Primii care "argumenteaza" existenta acestor bioritmuri umane sint Fliess si Swoboda. Teoria lor supravietuieste deceniilor, capatind, uneori, interesante confirmari, dar si spectaculoase infirmari. Bioritmurile sint asiduu studiate in numeroase laboratoare din intreaga lume, concluziile si aspectele aplicative parind a fi cele care, alaturi de neobosita dorinta de cunoastere, justifica amploarea si perseverenta cercetarilor. Cu toate acestea, bioritmurile nu sint nici explicate si — chiar mai mult —nici unanim acceptate. Si totusi... Exista bioritmuri ? Fara indoiala ca da ! Raspunsul trebuie insă nuantat.Intreaga noastra activitate se desfasoara ciclic, ritmic. Veghea şi somnul, activitatea si odihna. Si la nivel celular sau biochimic — enzimatic si imunologic — s-au constatat procese care se desfasoara ciclic, urmind o lege ondulatorie a cresterii si descresterii, a revenirilor. Implicatiile acestor bioritmuri, in medicina si fiziologie, sint numeroase. De exemplu, eficienta unui medicament sau toxicitatea unei otravi, a unui agent poluant, a unui alergen, difera de la o ora la alta, de la zi la noapte si, bineinteles, de la o lună la alta.Intemeindu-se pe asemenea constatari, cronofarmacologia urmareste o subtila raportare a terapiei in special medicamentoase, dar nu numai, la timpul biologic, organic.Pe lingă aceste bioritmuri "obiective", se discuta existenta unora cu un caracter strict individualizat, cvasiunice, care — cel puţin asa se afirma — "regleaza" comportamentul si randamentul, sau par ca le modeleaza, dirijeaza, desigur in corelare cu factorii perturbatori — stresul, in primul rind. "Ipoteza celor trei bioritmuri" indica variatii periodice in performantele umane, in activitatea fizica, intelectuala, emoţionala si sexuala a omului. Pornind de la zero, amplitudinea acestor bioritmuri probabilistice creste progresiv pînă la o valoare maximă, după care urmează o descreştere continuă spre o parte „negativă" a graficului, pînă la un minim (cu treceri prin aşa-numitele „puncte critice"), iar în final — din nou o ascensiune ; ciclurile, afirmă teoria, încep din momentul naşterii şi se desfăşoară neîntrerupt între „plus" şi „minus" pe tot timpul vieţii individului. A fost însă dovedită existenţa acestor bioritmuri ? A fost investigată natura lor intimă ? Care sînt cele mai semnificative rezultate ? Ce aspecte de interes practic au fost subliniate ?Folosind date din literatura mondială, dar şi din propriile lor experimente, cîţiva cercetători români ai acestui nou şi controversat (deocamdată !) domeniu au dorit să-şi expună unele opinii, în încercarea nu atît de a convinge, cît de a atrage atenţia asupra unor complexe fenomene biologice, încă neelucidate, dar de o acută importanţă, a căror studiere nu poate fi decît pluri şi interdisciplinară, peste toate acele graniţe -—văzute sau nevăzute — care separă, încă, ştiinţele.Majoritatea accidentelor de circulaţie şi de muncă au avut loc la o dată fixă, dependentă de ziua de naştere a subiecţilor, deci — din acest unic punct de vedere — multe, dacă nu chiar toate, puteau fi evitate, îmi argumenta inginerul Rudolf Merza, bazîndu-se atît pe analize statistice efectuate în S.U.A., Elveţia, Japonia şi R. F. Germania cu ajutorul calculatorului electronic, dar mai ales pe propriile-i investigaţii. Analizînd bioritmurile a 470 de persoane pentru care erau cunoscute datele personale şi existenţa unui accident auto, ing. Rudolf Merza a găsit o concordanţă în 75—80% din cazurile cercetate. Cu alte cuvinte, accidentele de circulaţie s-au petrecut în acele zile în care bioritmurile stării fizice, psihice (emoţionale) şi intelectuale se aflau în zona „negativă", deci — conform teoriei — organismul uman se găsea la un minim al resurselor sale. Literatura consultată de ing. Rudolf Merza precizează că „starea fizică se caracterizează la minimul său printr-o oboseală naturală a subiectului şi nu ca urmare a unei munci depuse ; periodicitatea e de 23 zile. Starea emoţională sau psihică se consideră cu o perioadă de 28 zile : subiectul trece alternativ prin stări pozitive de bună dispoziţie, apoi prin stări negative — de indispoziţie, de melancolie, de apatie. In fine, în ciclul stării intelectuale, percepţia şi înţelegerea fenomenelor, memorarea informaţiilor, prelucrarea lor se face (fie mai repede, fie mai lent) în funcţie de alternanţa pozitivă sau negativă a perioadei de 33 de zile, socotită pornind tot de la data naşterii subiectului. Prin urmare, în aceste cicluri biologice se consideră a alterna fazele pozitive cu cele negative.Primele 11,5 zile ale ciclului fizic fac parte dintr-un timp bun pentru lipsă de greşeli în muncă, în muncă productivă intensă. în ultimele 11,5 zile, puterea de muncă se micşorează, productivitatea scade în mare măsură şi persoana oboseşte repede. Faza pozitivă a ciclului emoţional — 14 zile — este marcată de spiritualitate, vioiciune, optimism şi comunicativitate. în faza negativă omul este înclinat spre pesimism şi proastă dispoziţie. în prima fază a ciclului intelectual — 16,5 zile — texte dificile, statistici şi sume sînt uşor memorate, uşor înţelese, spre deosebire de cea de-a doua parte.In timpul fiecăreia din cele trei perioade, tranziţia de la faza pozitivă la cea negativă şi invers poartă numele de punct critic ; acesta trebuie interpretat nu ca o trecere prin zero, ca o anulare totală a resurselor noastre fizice, emoţionale sau intelectuale (aşa ceva fiind de-a dreptul neverosimil), ci drept un moment de cumpănă, de labilitate a sistemului. Ar mai trebui precizat că un subiect aflat în fază negativă nu înseamnă automat că va produce sau va suferi accidente, ci doar că este mai expus. După cum în faza pozitivă nu înseamnă că va fi ferit de orice accidente, ci doar că biologic este ajutat de natura sa de a le preveni şi, ca atare, de a le evita prompt, în aceasta ar consta şi avantajul aplicării bioritmurilor. Fiind avertizat asupra stării în care se află, omul se va concentra, va lua toate măsurile necesare". Fără îndoială, aici se poate deschide o încăpătoare paranteză — mulţi psihologi au şi făcut-o — pentru a discuta dacă (şi în ce măsură) bioritmurile există independent de conştiinţa noastră. încep ele să se „manifeste" doar în momentul cînd luăm cunoştinţa de ele? Nu cumva, în unele situaţii, chiar fără ştirea noastră, alura curbei este cea care dă tonusul zilei ? Este vorba aici şi de autosugestie ? E un efect placebo implicat ? Depăşind însă disputele, ing. Rudolf Merza s-a preocupat de valoarea practica a teoriei bioritmurilor umane în prevenirea accidentelor de circulaţie. Cu sprijinul întreprinderii de Transporturi Auto — Prahova, la Autobaza de călători, a experimentat un sistem propriu de avertizare a şoferilor : de la data aplicării şi pînă la urmărirea interpretării cartelelor perforate (s-a lucrat cu ajutorul calculatorului!) numărul accidentelor a fost egal cu... zero ! Adică, nici un accident. Urmarea ? „Totul a fost considerat drept o simplă întîmplare, ne scrie ing. Rudolf Merza, şi nu s-a mai urmărit situaţia bioritmică." Accidentele de circulaţie şi-au făcut reapariţia, dar — după calculele ing. Rudolf Merza — numai la cei aflaţi la un „minim" bioritmic... Să fie aceasta o altă coincidenţă ?Dr.