Alunul
Corylus avellana L.
Alun ; Fr. : Noisetier ; G. : Gemeine Hasel ; M. : Kozonseges mogyoro ; R. : Leşcina abîknavennaia.
Caractere de recunoaştere. Planta: Arbust de 4—5 m înălţime ;tulpina : ramificată de la bază ca o tufă, formînd o coroană largă ; scoarţa :netedă, cenuşie-gălbuie cu pete mari albicioase ; mugurii : ovali sau sferici, comprimaţi lateral, cu peri mari, glanduloşi; frunzele : lăţit-ovate cu vîrf brusc-acut şi baza cordiformă, marginea neregulat dublu-serată,lungi de 6—13 cm, late de 5—9 cm ; păroase pe ambele feţe cînd sînt tinere (la cele mature numai pe faţa inferioară) şi în special pe peţiol;flori : unisexuate ; cele mascule în amenţi, cîte 2—4, cu o bractee şi 2 bracteole concrescute ; cele femeieşti cîte 2 la subsuoara unei bractee,apar primăvara înaintea înfrunzirii ; fructele : achene grupate cîte 1—4,cu coaja subţire, înconjurate de un involucru ca o cupă.
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
înflorirea florii femeieşti :(II—III) ; cele mascule se formează în anul precedent.
Materia primă : Folium Coryli,frunze de formă ovală,lungi de 6—13 cm, late de 5—9 cm, cu vîrful ascuţit şi baza cordiformă, neregulat dinţate, cu peţiolul lung de 1—2 cm, acoperite cu peri glanduloşi pe ambele feţe, mai evident pe peţiol. Fără miros, gustul astringent.
Ecologie şi răspîndire : comun în toată zona forestieră,optimul de vegetaţie găsindu-se în regiunea de deal şi coline ; fiind o specie pretenţioasă la lumină se găseşte pe marginea pădurilor, în luminişuri sau printre arborii cu coroană rară care lasă să pătrundă lumina, făcînd parte din etajul subarboretului ; pretenţios faţă de sol, cere soluri fertile, afinate, în special
calcaroase. Se află în toate judeţele ţării din zona de deal, colinară şi montană, în special în păduri de stejar.,carpen şi făgete.
Recoltare : Perioada optimă în lunile iunie-iulie, cînd frunzele sînt tinere ; se recoltează prin strujire numai frunzele verzi, întregi, nepătate sau atacate de dăunători.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: După ce se îndepărtează frunzele pătate, atacate, se usucă fie pe cale naturală la umbră,în poduri sau şoproane aerate, în strat subţire, fie pe cale artificială - pînă la 50°.Randamentul la uscare : 2—4/1.Condiţiile tehnice de recepţie prevăd frunze tinere, cu peţiol de 1—2 cm, admiţîndu-se un conţinut maxim de frunze decolorate sau brunificate de 5%, alte părţi din plantă 2%, corpuri străine organice şi minerale — max. cîte 0,5%, umiditate — max. 13%.
Compoziţie chimică : polifenoli : miricetină, leucoantociani, acid cafeic; acizi fenol carbonici : acid clorogenic, flavonoide : miricitrină,cvercitrină, betulină (0,2% în scoarţă), 0,04% ulei volatil, zaharuri etc.
Acţiune farmacodinamică — utilizări terapeutice: Uleiul volatil are proprietăţi vasoconstrictive. Polifenolii precipitînd proteinele formează pe mucoase sau ţesuturi lezate o membrană de coagulare în care sînt înglobate şi bacteriile, ajungîndu-se astfel la o acţiune hemostatică şi dezinfectantă. Flavonoidele potenţează acţiunea antihemoragică, mărind rezistenţa capilarelor.Sub formă de extract apos sau hidroalcoolic frunzele de alun erau
întrebuinţate în trecut în periflebite şi ca hemostatic în leziuni mici.Amenţii ca sudorific şi astringent, iar scoarţa în febra intermitentă.Fructele sînt recomandate ca antianemic în anemia hemolitică (cloroză).
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!