduri bine curăţate cu acoperiş de tablă sau ţiglă. Pe cale naturală frunzele se usucă în 6—10 zile. Uscarea la soare în strat subţire durează 5—6 ore. în uscătorii sistematice, la temperatura pînă la 40°, se usucă în 6 — 8 ore.
Pe o suprafaţă de 1 /0,70 m poate încăpea 1 kg frunze. Frunzele uscate se păstrează şi se transportă în saltele.
Deoarece frunzele uscate se aseamănă cu cele de pătlagină îngustă, se va evita uscarea şi ambalarea frunzelor de degeţel lînos în apropierea celor de pătlagină.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca produsul să fie format din frunze de cel puţin 7 cm lungime, admiţîndu-se ca impurităţi max. 2% frunze brunificate sau pătate şi max. 3% frunze mai mici de 7 cm, corpuri străine organice — max. 0,5% şi minerale — max. 1%, umiditate — max. 8%.
Compoziţie chimică: Frunzele acestei specii conţin heterozide cardiotonice în cantitate mai mare decît frunzele de Digitalis fturfturea, adică 0,9—1,8%. Aceste heterozide, mai numeroase decît în frunzele de D. purpurea (63 faţă de 29) sînt tot de natură cardenolidică, numărul lor mai mare datorîndu-se următoarelor cauze:
—- Pe lîngă seriile A, B şi E, în frunzele de D. lanata mai există seriile C şi D de heterozide. Heterozidele seriei C conţin ca genină digoxigenina, care prezintă o grupare —OH în poziţia 12 în loc de 16. Heterozidele seriei D au ca genină diginatigenina, care conţine o grupare —OH şi în poziţia 12 şi în poziţia 16. Prin legarea acestor genine de aceleaşi zaharuri ca la D. purpurea, se formează un mare număr de heterozide. De menţionat este faptul că seriile C şi D sînt incomplete, mai ales seria D, care prezintă un număr mic de heterozide.
— în frunzele de D. lanata se află şi un număr de heterozide acetilate, inexistente în D. purpurea. Astfel, principalele heterozide din frunze sînt lanatozidele A, B, C, D şi E, formate dintr-o moleculă de genină, două molecule de digitoxoză, una de acetildigitoxoză şi una de glucoza. Prin hidroliza moleculei de glucoza rezultă acetildigitoxina, acetilgitoxină, acetildigoxina, acetildiginatina, acetilgitaloxina. Deci frunzele de D. lanata conţin o serie de heterozide cardiotonice identice cu cele din D. purpurea la. care se adaugă heterozidele seriilor D şi E şi heterozidele acetilate din toate cele 5 serii. Dintre heterozidele fără activitate cardiacă, sînt prezente: diginina, lanofoleina, digifoleina, digipronina şi purpurina prezente şi în D. purpurea, avînd nucleul de bază sterolic cu 21 atomi de C. La fel ca şi D. purpurea, specia D. lanata conţine saponozide steroidice (digitonina, tigonina), colină şi acetilcolină, vitamina C, săruri de mangan şi enzime.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice: Acţiunea frunzelor de Digitalis lanata este similară celor de D. purpurea, dar mult mai activă datorită componenţei şi conţinutului mai mare în heterozide cardiotonice. Pe de altă parte, lanatozidele sînt mai termostabile şi mai rezistente la acţiunea enzimatică decît purpureozidele. Lanatozidele au efecte mai rapide decît heterozidele cardiotonice din D. purpurea care însă au o acţiune mai durabilă. Heterozidele cardiotonice din D. lanata prezintă avantajul că ele se pot utiliza şi în cazurile de urgenţă (efectul se obţine în cîteva minute) şi eliminarea este mult mai rapidă decît la D. purpurea. Datorită eliminării rapide în special a lanatozidului C cristalizat şi fenomenul de acumulare este mai redus.În ceea ce priveşte acţiunea farmacodinamică, lanatezidele se situează între preparatele din D. purpurea şi cele din Strophantus sp.
Prin numeroasele avantaje pe care le prezintă produsele farmaceutice obţinute din specia D. lanata, ele înlocuiesc în mare parte pe cele obţinute din specia D. purpurea. Datorită acestui fapt, în noua ediţie a Farmacopeeî Române ed. a IX-a figurează un mare număr de heterozide pure sau preparate farmaceutice din această specie: digitoxinum, acetyl-digitoxinum, digo-xinum, deslanosidum C (desacetillanatosidum C), lanatosidum C, precum şi următoarele preparate: solutio digitoxini (0,1%), comprimata acetyldigi-toxini (0,2 mg), comprimata digoxini (0,25 mg), comprimata obducta Lanatosidi C (0,25 mg) şi alte produse farmaceutice sub formă de soluţii şi soluţii injectabile care nu figurează în farmacopee.
În general, aceste preparate sînt indicate în toate formele de insuficienţă cardiacă stîngă sau dreaptă, inclusiv în cele cu frecvenţă normală sau cu uşoară tahicardie,pregătirea preoperatorie sau "ante-partun" a cazurilor de cardiopatii decompensate,etc.
Datorită faptului că digitalicele prezintă şi numeroase contraindicaţii şi reacţii adverse,ele nu se vor utiliza decît la indicaţia şi sub supravegherea medicului specialist.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!