- Nicolae Barabaş, dr. Victor Nadolschi şi dr. luliu Floareş şi-au propus să vadă dacă frecvenţa deceselor datorate maladiilor cardiovasculare (insuficienţe şi decompensări grave, infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale etc.) se corelează într-un oarecare fel cu teoria bioritmurilor ; ca material statistic brut au folosit datele oficiale, pentru perioada 1980-—1981, privind 312 decese, puse la dispoziţie şi selectate de Oficiul Stării Civile al municipiului Bacău, pentru a se alcătui un lot omogen; Autorii subliniază că «admiţînd realitatea bioritmurilor, majoritatea cazurilor analizate urmau să se aşeze — pentru fizic şi emoţional — în faza minimă, apoi să existe o distribuţie normală, gaussiană în jurul punctelor „critice" şi, în sfîrşit, cazurile de deces în faza pozitivă să fie sensibil mai puţine»,Dacă în privinţa primelor două ipoteze de lucru, rezultatele prelucrării statistice le-au confirmat, cea de-a treia nu a putut fi validată : din contră, s-a înregistrat un excedent variabil, între 1 şi 6%; Prin urmare, s-a obţinut o distribuţie simetrică, uniformă, a cazurilor între „plus" şi „minus", contrar teoriei. Cum este posibil acest lucru ? Mai mult decît atît : număr maxim de decese cardiovasculare se înregistrează la minimul absolut (deci, conform, teoriei), dar şi la... maxim — situaţie deconcertantă. Autorii consideră că deoarece bioritmurile, în forma cunoscută, se referă la oameni sănătoşi, ceea ce este „pozitiv" pentru aceştia va fi insă fatal cardiacilor : creşterea, chiar şi moderată, a tensiunii, accelerarea pulsului, tonusul muscular crescut, intensificarea emoţiilor, trăiri mai puternice, autoanaliză necruţătoare, toate fiind caracteristice fazei „pozitive" a bioritmurilor. Această neaşteptată intervertire a calităţii fazei „pozitive" („din bine în rău") ar fi aplicabilă numai cazurilor deosebit de severe, celor aflaţi în preajma decesului iminent sau în stare comatoasă. Pentru celelalte situaţii, inclusiv pentru bolnavii cardiovasculari, dr. N. Barabaş, dr.Nadolschi şi dr. I. Floareş apreciază că fazele „pozitive" ale bioritmurilor continuă să se manifeste la fel de „binefăcător" ca şi pentru oamenii săntătoşi.Biochimistul Cornel Tatu, de la Centrul de Cercetări pentru Educaţie Fizică şi Sport, ne semnalează o lucrare a colegilor săi — M. Şerban, D. Negoiţă, Gh. Popescu — referitoare la aplicarea şi interpretarea bioritmurilor „endogene" la sportivii de înaltă performanţă. Iată concluziile : nici un campion olimpic român nu se afla în zi critică la data finalei J.O., Moscova, 1980 ; la ceilalţi medaliaţi, deci aflaţi pe locurile 2 şi 3, se constată o absenţă semnificativă a zilelor „critice" ; puţini dintre cei clasaţi pe locurile 4—6 erau în zi „critică". Aşadar, pe baza cunoaşterii bioritmurilor, se poate anticipa starea sportivilor în timpul competiţiilor şi antrenamentelor.Cercetătoarea sovietică T. Sapoşnikova,comparînd datele a 7 082 sportivi de performanţă, a găsit că rezultate mai bune au fost obţinute în prima lună după data naşterii, în lunile a cincea şi a şasea,ca şi în a noua şi a zecea.Cele mai slabe spre luna a douăsprezecea. Au fost evidenţiate cicluri plurianuale ale potenţialului sportiv cu o durată de 3 ani la bărbaţi şi de 2 ani pentru femei.Cornel Tatu sugerează posibilitatea unei legături între data naşterii şi şansa performanţei,de un deosebit interes în orientarea selecţiei sportive.Să fie aceste corelaţii tocmai acele controversate bioritmuri?Să fie vorba despre altceva?Teoria,eventual—ipoteza celor trei bioritmuri umane,pînă în momentul de faţă!—poate unifica o serie d esurprinzătoare corelaţii.Ceea ce-i lipseşte este supleţea în interpretare:momentul de început al celor trei bioritmuri,acel start iniţial,coincide într-adevăr cu data naşterii?Viaţa intrauterină a foetusului este oare lipsită de percepţii şi şocuri?apoi,pe parcursul vieţii,nu sîntem supuşi la traumatisme fizice şi emoţionale de intensitate egală cel puţin— celor din clipa venirii pe lume ?Dacă studiile statistice din industrie, sport şi sănătate susţin „teoria" bioritmurilor, întoarcerea de la cazul general, al unei mulţimi, la individ, nu pare deloc ferită de eroare. Din contră ! Cum