Primula officinalis
Ciubotica cucului
Fr.: Primevere; G. Friihlings-Schlusselblume;M.: Orvosi kankalin; R.: Pervoţvet vesenii.
(Primula veris si Primula elatior)
Caractere de recunoaştere: Planta : Specii ierboase perene, înalte de 15 — 30 cm, cu frunze dispuse în rozete bazale şi tulpini erecte, purtătoare de inflorescenţe; partea subterană: rizom cilindric din care pornesc numeroase rădăcini dese, subţiri, ramificate la vîrf, albe-gălbui la P. officinalis şi brune-roşcat la P. elatior; tulpina aeriană: cilindrică, catifelat păroasă, erectă, nefoliată, tip scap, apare în luna aprilie şi se usucă în iunie-iulie, terminată printr-o inflorescenţă; frunze: în rozetă bazală, ovate, cu vîrful obtuz, cu marginea crenată sau ondulată şi suprafaţa reticulată, lungi pînă la 6 cm şi late pînă la 5 cm la înflorire, ulterior crescînd pînă la 15 cm; nervurile sînt proeminente pe faţa inferioară; culoare verde pe faţa superioară şi verde-cenuşie pe cea inferioară datorită perilor deşi (la P. elatior perii se găsesc mai adesea numai pe nervuri); peţiolul — lung cît limbul — este aripat; flori: în umbele simple, catifelat păroase, cu 6—18 flori pe tipul 5, corola tubuloasă, mai umflată la P. officinalis şi bătînd spre gălbui, iar la P. elatior neumflată şi cu 5 coaste verde-închis, corola din 5 petale galbene-aurii (P. officinalis) sau galbene-sulfurii (P. elatior), cu o pată portocalie la baza; fructe: capsule elipsoidale pînă la 1 cm, cu caliciul persistent.
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
Înflorire: IV—V (P. elatior, fiind mai precoce, înfloreşte de lasfîrşitul lui martie).
Materia primă: Rhizoma cum radicibus Primulae — rizom lung de 4 — 10 cm, cu diametrul de 0,3—0,5 cm, drept sau recurbat, cu suprafaţa neregulată, cu numeroase cicatrice foliare sau tulpinale şi numeroase rădăcini sau resturi de rădăcini, lungi de 5—10 cm, cu diametrul de cea 1 mm, cu striaţiuni fine longitudinale. La exterior rădăcinile sînt gălbui sau brun-cenuşiu-deschis (P. officinalis) sau brun-roşcat (P. elatior). La interior rizomul şi rădăcinile sînt albicioase.
Mirosul este slab, mai pronunţat prin umectare şi frecare la mojar, asemănător anasonului (P. officinalis) sau salicilatului de metil (P. elatior). Gustul este înţepător.
Deoarece materia primă se recoltează primăvara devreme sau toamna tîrziu cînd părţile aeriene fie că nu sînt dezvoltate, fie că au dispărut, este posibilă confuzia în special cu rădăcini de Cynanchum vincetoxicum (L.) Pers. sau cu cele de Eupatorium cannabinum L. O reacţie simplă face posibilă diferenţierea de aceste specii: pe secţiunea oblică a rădăcinii se pune o picătura de acid sulfuric concentrat. În cazul speciilor de Pnmula apare o coloraţie roz în timp ce la celelalte specii menţionate se formează o coloraţie brun-închis-violetă sau neagră. În cazul în care apare o coloraţie roşie-portocalie este posibilă prezenţa rădăcinilor de Veratrum album L.
De la aceste specii se recoltează uneori frunzele şi separat florile.
Ecologie, răspîndire în flora spontană, zonare în cultură: Specii din zona de deal şi munte, din zona forestieră pînă în cea a pajiştilor alpine (pînă la 2 100 m). Au cerinţe ridicate faţă de umiditate, atît atmosferică, cît şi a solului, vegetînd pe soluri revene-jilave. Sînt specii de lumină, crescînd prin poieni şi păşuni, cel mult în semiumbră la margini de păduri.
Suportă cu uşurinţă temperaturile foarte scăzute din timpul iernii. Faţă de sol, în condiţii naturale, planta este puţin pretenţioasă, crescînd şi pe cele pietroase, cu roca-mamă destul de superficială. În condiţii de cultură însă răspunde bine la soluri profunde şi fertile, fie chiar şi soluri mai grele şi mai puţin permeabile, deşi dezvoltarea cea mai bună o are pe soluri mai uşoare, nisipo-lutoase.
