Boz; Fr.: Hieble; G.: Zwerg-Holunder; M.: Foldi bodza; R.: Buzina travianistaia.
Caractere de recunoaştere: Planta: Specie perenă, formînd tufe viguroase, bogat foliate, înalte de 0,5—2 m cu miros neplăcut; partea subterană: rizom gros de 2—3 cm, tîrîtor; tulpina aeriană: verde, rigidă, cu coaste, glabră sau cu peri rari; frunze: dispuse opus, imparipenat-compuse, cu 7—11 foliole ovat-lanceolate, cu margine serată, lungi de 6 —12 cm şi late de 2 — 3 cm, la bază cu stipele dezvoltate; flori grupate în cime corimbiforme terminale, cu 3 ramificaţii care se ramifică la rîndul lor foarte mult, pe tipul 5, cu diametrul de 6—8 mm, au petalele albe, pe dos roşietice; fructe: drupe baciforme aproape sferice, lungi de cca. 4 mm, negre lucioase; la extremitatea fructului se păstrează cei 5 dinţi ai caliciului.
![]() |
| From selene |
![]() |
| From selene |
![]() |
| From selene |
![]() |
| From selene |
![]() |
| From selene |
![]() |
| From selene |
![]() |
| From selene |
înflorire: VII-VIII.
Materia primă: Fructus Ebuli — formată din fructe sferice cu suprafaţa zbîrcită, de 2—3 mm în diametru, de culoare neagră-violacee, mate, cu 3—4 seminţe ovoide în interior. Mirosul este caracteristic, gustul dulceag. Uneori se recoltează şi rizomii cu rădăcini (Rhizoma et radix Ebuli).
Ecologie şi răspîndire: Specie foarte răspîndită în locuri necultivate, gunoite, din regiunea de cîmpie şi deal, mai rar în zona montană. Se întîlneşte pe locuri unde se depozitează gunoaiele, marginea drumurilor şi căilor ferate, pe lîngă stîne, adesea în grupuri compacte.
Recoltare: Fructele se pot recolta în întreaga ţară în lunile august-octombrie, pînă la căderea primelor brume, tăindu-se cu foarfecă întreaga inflorescenţă de la ultima ramificaţie.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Uscarea pe cale naturală se face ţinînd inflorescenţele la soare, pe rame cu hîrtie, în strat subţire pentru a nu se produce lipirea între ele a fructelor. Acest lucru se poate evita complet prin uscarea inflorescenţelor agăţate de sfori, în poduri sau şoproane.
Pe cale artificială uscarea se face la 50—60°.
După uscare, pentru desprinderea fructelor din inflorescenţă, acestea se freacă uşor pe un ciur de sîrmă cu ochiuri de 4—5 mm, apoi se trec prin vînturătoare sau selector.
Randamentul la uscare: 5 — 6 kg fructe proaspete cu codiţă/1 kg fructe uscate fără codiţă.
Condiţiile tehnice de recepţie nu admit ca în produs să existe fructe lipite între ele (cocoloaşe); conţinutul de impurităţi va fi de max. 3% fructe arse şi max. 1% resturi de codiţe, corpuri străine organice şi minerale — max, 0,5% pentru fiecare, umiditate — max. 15%.
Compoziţie chimică: florile conţin cantităţi mici de rutozid, amine, derivaţi fenolici; scoarţa conţine tanoizi.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice: puţin studiate; rizomii şi rădăcinile utilizate în unele ţări sub formă de infuzie în hidropizie, reumatism sau pentru proprietăţile purgative şi diuretice. Florile şi fructele ca succedaneu a celor de soc.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!