putem să credem că toţi oamenii născuţi în aceeaşi zi — indiferent de sex şi determinare socio-profesională — s-ar putea comporta similar, ar putea simţi şi reacţiona în acelaşi fel ? !Bioritmurile ne apar ca un potenţial energetic şi de evenimente — ne valorificat, ca o apă freatică, invizibilă, preexistentă, gata oricînd să se manifeste. Şi aici este, poate, o altă resursă de progres a fiinţei umane : controlul bioritmurilor fiind acţiune sau inacţiune — bine cumpănită, coordonată. Ing. Rudolf Merza a calculat că la fiecare 1236543,4 ani toţi oamenii de pe planeta Pămînt, întreaga omenire se poate afla la maximul, dar şi la minimul potentelor biologice—fizice, emoţionale, intelectuale.Ce se întîmplă atunci cu civilizaţia umană ? Armonizarea aceasta unică de energii o va propulsa spre culmi sau o va prăbuşi.? Autorii de literatură ştiinţifico-fantastică,vizionarii, ar putea să sugereze acel viitor, după cum—mergînd înapoi,în trecut—arheologii (sau mai degrabăpaleontologii)au posibilitatea să ne comunice înfăţişarea acelui trecut,semnificaţia sa antropologică sau doargeologică! Dacă un asemenea orizont temporal poate părea prea îndepărtat,chiar şi pentru speculaţii,conform aceloraşi simplificatoare calcule :maximul fizic şi psihic se produce— simultan la întreaga omenire —la fiecare 1.135,5ani;fizic şi intelectual — 1 577,2 ani ; psihic şi intelectual—2327,5ani...
O glumă matematică ? O eroare ? O ipoteză sociologică ?După cum remarca ing. Alexandru Vilan, trebuie făcută şi o alta observaţie importantă : «perioada de 28 de zile a ritmului emoţional este media celorlalte două ritmuri, adică media celor 23 şi respectiv 33 de zile, fiind egal distanţat printr-o durată de cinci zile de celelalte două bioritmuri. Cele cinci zile diferenţă pot reprezenta fie abaterea medie — în sens statistic —, fie o abatere maximă de la valoarea de 28 de zile. în orice caz, de ce să admitem că numai femeile prezintă un ritm fundamental şi să nu admitem că există un ritm caracteristic tuturor fiinţelor umane, dar care la sexul „sensibil" este mai evident ? în sprijin ne vin experienţele făcute de cercetătorii sovietici asupra „coincidenţei" dintre infarctul de miocard şi zilele „critice" prezise de bioritmuri. Din punctul de vedere al ipotezei bioritmurilor, ziua cea mai periculoasă ar fi ziua în care toate cele trei ritmuri trec prin zero. însă în această zi la nici unul dintre subiecţii observaţi nu a apărut infarct. Şi nici în zilele dublu „critice", adică în zilele cînd două ritmuri trec simultan prin zero, nu s-a observat un număr semnificativ de infarcturi. în schimb, majoritatea infarcturilor a apărut cînd doar unul dintre bioritmuri trecea prin zero. S-ar impune concluzia că de fapt există un singur bioritm, avînd o durată medie de 28 de zile, cu variaţii de la individ la individ»,
Bioritmul fiinţei umane, observabil în activitatea sa fizico-psihică, e considerat de majoritatea cercetătorilor ca fiind o sumă, integratoare, rezultantă a cîtorva zeci de microritmuri biochimice, fiziologice şi psihologice — după unele aprecieri există peste 300 de parametri cu variaţii periodice în timp. Ce anume le armonizează ? Care sînt acei factori sincronizatori ? Cine reglează minunatul ceas biologic ? Biochimistul Cornel Tatu consideră că o posibilă interpretare o găsim în lucrările italianului Giorgio Piccardi, care a evidenţiat fluctuaţii în viteza reacţiilor chimice, funcţie de ziua şi locul lor de executare : viteza de hidrolizare a oxiclorurii de bismut varia brusc după... erupţiile solare ! Un minim al influenţei factorilor cosmici s-a înregistrat în luna martie. Studiind procentaje de maturare a 786 937 ouă puse la incubat, în perioada 1959—1967, în condiţii de temperatură, umiditate şi lumină constante, P. Masaero a constatat o scădere în timpul furtunilor