Cretusca
Filipendula ulmaria (L.) Maxim. (Spiraea ulmaria L.)
Creţuşcă ; Fr. : Ulmaire, Reine de Pres ; G. : Echtes Mădestiss ; M. : Reti legyezdfu ; R. : Labaznik viazolislnîi
Caractere de recunoaştere: Planta: Specie ierboasă perenă, viguroasă, înaltă de 1—1,2 m ; partea subterană : rizom orizontal, noduros şi îngroşat, cu rădăcini adventive filiforme ; tulpina aeriană : unghiulară, de obicei simplă, glabră, roşcată ; frunze : mari, lungi pînă la 20—30 cm, penate, cu 3—5 foliole, dintre care cea terminală este mult mai mare, la rîndul ei cu 3—5 lobi palmaţi, pe partea inferioară alb-păroase, cu stipele mari, adînc cordate ; flori : in cime multiflore, dese, aparent asemănătoare cu cele de soc, avînd 5—6 petale alb-crem ; fructe : polifolicule mici, răsucite în spirală.
înflorire : VI—VIII.
Materia primă: Flores Ulmariae — constituită din inflorescenţele dispuse în cime multiflore cu flori sau boboci florali alb-gălbui, recoltate de la punctul de inserţie cu tulpina. Miros şi gust caracteristic. Florile proaspete frecate între degete au miros puternic de salicilat de metil.
Herba Ulmariae — părţile aeriene ale plantei, fără părţi lemnoase, recoltate în timpul înfloririi. Frunzele sînt întrerupt penate, aspre pe faţa superioară de un verde-închis, iar pe cea inferioară verde-deschis, alb păroase. Foliolele (3—5 perechi) lat ovate, nedivizate, serate. Miros şi gust caracteristic, uşor amărui astringent.
Ecologie şi răspîndire cretusca: Specie iubitoare de umiditate, creşte cel mai adesea în zăvoaie sau pajişti umede cu vegetaţie înaltă, buruienişuri, pe soluri bogate, mai cu seamă pe calcare, mai ades în zona forestieră între 300—900 m. Răspîndită in toate judeţele de deal din ţară, mai ales în Transilvania (Harghita, Mureş), Muntenia (Prahova), Moldova (Neamţ şi în special Suceava), Banat (Caraş-Severin).
Recoltare crețușcă: Produsul Flores Ulmariae se recoltează în perioada de început a înfloririi (iunie-iulie), altfel petalele cad şi se obţine un produs cu valoare comercială scăzută, tăindu-se cu foarfecă sau cuţitul inflorescenţa cu cel mult 1 cm din axul care o susţine. Partea aeriană se recoltează în aceeaşi perioadă, tăindu-se tulpina foliată, în lungime de max. 30—40 cm de la vîrf, cu secera sau cuţitul.
Pregătirea produsului in vederea prelucrării: Florile, fiind albe, se pot usca şi la soare, cît mai repede după recoltare. La cerere se poate face şi sitarea, prin care se îndepărtează pedunculii, la cea 5 ore după începerea uscării, fie prin scuturare manuală, fie pe sită cu ochiuri de 5 mm. Partea aeriană se usucă numai la umbră, în strat subţire în locuri bine aerisite sau în mănunchiuri legate la bază cu sîrmă sau sfoară şi atîrnate. Pe cale artificială nu se usucă la temperaturi mai ridicate de 35°. Randamentul la uscare este de 3—5/1 pentru flori şi de 4—5/1 pentru partea aeriană.
Pentru Flores Ulmariae condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca produsul să fie format din inflorescenţe recoltate de la punctul de unire cu tulpina (cu pedunculi de max. 1 cm), admiţîndu-se ca impurităţi flori brunificate — max. 2%, resturi din plantă — max. 0,5%, corpuri străine organice şi minerale — cîte 0,5% max. la fiecare, umiditate — max. 13%.
Pentru Herba Ulmariae — condiţiile tehnice de recepţie prevăd partea foliată a plantei (luată la cel mult 40 cm de la vîrf), fără tulpini lignificate, admiţîndu-se max. 2% plante cu flori brunificate sau complet scuturate, corpuri străine organice — max. 0,5% şi minerale — max. 1%, umiditate — max. 13%.
Compoziţie chimică crețușcă : Frunzele şi florile conţin cvercetinglicozide : hiperină, avicularină şi spireozid care se păstrează şi în florile uscate (cea 1%) ; izosalicină, aldehidă salicică, ceruri, taninuri, vanilină, heliotropină etc.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice crețușcă: Astringent, tonic, diuretic şi antihidropic. în doze terapeutice, florile sînt considerate ca un bun adjuvant în tratamentul reumatismului articular acut.În ţara noastră s-a încercat obţinerea rutozidului din bobocii florali ai acestei specii.
Confuzii: Inflorescenţa speciei medicinale este foarte asemănătoare cu a speciei înrudite Filipendula hexapetala Gilib. (Aglică) mult mai răspîndită în flora spontană. Caracterele de deosebire ale acestei specii sînt atît de natură morfologică (rădăcini cu ingroşări tuberiforme faţă de cele filiforme de la F. ulmaria, frunze cu numeroase foliole — pînă la 40 perechi, polifolicula cu fructe nerăsucite în spirală ca la F. ulmaria), cît şi ecologice (F. ulmaria este o plantă de regiuni foarte umede, pe cînd F. hexapetala vegetează în locuri uscate, aride), (fig. de mai jos,click pentru vizualizare imagine marita).
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!