Arnica
Arnica montana L.
Fr.: Arnica; G.: Wohlverlech; M.: Hegyi arnika; R.: Arnica gornaia.
Caractere de recunoaştere: Planta : Specie perenă, cu plante erecte, înalte de 20—60 cm, avînd rozetă bazală de frunze şi doar cîteva frunze tulpinale, simplă, rar puţin ramificată; partea subterană: rizom cilindric, lung de cea 10 cm şi gros de cea 0,5 cm, din care pornesc numeroase rădăcini fibroase; tulpina aeriană: cilindrică, cu peri scurţi, rigizi, terminal cu inflorescenţă; frunze: în rozeta bazală 5—7 (10) frunze ovate sau eliptice, lungi de 6—12 cm şi late pe jumătate, întregi, glabre sau cu peri scurţi aspri, cu 3—5 nervuri, sesile, cele tulpinale — numai 1—2 perechi, opuse, mult mai reduse (cea 1—2 cm); flori: grupate într-un antodiu terminal (uneori 2—5), mare (de 4—8 cm), galben; flori marginale ligulate (12—20) şi flori tubuloase numeroase în centru; fructe: achene lungi de cca 5 mm cu papus aspru.
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
Înflorire: VI—VIII.
Materia primă: Flores Arnicae — formată din antodii în stadiul iniţial al înfloririi fără fructe. Florile femele, marginale ligulate sînt de 3—4 cm lungime, cele centrale hermafrodite de cca 2 cm lungime, ambele de culoare galbenă-portocalie specifică. Mirosul aromat, gustul amar, iute.
Ecologie şi răspîndire: Plantă caracteristică pentru fîneţe şi păşuni umede din zona montană şi subalpină, mai rar prin poieni şi tufărişuri. Se întîlneşte în tot lanţul carpatic, în special în Transilvania (judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara şi mai ales Cluj) şi în nordul Moldovei —în judeţul Suceava, unde este declarată specie ocrotită. Măsurile iniţiate pentru recoltarea raţională a acestei specii, menite să împiedice restrîngerea arealului ei, pot servi şi pentru organizarea recoltării la alte specii:
— rotaţia bazinelor, astfel ca să nu se revină în aceeaşi zonă decît după 2—3 ani;
— interzicerea recoltării părţilor subterane (deşi şi acestea sînt considerate medicinale);
— la fiecare plantă se recoltează numai inflorescenţa terminală, lăsîndu-se cele laterale; de asemenea se lasă nerecoltată cel puţin 1 plantă/m2;
— recoltarea de fructificaţii, în scopul de a fi răspîndite pe terenuri favorabile (supraînsămînţare) sau introducerea în cultură.
Recoltare: Inflorescenţele se recoltează în lunile iunie-iulie, la începutul înfloririi, pentru a nu se obţine un produs ca papus, tăindu-se fără codiţă.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Din produs se îndepărtează inflorescenţele trecute (se pot păstra pentru supraînsămînţare). Uscarea se face cît mai rapid, pentru a opri procesul de trecere în fruct, care se continuă la o uscare lentă. Se face la umbră, în încăperi bine aerate, în strat subţire. Se preferă uscarea artificială la 40—50° care distruge şi unii dăunători ce pot degrada produsul.Randamentul la uscare 5—6/1.
Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca produsul să fie format din inflorescenţe nefructificate, cu peduncul de max. 1 cm. Se admit ca impurităţi max. 8% flori ligulate şi tubuloase fructificate şi brunificate şi max. 3% pedunculi mai lungi de 1 cm (fără a depăşi 2 cm), corpuri străine organice şi minerale — max. 0,5% pentru fiecare, umiditate — max. 13%.
Compoziţie chimică: Florile conţin ulei volatil de la 0,04 pînă la 3,8% în funcţie de provenienţă, data recoltării şi starea fizică a materiei prime (proaspătă sau uscată); alcooli triterpenici: arnidiol, arnisterină şi faradiol, astragalină (camferol-3-glicozid), izocvercetină, alcool carnaubilic, o parafină, acid cafeic, carotenoizi: xantofila, xantofilepoxidul, zeaxantina. Rădăcinile conţin pe lîngă ulei volatil (0,5—1,5%) acid cafeic, fumaric, succinic, inulină, timol, derivaţi timohidrochinonici şi metilesteri, 3-etilfenol, zaharoză etc.
Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: Sub formă de tinctură diluată cu apă are acţiune antiinflamatoare. Se utilizează extern în contuzii cu condiţia ca pielea să nu fie lezată prin lovire sau tăiere. Intern, în doze mici (25 picături o dată ) moderează activitatea centrilor nervoşi superiori, avînd efecte sedative. Se utilizează în doza indicată de 2 ori pe zi în spasme arteriale şi arteroscleroză. În doze mai mari devine toxică, iar în doze şi mai mari are efecte paralizante.
Confuzii: După aspectul antodiului Amica se poate confunda şi cu alte specii din zona montană, în special din genurile Doronicum şi Senecio. Caracterul esenţial de recunoaştere este acela că Amica montana este singura care are frunze tulpinale opuse şi nu alterne.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!