radioelectrice şi o creştere o dată cu numărul de pete solare. Şi in acest experiment s-a constatat un minim în luna martie. într-o altă cercetare, S. Itoh şi colaboratorii au urmărit viteza de coagulare a sîngelui de iepure, în aer şi sub un ecran de cupru. Cele o mie de experienţe efectuate de ei pe parcursul a şase luni au relevat variaţii în concordanţă cu cele găsite de Piccardi, indicînd astfel existenţa influenţelor... cosmice.O multitudine de fenomene cu manifestări „paradoxale" au fost puse pe seama influenţei solare (proliferarea microorganismelor şi modificarea aspectului lor ; înmulţirea şi migrarea insectelor, a peştilor şi păsărilor ; modificarea proprietăţilor fizico-chimice şi morfologice ale sîngelui uman sau animal ; agravarea unor maladii cronice : reumatism, glaucom, boli cardiovasculare, alergii, boli psihosomatice), antrenînd dezvoltarea unui nou domeniu interdisciplinar — heliobiofizica, adică ,,studiul acţiunii fenomenelor solare variabile asupra biosferei terestre" — ne-a precizat dr. Irina Predeanu, cercetător ştiinţific la Centrul de Astronomie şi Ştiinţe Spaţiale. Din „dosarele" sale aflăm despre studiile clasice ale lui Cijevski, cel care, ani în şir, a urmărit, într-o cameră ecranată cu foi groase de plumb, neobişnuita dezvoltare a unor bacterii şi culturi de celule ; sau despre hematologul sovietic N. Schultz, care a întemeiat un serviciu de helioprotecţie a cardiacilor. Mai recent, statistica întocmită de bulgarul P. Velinov privind 13 maladii, pe datele culese din 36 puncte de observaţie răspîndite în întreaga lume şi care acoperă un total de 920 ani (!), confirmă conexiunea strînsă între modificările bruşte ale activităţii solare şi morbiditate (indicele de corelare : 0,923)... în U.R.S.S., Japonia şi R. F. Germania s-au remarcat semnificative corelaţii între accidentele de muncă sau de circulaţie şi evenimentele.,, solare. Explicaţia ? Erupţiile solare determină încetinirea reac&;#355;iilor neuromotorii cam de 4 ori ! Studiindu-se recordurile sportive la disciplinele olimpice din ultima jumătate de secol s-a descoperit că cele mai bune şi cele mai multe performanţe se produc înaintea maximului solar. O amplă bibliografie pune în legătură Soarele şi cu modificările climatice spectaculoase : secete, ierni aspre, ploişi inundaţii, „Interesant poate fi faptul că recoltele de cereale par încă dependente de evoluţia centrelor de activitate solară (pete, protuberante, facule, erupţii, găuri şi condensări coronale), cu toată contribuţia metodelor moderne ale agriculturii. Este aici, sînt convinsă, ne spunea dr. Irina Predeanu, un domeniu de colaborare promiţător." în fine, tot de interes imediat, uman," este şi paralelismul constatat dintre histograma distribuţiei vitezei de sedimentare a eritrocitelor din sîngele donatorilor, evident sănătoşi, la staţiile centrale de transfuzii sanguine din Moscova, Kiev şi Leningrad, şi curbele ce transcriau densitatea protonilor solari de energii medii (mai mari de 10 Mev). în această ordine de idei, aş aminti şi amplele cercetări de cronobiochimie întreprinse de colonel medic dr. loan Năstoiu, de la Centrul de Medicină Aeronautică din Bucureşti, asupra unui tip de globule albe (eozinofile) din sîngele periferic al personalului aero-navigant.
— Aşadar, fluxurile de particule emise de Soare sînt cele care impresionează atît de puternic fiinţele, echilibrul lor biologic ? !