În flora spontană este răspîndită în toate judeţele Transilvaniei, Muntenia (judeţele Argeş, Buzău, Dîmboviţa, Prahova), Oltenia (Gorj, Mehedinţi, Vîlcea), Moldova (judeţele Bacău, Iaşi, Suceava, Vrancea, dar mai ales Neamţ).
Cultura se recomandă să se facă în zonele de creştere naturală a plantei.
Tehnologia de cultură: Ciuboţica cucului cere un teren lucrat grădinăreşte. Preferă ca plantă premergătoare cerealele sau prăsitoarele bine fertilizate şi care lasă terenul curat de buruieni. Poate reveni pe aceeaşi solă după o pauză de 5—6 ani. Necesită o arătură adîncă de toamnă la 28—-30 cm, care rămîne în brazdă crudă peste iarnă. Concomitent cu arătura de toamnă se incorporează în sol 20—30 kg/ha s.a. fosfor şi 20—40 kg/ha s.a. potasiu, iar primăvara, înaintea lucrării cu cultivatorul se incorporează şi 30—50 kg/ha s.a. azot. Primăvara, pînă la plantarea răsadurilor sau a rizomilor, terenul se menţine curat de buruieni şi se conservă umiditatea prin lucrări cu cultivatorul şi cu grapa stelată.
Înmulţirea se face prin seminţe însămînţate în răsadniţe calde în prima decadă a lunii februarie sau în răsadniţe reci cînd însămînţarea se face în pragul iernii înaintea stabilirii îngheţului din regiune. Pentru un hectar sînt necesari 60 m2 răsadniţe calde sau 150 m2 răsadniţe reci. Cantitatea de sămînţă necesară pentru a cultiva un hectar este de 0,3 kg cu puritatea de 96%, germinaţia de 70% şi umiditatea maximă de 12%. Greutatea medie a 1 000 seminţe este de cea 0,9895 g şi la 1 g intră aproximativ 1 011 seminţe. După 45—50 zile, cînd răsadurile au 4—5 frunze adevărate, se pot planta în cîmp la intervale de 50 cm între rînduri şi la distanţe de 20 cm între plante pe rînd.
Înmulţirea se poate face şi pe cale vegetativă prin rizomi cu rădăcini recoltate primăvara. Rizomii cu rădăcini se secţionează în 2—3 bucăţi cu un cuţit bine ascuţit. Secţionarea se face printr-o singură tăietură în oblic cu grija ca fiecare segment să aibă 3—4 fire de rădăcini şi 2—3 muguri. Pentru un hectar sînt necesare 600—650 kg rizomi fasonaţi.
Plantarea se face la aceleaşi intervale şi distanţe ca la înmulţirea prin răsad la adîncimea de 5—7 cm. Plantarea se execută la sfîrşitul lunii martie şi cel mai tîrziu în prima decadă a lunii aprilie.
În anul I de cultură ca lucrări de întreţinere se recomandă 3 praşile şi un plivit. Prima praşilă se dă superficial după plantarea răsadului, a doua la 3—4 săptămîni şi ultima în funcţie de cerinţele terenului. În anii II şi III de cultură, primăvara foarte devreme, se împrăştie printre rînduri cîte 10—15 kg/ha s.a. fosfor şi azot, după care se aplică prima praşilă mecanică şi una manuală. înainte de înflorit se mai dă o pra¬şilă mecanică şi după recoltarea florilor se dă a treia şi ultima.
Florile se recoltează în anul II şi III de cultură. Momentul optim de recoltare este atunci cînd sînt deschise. Recoltarea se face prin ciupire cu mina sau cu un pieptene special confecţionat. Se recoltează numai pe timp uscat şi se aşază în coşuri fără a se îndesa. La hectar se obţin 350—600 kg flori în stare deshidratată.Rădăcinile cu rizomi se recoltează în toamna anului III de cultură.Recoltarea rădăcinilor se face cu cazmaua pe suprafeţe mici, cu plugul fără cormană sau cu maşina de recoltat cartofii pe suprafeţe, mai mari. Producţia
obţinută la un hectar este de 700—900 kg rădăcini cu rizomi în stare deshidratată.
Recoltare: Florile se culeg în aprilie-mai numai de la specia P. officinalis (cu caliciul verde-deschis colorat uniform, iar corola aurie cu pete portocalii — pe cînd la P. elatior apar muchii ascuţite verde-închis la caliciu, iar corola este galbenă-sulfurie, înverzindu-se la uscare), cu tot cu caliciul.
La comandă florile se pot recolta şi fără caliciu (Flores Primulae sine calicibus ).
