Pimpinella anisum L.
Anason
Fr. : Anis ; G. : Anis ; M. : Keleti ânizs ; R. : Anis
Caractere de recunoaştere pentru anason: Planta : Specie anuală, exclusiv de cultură, înaltă de 40—70 cm, cu aparat foliar rar, sărac, acoperită cu peri mici şi moi ; rădăcina; pivotantă, relativ slab dezvoltată ; tulpina : erectă, glabră, striată, ramificată în partea superioară, ramificaţiile terminîndu-se cu inflorescenţe ; frunzele : diferenţiate după etaj ; cele 2—3 frunze inferioare dispuse altern sînt întregi, lung peţiolate, ovate, cu margine dinţată ; cele superioare de asemenea puţine, sesile, de 2—3 ori penat sectate, cu foliole liniar lanceolate ; flori : dispuse în 7—15 umbele compuse, fără involucru, cu cîte 5—15 flori, lipsite de caliciu, 5 petale albe ciliate pe margine, în vîrf cu un lobuşor îndoit spre interior, lungi de 1—5 mm ; fructe : diachene mărunte, ovoide, cu jumătăţile greu separabile, cu cîte 5 coaste puţin proeminente, de culoare mai deschisă.
 |
| From selene |
 |
| From selene |
Înflorirea anasonului : VI—VIII.
Materia primă pentru anason: Fructus Anisi — fructe pubescente, acoperite cu peri aspri, foarte scurţi. De formă ovală, subcordate la bază,de 3—5 mm lungime şi 2—3 mm grosime. Fiecare fruct este format din două mericarpe (achene) unite între ele, greu separabile, fiind ornamenitate cu 5 coaste liniare, 3 dorsale şi 2 marginale, echidistante. în partea superioară se observă stilopodul în formă de disc purtînd resturile stilurilor, iar la bază un peduncul subţire. De culoare oenuşiu-verzui sau galbene-cenuşii, au miros plăcut, caracteristic, aromat, gust dulceag, slab arzător.
Ecologie şi zonare anason: Mai pretenţioasă la căldură decît alte umbelifere, suportînd totuşi îngheţurile tîrzii de primăvară, încolţeşte la 6—8°, răsărirea durînd 16—20 zile (mai accelerată la peste 10°). La temperaturi mai reduse în primele faze de dezvoltare creşterea este înceată şi planta este înnăbuşită de buruieni şi sensibilă la boli criptogamice.
Necesită pe tot cursul vegetaţiei lumină directă.
Pretinde umiditate potrivită in sol pe toată perioada de vegetaţie (ceva mai accentuată la germinare), optimul fiind în zone cu 400—600 mm anual — cu repartiţie cît mai uniformă a precipitaţiilor.În timpul înfloririi anasonul este sensibil la umiditate în exces, fapt care îngreuiază polenizarea, favorizînd totodată dezvoltarea bolilor criptogamice, iar în timpul fructificării ploile dese duc la înnegrirea fructelor.
Faţă de sol anasonul este destul de pretenţios deoarece are sistemul radicular destul de superficial, dezvoltare optimă avînd pe soluri bogate în humus şi calciu, nisipo-lutoase sau luto-nisipoase, afinate, respectiv pe cernoziomuri afinate, cu pînza freatică mai superficială. Nu se dezvoltă bine pe soluri grele cu umiditate în exces.
Este zonată în cultură în judeţele Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Olt (sudul judeţului), Dolj, Timiş, Constanţa, în regiuni cărora le corespunde o altitudine de 100—200 m şi care coincid cu zonele favorabile sfeclei de zahăr.
Tehnologia de cultură a anasonului: Plantele premergătoare cele mai potrivite sînt prăsitoarele timpurii care lasă terenul curat de buruieni. Este contraindicat., să urmeze după coriandru. Anasonul poate reveni pe acelaşi teren numai după 6 ani.
Se recomandă ca terenul pe care se cultivă anasonul să fie îngrăşat odată cu executarea lucrărilor de bază ale culturii premergătoare, în acest caz, pămîntul se fertilizează cu 10—15 t/ha gunoi bine fermentat. După recoltarea culturii premergătoare, la arătura adîncă de 20—25 cm se împrăştie sub brazdă 50—60 kg/ha s.a. fosfat, iar primăvara, înainte de însămînţare, se administrează 30—40 kg/ha s.a. azot şi la a doua praşilă mecanică încă 30—35 kg/ha.
Anasonul se însămînţează primăvara foarte devreme, pentru a se folosi la maximum umiditatea rezultată din topirea zăpezii, necesară încolţirii seminţelor. Orice întîrziere micşorează apreciabil recolta. Obligatoriu, în preziua însămînţării, terenul se lucrează cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa reglabilă, nivelîndu-se foarte bine solul.
