Equisetum arvense
Coada calului
Fr. : Prele, Queue-de-Cheval ; G. : Acker — Schachtelhalm ; M. : Mezei zsurlo ;R.: Hvoşci palevoi.
Caractere de recunoaştere pentru coada calului -Planta: Aspect: plantă perenă ierboasă, erectă, cu tulpini de două feluri (în ordinea apariţiei) : fertile (15—40 cm) şi sterile (20—60 cm) ; partea subterană : rizom negricios, ramificat, cu tubercule, lung pînă la 2—3 m. Tulpinile aeriene fertile apar primăvara devreme (III—V), sînt brune-deschis, cu frunze brunii concrescute în vagine,se termină printr-un spic sporifer ovat, lung de oca 3 cm şi gros pînă la 0,8 cm. Cele sterile apar la începutul verii (VI— IX), sînt de culoare verde-deschis, cu coaste evidente (6—19), aspre şi tari datorită silicaţilor cu care sînt impregnate, ramificaţii în verticil la fiecare nod, acestea avînd 4 muchii
şi fiind pline la interior cu măduvă. Frunzele sînt reduse la mici solzi, deoarece tulpina are rol asimilator .
Materia primă : Equiseti herba (F. R. IX) este constituită din tulpini sterile, subţiri, brăzdate de 6—19 coaste pronunţate,aspre, cu lacuna centrală mică. Vaginile (tecile) sînt cilindrice, de culoare verde, cu 6—19 dinţi mai închişi la culoare. Ramurile sînt de obicei simple, rar ramificate, de obicei în 4 muchii adînci şi fără lacună centrală, aspre la pipăit. Fără miros, fără gust, mestecată între dinţi scîrţîie. Nu se admit părţi brunificate, resturi de rizomi sau alte specii de Equisetum. Pentru a evita confuzii şi substituiri nu se admit tulpini fertile, deşi sub aspect farmacodinamic şi acestea au acţiune similară tulpinilor sterile.
Ecologie şi răspîndirea cozii calului: Amplitudine ecologică mare, crescînd din zona de cîmpie pînă în cea montană, în locuri umede, adesea în masă, pe marginea apelor, în lunci, ca buruiană în culturi (în special în porumbişti), pe locuri rîpoase, fugitive, pe terasamentele căilor ferate. Găsită pe o mare varietate de soluri, de la nisipuri pînă la terenuri argiloase. In cantităţi mai mari în Transilvania (toate judeţele), Moldova (judeţele Suceava, Neamţ, Bacău), Muntenia (judeţele Buzău, Prahova, Dîmboviţa, Argeş), Oltenia (judeţul Vîlcea).
Recoltarea cozii calului : Perioada optimă iulie-septembrie. Se recoltează tulpinile sterile de la 5—6 cm de sol prin tăierea cu secera sau cuţitul (prin rupere se face cu multă greutate).
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Se curăţă produsul de plante străine şi părţile recoltate prea de jos, brune. Pentru a evita la uscare brunificarea plantei, care se face destul de uşor, produsul se va pune în locuri umbrite dar bine aerisite şi se va întoarce zilnic. La uscător se pune la o temperatură de 40°. Randament de uscare 3—5/1.
Condiţiile tehnice de calitate pentru „Equiseti herba" prevăd că se pot prelua numai tulpini sterile cu max. 3% plante decolorate sau brunificate, corpuri străine organice max. 2% şi minerale max. 1%, umiditate max. 13%. Orice lot în care apar alte specii de Equisetum, în special Equisetum palustre — se respinge.