Rizomii cu rădăcinile se recoltează de la ambele specii, începînd din aprilie, odată cu florile, perioada optimă fiind însă mai lungă — inclusiv iunie — pînă la fructificare, scoţîndu-se cu sapa sau cazmaua.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Florile se separă de pedunculi şi de alte eventuale impurităţi şi se pun la uscat într-un singur strat, pe cale naturală la umbră, dar în locuri foarte bine aerate şi uscate, deoarece prin uscare lentă capătă o culoare verzuie, necomercială. Pe cale artificială uscarea se face la 35—40°.
Rizomii cu rădăcinile se curăţă de părţile aeriene, se scutură de pămînt şi se trec printr-un curent de apă, operaţie care trebuie făcută rapid pentru a nu se pierde substanţele active, dar în acelaşi timp foarte minuţios, mai ales la locul de pornire a rădăcinilor din rizomi, deoarece rădăcinile fiind foarte dese şi apropiate, operaţia este foarte dificilă după uscare. Produsul se zvîntă cîteva zile, apoi se întinde la soare pentru uscare (pe timp nefavorabil în şoproane sau poduri bine aerate, în încăperi în preajma surselor de căldură). Pe cale artificială se face la 40—50°.
Randamentele la uscare: la flori 6—7/1; la rizomi cu rădăcini 3—4/1.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd pentru flori păstrarea prin uscare a culorii galbenă-aurie caracteristică, un conţinut de impurităţi de max. 3% flori decolorate, max. 1% resturi din pedunculul principal, corpuri străine organice — max. 1% şi minerale — max. 0,25%, umiditate — max. 12%. Pentru rizomi cu rădăcini se admite un conţinut de impurităţi de max. 4% rizomi cu resturi de tulpini şi max. 3% rizomi şi rădăcini înnegrite, corpuri străine organice — max. 1% şi minerale — max. 4%, umiditate — max. 13%.
Compoziţie chimică: rizomii şi rădăcinile de Ciuboţica cucului conţin 5—10% saponozide triterpenice — primulina, acidul primulinic A şi alte saponozide, heterozide generatoare de ulei volatil primverozida şi primula-verozida care prin hidroliză dau ca aglicon esterul metilic al acidului metc-xisalicilic, zaharuri, tanoizi, o enzimă-primveraza, flavonoide, amidon etc.
În rădăcinile proaspete se află glicozizi fenolici-primverina şi primula-verina. În timpul uscării, datorită activităţii enzimatice (primveraza), prim-verina se scindează în primverigenină, iar primulaverina în primulaverigenină şi în ambele cazuri în primverozid.
Cercetări efectuate în ţara noastră au demonstrat că primulagenina A se transformă în timpul hidrolizei acide în cinci produşi diferiţi. Prin hidroliza acidă a acidului primulic, s-au obţinut pe lîngă primulagenina A şi produşii ei de transformare şi alţi produşi. Deci agliconul acidului primulic nu este o simplă primulagenina A.
Florile de Ciuboţica cucului conţin, de asemenea, saponozide şi flavone, iar frunzele cantităţi apreciabile de vitamina C (3—5 g% în frunzele proaspete) precum şi β — caroten.
Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: Datorită saponozidelor triterpenice, preparatele pe bază de rizomi şi rădăcini de Ciuboţica cucului au acţiune expectorantă, emetică şi secretolitică. Acţionează ca topic.
Intern se recomandă în bronşite, expectorant, secretolitic şi emetic, iar extern în tratamentul contuziilor. Rizomii şi rădăcinile intră în compoziţia ceaiului antibronşitic iar florile în ceaiul pectoral Extractul fluid şi tinctura intră în diferite prescripţii magistrale.
Confuzii: Cu deosebire în Munţii Apuseni se face adesea confuzia cu specia Primula acaulis (L.) Grufb. — (Griciorei). Această confuzie nu se poate face atunci cînd planta este înflorită, deoarece la Primula acaulis florile sînt solitare, fiecare pe un peduncul de 4—8 cm (fig). Confuzia apare la recoltarea rizomilor, fie înainte, fie după înflorire, deoarece frunzele sînt asemănătoare. De aceea, în aceste zone este indicat ca recoltarea părţii subterane să se facă numai în perioada înfloririi.
 |
| From selene |
Cercetări recente efectuate în ţara noastră au dus la izolarea din rizomii şi rădăcinile de P. acaulis (L.) Grufb., a două noi saponozide. S-a demonstrat că ambele au ca aglicon primulagenina A. Aceste saponozide triterpenice au acţiune în candidoze, fapt care înscrie şi această specie printre speciile medicinale ale acestui gen. În ceea ce priveşte posibilităţile de confuzie cu alte specii, acestea au fost menţionate la capitolul privind descrierea materiei prime.
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!