Însămînţarea se face cu semănătoarea SUP-21 (fără greutăţi pe tuburi), în rînduri distanţate la 40 cm, iar seminţele se introduc în pămînt la 1—2 cm adîncime. însămînţarea în rînduri dese ca la grîu,orz etc. este admisă numai cînd terenul este bine curăţat de buruieni. La hectar se folosesc 12 kg seminţe cu o puritate de 97%, germinaţie de 90% şi umiditate maximă de 12%. Pentru o cit mai uniformă repartizare pe unitatea de suprafaţă sămînţa poate fi amestecată cu 2—3 părţi de nisip fin, uscat sau cenuşă uscată.
Pentru ca plantele să răsară într-un timp mai scurt (4—5 zile în loc de 16—20), să folosească din plin umiditatea solului acumulată în timpul iernii şi să reziste mai uşor eventualelor vînituri uscate din primăvară, seminţele de anason sînt supuse fermentaţiei.În acest scop, cu puţin timp înainte de însămînţare, fructele se înmoaie în apă la o temperatură de 16—18°C, apoi se adună în grămadă, unde sînt lăsate circa 3 zile la o temperatură de 18—22°C. Această operaţie se face în încăperi închise sau deschise. Cînd fructele încolţesc într-un procent de 5%, se întind la umbră într-un strat subţire de 5—10 cm şi se lopătează periodic pentru a se usca. Tratamentul se consideră terminat cînd seminţele se dezlipesc uşor. Cînd timpul sau alte împrejurări nu permit semănatul, seminţele se usucă pînă la starea de umiditate iniţială. Astfel pot fi păstrate timp îndelungat ; efectul tratamentului nu durează decît cel mult 40 zile.
Prin fermentare se obţine un spor de recoltă de circa 15%.
Rezultate mulţumitoare se înregistrează şi cînd seminţele, înainte de însămînţare, sînt expuse la, soare timp de 2—3 zile.
Deoarece suferă foarte mult din cauza buruienilor, în special în prima perioadă de vegetaţie, anasonul nu trebuie semănat cu plante indicatoare.
După ce plantele răsar şi-şi formează primele două frunze, se începe prăşitul între rînduri şi plivitul pe rînd. Cînd anasonul ajunge la 8—10 cm se repetă prăşitul şi plivitul. La plivit se îndepărtează nu numai buruienile, ci şi plantele de coriandru care eventual s-ar găsi în lanul de anason. Pînă la înflorire se prăşeşte o dată sau de două ori. în total se execută 3—4 praşile între rînduri şi trei pliviri pe rînd.
Fiind o plantă meliferă, recolta de anason poate fi sporită şi prin folosirea stupilor de albine. La hectar sînt necesari 2—3 stupi. Perioada înfloririi durează 25—35 zile.
Evaluarea preliminară a producţiei se face în timpul vegetaţiei, înainte de înflorire. Evaluarea definitivă se face cînd circa 45% din fructe au ajuns la maturitate fiziologică. Pentru aceasta, se aleg din cultura respectivă cel puţin 5 puncte de 1 m2 fiecare, cu plante care trebuie să reprezinte media culturii. După uscare se treieră, iar fructele se curăţă de impurităţi şi corpuri străine şi se cîntăresc ; greutatea constatată se împarte la numărul de m2 de pe care s-au recoltat plantele.
Cantitatea de fructe rezultată se înmulţeşte cu 10 000 m2 ; din producţia obţinută se scade umiditatea peste normal (15—-20%) şi eventualele pierderi ce survin la recoltare, transport şi manipulare (circa 5%).
Fructele se coc succesiv şi se scutură uşor. Timpul cel mai potrivit pentru recoltare este atunci cînd 50—60% din fructele umbelelor centrale devin brune şi tulpinile încep să se îngălbenească. Pentru a se evita scuturarea, recoltarea se face dimineaţa, seara sau chiar în timpul nopţii, cu combina C-12, căreia i s-au adus unele modificări ca :
turaţia : 700—750 ture pe minut ; deschiderea tobei : normală ; bătătorul : 1/2 şine lemn; contrabătătorul : îmbrăcat în tablă ; dîrmonul mare : acoperit 1/3 cu tablă ; curăţirea I, sita de pleavă : 16 mm ; curăţirea I, sita de boabe : 5 mm ; curăţirea I, sita de buruieni : 1,5 oarbă ; curăţirea II, sita I : 7 mm ; curăţirea II, sita II : 6 mm ; curăţirea II, sita III : 0,75 oarbă.
Un hectar produce intre 600 şi 700 kg. Pentru obţinerea fructelor necesare însămînţării se face recunoaşterea culturii în lan, alegînd parcelele pure, fără amestec de plante din alte culturi sau buruieni. Se recoltează şi se treieră separat. Greutatea medie a 1 000 boabe este de circa 2,76 g, iar la 1 g intră în medie 359 boabe.
Bolile, dăunătorii anasonului şi mijloacele de combatere : Anasonul este atacat adesea de făinare, rugină şi de cuscută (torţei). Pentru combaterea făinării plantele se prăfuiesc cu floare de sulf. Atît rugina cit şi cuscuta se combat prin lucrări agrotehnice.