Compoziţie chimică: Dintre componentele principale identificate menţionăm acidul silicic 5—7% în materia primă uscată, din care 10—20% se află sub formă solubilă, o saponină equisetonina (cca 5%) substanţă cu proprietăţi slab hemolitice care prin hidroliză dă arabinoză, fructoză şi equisetogenină. Alături de aceste componente principale, planta mai conţine galuteolina şi izoquercetina — substanţe de natură flavonoidică, alcaloizii 3-metoxipiridina, nicotină, palustrina şi palustridina, articulatidina şi izoarticulatidina-substanţe de natură glicozidică considerate ca antivitamine B1, o fitosterină β — sitosterolul, acid malic şi oxalic, gliceride ale acizilor stearic, linoleic, linolic şi oleic, dimetil sulfone, vitamina C şi urme de ulei volatil. In sporii de E. arvense şi E. maximum au fost identificaţi acizi cu lanţ lung α, ω-dicarboxilici prezenţi în fracţiunea lipidică.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice pentru coada calului: Unii autori atribuie efectele diuretice prezenţei acidului silicic, iar alţii equisetoninei. S-a demonstrat pe cale experimentală că fracţiunile extrase în alcool au o acţiune diuretică puternică faţă de extractele apoase obţinute la cald, deoarece în timpul fierberii substanţele organice responsabile de acţiunea diuretică s-ar distruge.
În ceea ce priveşte acţiunea hemostatică cunoscută încă din antichitate, cercetările efectuate „în vitro" au demonstrat că sucul celular proaspăt de E. maximum, care are, după cum s-a arătat, o compoziţie chimică foarte asemănătoare speciei E, arvense, are acţiune anticoagu-lantă.În schimb, sucul celular proaspăt „in vivo" administrat la animale de laborator are acţiune coagulantă a sîngelui. După neutralizare, acest suc se separă în două fracţiuni, un precipitat şi o soluţie limpede. S-a demonstrat, de asemenea, că precipitatul are acţiune coagulantă, în timp ce lichidul limpede rezultat în urma neutralizării, anticoagulantă. Cercetările recente atribuie acţiunea anticoagulantă „in vitro" prezenţei acizilor fosforici şi aconitici, acizi care în organismul animal se inactivează repede, rămînînd numai substanţele cu proprietăţi coagulante. Aceste experimentări demonstrează acţiunea coagulantă şi justifică utilizarea extractelor fluide din E. arvense şi E. maximum ca hemostatic în metroragii, menoragii, epistaxis sau hemoragii de altă natură şi în tratamentul hemoroizilor.
În prezent, preparatele din aceste două specii se utilizează în primul rînd pentru acţiunea diuretică şi declorurantă şi în tratamentul hemoragiilor menţionate.
Contraindicate, la cei cu litiază renală, preparatele din speciile de Equisetum menţionate se utilizează ca remineralizant adjuvant în tuberculoza pulmonară. Acţiunea hemostatică este explicată de unii autori printr-o mărire a numărului de eritrocite, ceea ce este valabil mai ales în tratamentul anemiei secundare post-hemoragice, în timp ce în anemiile primare (cloroză şi anemie hipocromă) nu se constată nici o acţiune.
S-au obţinut rezultate bune în anemiile secundare la bolnavii de neoplasm gastric, metroragii, endometrite şi ulcer gastric, în schimb nu s-au obţinut rezultate în anemia alchilică şi în cloroză.
Confuzii faţă de E. arvense (notat cu a): Trebuie prevenită cu multă atenţie recoltarea altor specii de Equisetum, care nu toate au proprietăţi medicinale ci chiar un grad înalt de toxicitate, cea mai periculoasă fiind Equisetum palustre care creşte în general în zone cu exces de umiditate.
Caractere de deosebire (fig. de mai jos) :
E. palustre L(notat cu p). (Barba ursului de bahne) — în general cu un singur fel de tulpini, terminate cu spic sporifer ; ramificaţiile în secţiune cu 5 muchii şi lacuna goală ; vagine cu margine membranoasă albă.
E. silvaticum L. (Ruşinea ursului)(notat cu s) — ramificaţii foarte subţiri, plecate în jos, terminate în mici spini.
E. maximum L. (Coada calului mare)(notat cu m) — mult mai înaltă (pînă la 1,20 m), groasă de 1—1,5 cm, foarte ramificată, ramificaţiile cu 8 muchii şi cu lacuna goală. Poate fi folosită în scop medicinal.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!