- Acţiunea Soarelui asupra organismelor este mult mai complexă. într-adevăr, există o influenţă directă, dar şi una mediată. De cîmpul geomagnetic, de pildă. Sau de atmosfera neutră. Sau de ionosferă. Intensificarea radiaţiei solare în domeniile ultraviolet şi roentgen creşte gradul de ionizare al atmosferei terestre şi se penetrează stratul protector de ozon din ionosferă, ceea ce face posibilă „influenţarea" tuturor fiinţelor de pe Pămînt, mai ales prin efectul biologic important al radiaţiei cu lungime de undă de aproximativ 2 900 angstromi. Este ştiut, la erupţii solare se intensifică activitatea geomagnetică, se amplifică micropulsaţiile cîmpului magnetic terestru, apar anumite infrasunete şi creşte radioactivitatea aerului ; or, din experienţe de laborator este cunoscut că toţi aceşti factori influenţează procesele biologice în mod semnificativ, fiecare factor avînd o acţiune proprie. — Dintr-un tablou sintetic al factorilor heliogeofizici dependenţi de intensificarea radiaţiei solare,ce aţi selecta în perspectiva unor posibile efecte biologice ? — Radiaţia electromagnetică solară intensificată brusc şi particulele de raze cosmice cu energii între 1 şi 40 MeV, miuonii şi electronii generaţi din dezintegrarea mezonilor „pi" ai radiaţiei cosmice secundare, precum şi radiaţia gamma, rezultată din dezintegrarea unor radionuclizi, acţionează ca surse suplimentare de iradiere naturală a organismelor terestre. Radiaţia electromagnetică pe un spectru larg şi protonii cu energii între 1O7—1O9 eV influenţează echilibrul termic, compoziţia şi dinamica atmosferei terestre şi împreună cu cîmpul magnetic interplanetar produs de Soare intervin în schimbările meteorologice şi climatice. Emisiile violente de radiaţii electromagnetice cu lungimi de undă egale sau mai mici de o mie angstromi, particulele subcosmice, ionii şi electronii energetici măresc gradul de ionizare al atmosferei, ducînd la apariţia unor perturbări bruşte în propagarea undelor radio la sol (creşte intensitatea medie a paraziţilor atmosferici, se atenuează undele radio scurte şi „zgomotul" cosmic, se produc anomalii de fază ale undelor atmosferice). De asemenea, uneori creşte ionizarea atmosferei la nivelul solului şi pot apare furtuni de infrasunete (cu frecvenţe între 0,05 şi 0,01 Hz), oscilaţii electrice ample ale ionosferei pe frecvenţe mai mici de 5 Hz şi curenţi electrici în solul terestru, şi furtunile magnetice, declanşate de plasma solară, de mare viteză, emisă la erupţii (la furtuni cu debut brusc) sau generată în găuri coronale (la furtuni geomagnetice recurente), trebuie luate în considerare la evaluarea efectelor biologice de sorginte cosmică".Precizarea legităţilor în virtutea cărora se desfăşoară relaţiile solar-terestre (de altfel, programul internaţional „Intercosmos" şi-a înscris această tematică între cercetările de fizică cosmică din perioada 1986—1990) ar aduce, sperăm, interesante clarificări şi în privinţa bioritmurilor. Mai demult s-a constatat o corespondenţă — adesea controversată, ca orice domeniu de graniţă încă incert — între frecvenţa unor bioritmuri şi desfăşurarea unor fenomene astronomice. De exemplu, se cunosc variaţii ale cîmpului magnetic terestru (cu frecvenţă de 1 Hz), apropiate de ritmul contracţiei inimii; bioritmurile de 100 minute ale somnului au fost legate de pulsaţiile Soarelui ; ritmurile diurne corespund rotaţiei Pămîntului în jurul axeiiar cele săptămînale, ale sistemului neuroendocrin, concordă cu trecerea Pămîntului prin frontierele sectoarelor de cîmp magnetic interplanetar cu o anumită polaritate, generate de Soare. Apoi, variaţiile de circa 27 de zile ale ciclului sexual s-ar putea asocia rotaţiei Soarelui ; cele de 29,5 zile ale revenirii unor depresiuni nervoase — revoluţiei Lunii. De asemenea, ritmurile biologice semianuale din activitatea glandelor endocrine „coincid" cu modificarea latitudinii heliocentrice a Pămîntului, ca urmare a înclinării ecuatorului solar faţă de planul eclipticii ; variaţiile anuale în sensibilitatea organismului la îmbolnăviri corespund perioadei de revoluţie a Pămîntului în jurul Soarelui etc.Existenţa acestor corelaţii se poate interpreta ca o tendinţă a bioritmurilor de a se sincroniza cu ritmurile mediului extern, la scară cosmică ?Revenind acum la cele trei bioritmuri probabilistice, subliniem,nu există o legătură clară, demonstrată ştiinţific, între acestea şi microschimbările ritmice din activitatea biologică a organismului,decelabile prin probe de laborator.