Această specie mai este atacată de mana anasonului care produce pete neregulate sau colţuroase, la început gălbui apoi roşii brune, pe partea superioară a frunzelor. Pe partea inferioară, în dreptul petelor, se observă un puf albicios. Uneori aceste pete acoperă întreaga frunză.
Mana atacă anasonul în tot timpul vegetaţiei. Se combate prin stropiri cu zeamă bordeleză 1% şi lucrări agrotehnice.
Dintre dăunători cel mai mare duşman al anasonului este omida de cîmp care poate distruge complet cultura. Atacă de obicei frunzele în trei perioade succesive : generaţia I mai-iunie ; generaţia a Il-a iunie-iulie ; generaţia a IlI-a august-septembrie (atac cu intensitate scăzută).
Ca măsură preventivă se recomandă curăţirea cîmpului şi a drumurilor de buruieni, arătura adîncă de vară şi lucrarea adîncă cu cultivatorul în perioada formării nimfelor (pupelor).
Pentru combaterea directă, în timpul invaziei omizilor, culturile se prăfuiesc sau stropesc cu substanţe arsenicale. De asemenea, se pot săpa şanţuri adînci de 30 cm in jurul focarelor, în care se pun frunze stropite cu soluţii arsenicale pentru atragerea omizilor şi fluturaşilor.
Culturile de anason mai sînt atacate de omizile moliei chimionului care trec de pe frunze pe umbele şi cînd ajung la maturitate pătrund în interiorul tulpinii unde se transformă în nimfă. În epoca cînd omizile ajung la umbele se recomandă strîngerea şi arderea resturilor de plante după recoltare, arătură adîncă de vară, prăfuiri sau stropiri cu soluţii arsenicale.
Pregătirea anasonului în vederea prelucrării: Fructele treierate se curăţă şi se usucă în aer liber sau în încăperi curate.În cazul uscării artificiale temperatura nu trebuie să depăşească 30—40°C. Ele trebuie ferite de ploaie deoarece apa le înnegreşte şi se degradează. Condiţionarea fructelor se face cu selectorul, folosind sita mică cu orificii rotunde de 3,5—4,5 mm cu deschizătură dreptunghiulară de 3—3,5 mm, sita mare cu orificii rotunde de 1,75—2 mm, cu deschizături dreptunghiulare de 2—2,25 mm, precum şi sitele de pînză de sîrmâ 16 şi 18.
Condiţiile tehnice de recepţie admit ca impurităţi max. 0,5% resturi de codiţe şi alte părţi din plantă, max. 1,5% fructe seci, sfărîmate, brune, corpuri străine organice — max. 4% şi minerale — max. 1%, umiditate — max. 12%. Produsul nu trebuie să cuprindă fructe de coriandru şi mai ales de cucută care sînt foarte toxice.
Confuzii: Fructele de cucută (Conium maculatum L.) se pot confunda cu cele de anason, confuzie extrem de periculoasă datorită toxicităţii mari a cucutei.
Caractere de diferenţiere : în primul rînd, anasonul este o specie exclusiv de cultură. Cucuta creşte spontan pe locuri necultivate. Fructele de cucută sînt lat-ovoidale, glabre (cele de anason cu peri aspri) de culoare brună-verzuie, cu diametrul de 3—4 mm. Coastele la fructele de cucută sînt ondulat crestate, cele de anason liniare. Fructele de anason au gust şi miros plăcut, aromatic, cele de cucută sînt respingătoare.
Compoziţie chimică : Fructele conţin 2—3% ulei volatil format din 80—90% anetol, metilcavicol sau izoanetol, cantităţi mici de cetone şi aldehide anisice şi aldehidă acetică ; 10—20% lipide, colină, 20% substanţe albuminoide (protide), zaharuri, amidon, 6—10% substanţe minerale.
Acţiune farmacodinamică-utilizări terapeutice anason : Datorită uleiului volatil au acţiune expectorantă, carminativă şi galactagogă. Excită peristaltismui intestinal, stimulează secreţia salivară, gastrică, intestinală şi pancreatică. Asupra sistemului nervos central, în doze terapeutice, au efect stimulant în special asupra centrilor respiraţiei şi circulaţiei. Supradozate, preparatele pe bază de ulei volatil de anason (sau fructele în cantităţi peste 5 g pe zi) produc stări de excitaţie puternică manifestate prin insomnii, excitaţii motorii şi psihice, tulburări de vorbire, euforie, urmate de convulsii puternice, după care pot apărea stări comatoase şi puternică depresiune asupra sistemului nervos central. Utilizarea îndelungată chiar în doze mai mici produce iritarea mucoaselor digestive.
Se utilizează în anorexii şi dispepsii, ca expectorant, carminativ şi corectiv al gustului unor medicamente.
Intră în formula „Species pectoralis" (F.R.VIII) ; uleiul volatil în Calmotusin, Carbocif, Gastrosedol, în spirtul de amoniac anisat, în spirtul de clorură de amoniu anisat, tinctură etc.
Contraindicat în gastrite hiperacide şi ulcer gastric şi duodenal, enterocolite cronice şi acute.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!