în lipsa unor concluzii în acest teritoriu încă deschis, ne putem întreba, în final : explică bioritmurile creşterile şi descreşterile — uneori extrem de evidente — ale nivelului de energie fizică, emoţională şi intelectuală ? Datele şi interpretările, am văzut, adesea contradictorii, par, în cele din urmă, convergente. Unele studii asupra productivităţii industriale, performanţelor sportive, accidentelor de circulaţie etc. susţin „ipoteza celor trei bioritmuri", care ne-ar putea ,,indica" zilele bune, cele de necesară prudenţă, momentele cînd, avertizaţi fiind, putem acţiona totuşi cu succes. Luînd în calcul numai data naşterii, făcînd abstracţie de inconfundabila traiectorie individuală, „ipoteza celor trei bioritmuri" ne confruntă, chiar în condiţiile unor atari simplificări, cu alternativa implicării omului în ciclurile profunde ale naturii încă din clipa venirii pe lume.Fascinaţia previzibilităţii comportamentului uman, angajînd nu doar liniştea sufletească, ci şi aspecte aplicative, este atît de mare, de reală, încît nu o putem respinge fără a o cerceta lucid, pînă la capăt. Ochiul riguros al ştiinţei trebuie să răzbată în spatele spectaculoaselor „coincidenţe", corelîndu-le, explicîndu-le. Opiniile prezentate, departe de a epuiza interpretările şi implicaţiile posibile, pot constitui o asemenea pledoarie incitantă pentru aflarea adevărului, o invitaţie spre cunoaşterea creatoare a fenomenelor vieţii.FLIESS, FEEUD & Coin cartea lui Martin Gardner, vitriolantă şi documentată demascare a pseudoştiinţelor, inconsistent dar nu lipsit de interes pare capitolul dedicat bioritmurilor (probabilistice).Wilhelm Fliess, un chirgurg berlinez obsedat de numerele 23 şi 28, a reuşit să se convingă pe sine, dar şi pe alţii, că „dincolo" de toate manifestările viului, poate şi în natura anorganică, se regăsesc două cicluri fundamentale : unul „masculin", cu o durată de 23 zile, şi altul „feminin", de 28 zile — oricare persoană fiind în realitate un bisexual, „reprimat sau nu", notează ironic Martin Gardner, ne menţionînd însă că eficienta acupunctura tradiţională se justifică tot printr-o bipolaritate (Ying-Yang).Fliess îl ţinea la curent pe Sigmund Freud cu mersul cercetărilor sale („...minunatele şi certele dv. descoperiri biologice îmi deşteaptă cea mai adîncă — dar impersonală — invidie") ; nu ar trebui omis detaliul că, timp de circa un deceniu, Freud şi-a interpretat modificările în starea sănătăţii şi în viaţa intimă drept o reflectare a periodicităţii celor două cicluri.Pe neaşteptate, în 1904, Fliess îl acuză pe Freud că ar fi divulgat unele dintre ideile sale lui Hermann Swoboda, iar tînărul pacient al lui Freud le-a publicat, dîndu-le drept proprii. Incidentul îl determină, se pare, pe Fliess să-şi publice, doi ani mai tîrziu, ,,opera" — Der Ablauf des Lebens : Grundlegung zur Exakten Biologie — 584 pagini împănate de tabele şi exemple numerice, tabele cu multiplii lui 23 şi 28, care „demonstrează" că absolut orice fenomen natural— de la celulă pînă la sistemul solar -— are la bază numerele 23 şi 28 (formula de bază a lui Fliess putînd fi scrisă „23x 28y", unde x şi y au valori pozitive sau negative). Fliess nu şi-a dat seama, scrie Martin Gardner, că dacă îi înlocuim pe 23 şi 28 în formula de bază cu oricare alte două numere pozitive care nu au divizqr comun, putem de asemenea exprima orice valoare pozitivă din Univers ; nici nu-i de mirare că formula lui Fliess se potriveşte atît de bine fenomenelor naturale !, conchide Gardner.Fliess moare în 1928 — să fie o simplă coincidenţă în ultimele două cifre ale anului ? Swoboda, care a trăit pînă în 1963, studiază sute de arbori genealogici pentru a dovedi că decesele, atacurile cardiace şi alte asemenea evenimente sînt în concordanţă cu teoria bioritmurilor (îmbogăţită între timp cu un al treilea ciclu, cel intelectual -de 33 zile).Incredibil i se pare lui Martin Gardner că şi astăză, în R.F. Germania şi Elveţia, există mulţi discipoli ai teoriei bioritmurilor, unii chiar medici : în Elveţia, de pildă, numeroase spitale determină zilele „faste" ale unei intervenţii chirurgicale pe baza ciclurilor Fliess. în Japonia, fiecare din cei 500 de şoferi de la „Ohmi Railway Co.", înainte de a pleca în cursă, era înştiinţat asupra bioritniului zilei : firma a comunicat scăderea cu 50% a accidentelor rutiere. Tot în Japonia, Dr. Tatai, medic şef la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică, după prăbuşirea unui Boeing-727, pe aeroportul din Tokio, a ajuns la concluzia că pilotul se afla într-una din zilele de minim bioritmic. In sfîrşit, în Marea Britanie, alţi autori au arătat, într-un mod asemănător că moartea unor personalităţi din lumea politică şi artistică (de pildă Clark Gable) s-a produs în zile dublu sau chiar triplu „critice".în S.U.A., „ipoteza celor trei bioritmuri" a fost primită cu neîncredere, Martin Gardner relatînd următoarea situaţie tipică : George S. Thommen, preşedintele firmei „Biorhythm Computers, Inc." a apărut de cîteva ori la radio şi televiziune pentru a-şi promova produsele. După una dintre emisiuni, o doamnă din New Jersey se adresează redacţiei rugind să i se traseze bioritmograma. Cu ajutorul computerului se alcătuieşte o bioritmograma bazată însă pe o altă dată de naştere decît cea indicată de solicitantă. I se expediază şi la scurt timp se primeşte o scrisoare în care doamna de mai sus se extazia cît de exact i se potriveşte mersul vieţii cu indicaţiile curbelor bioritmurilor... „sale". Imediat i se trimit scuze explicîndu-i-se că, din greşeală, i s-a dat computerului o altă dată de naştere şi că abia acum se ataşează bioritmograma „corectă" (în realitate, la fel de greşită ca şi prima). Nu peste mult timp, doamna din New Jersey scria că, într-adevăr, noua 'bioritmograma este infinit mai exactă decît cea anterioară.După 1980, bioritmurile devin atît de populare încît o duzină de întreprinzători fac avere din fabricarea şi vînzarea de dispozitive mecanice, electronice, inclusiv ceasuri, care „spun" încrezătorilor ce îi aşteaptă în fiecare zi, îşi încheie Martin Gardner capitolul său ofensiv pe care ne-am bazat pentru o necesară contrapondere la însemnări mai vechi, dar şi pentru disocierea între două categorii distincte de fenomene care — din lipsa unei terminologii specifice — pot fi (şi chiar sînt !) confundate. Cronobiologia are astăzi un statut ştiinţific bine definit, ea cuprinzînd o serie de subspecialităţi (cronofiziologia, cronofarmacologia, cronotoxicologia, cronopatologia, cronobiochimia) şi rezultate remarcabile. în schimb, „ipoteza celor trei bioritmuri" — avansată de Fliess şi Swoboda — este încă sub semnul marilor întrebări. (textul de mai sus a aparut in...1988 sau 1989 intr-o carte despre stiinta si apartine dl.ing Daniel Cocor.Perseverind in ideea ca informatia de buna calitate trebuie raspindita si trebuie sa aiba mai multe surse ,publicam acest text si aici!) observatie:daca v-ati facut vreodata curba bioritmului nu se poate sa nu fi observat ca intotdeauna este reprezentata printr-o curba sinusoida perfect simetrica.dupa parerea mea este o aberatie.de ce sa nu fie o curba cosinusoidala,de exemplu?in nici un caz curba bioritmului nu este atit de simpla si de simetrica,nici uniform crescatoare si nici uniform descrescatoare!
alte articole conexe aici!
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!