Solanceae
Alte specii cu importanţă medicinală
Nicandra physaloides (L.) Gaertn. (Căldăruşă) — Plantă cultivată ornamental şi sălbăticită. în medicina populară — contra „zgaibei".
 |
| From selene |
 |
| From selene |
Scopolia carniolica Jacq. (Mutulică) — Atît ca ecologie, cît fi în ce priveşte compoziţia chimică şi întrebuinţări, se aseamănă cu Mătrăguna. Atît frunzele, cît şi rizomii sînt utilizate în industria farmaceutică extractivă pentru obţinerea alcaloizilor tropanici.
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
Physalis alkekengi L. (Păpălău) — Caracteristic caliciul umflat şi persistent, care la maturitatea fructului capătă o culoare roşie-portocalie, acoperindu-l. Este în întregime toxică, cu excepţia fructelor care conţin acid citric, zaharuri, o substanţă amară — fizalina. Din fructe se poate prepara compot şi dulceaţă. În principal, sînt diuretice, favorizînd eliminarea uraţilor, nisipului, fiind totodată şi calmant al durerilor de rinichi şi vezică. Prin eliminarea uraţilor, fructele sînt utile şi în gută, reumatism. Mai există indicaţii ca: laxativ, în afecţiuni hepatice etc. În medicina populară utilizat contra durerilor de urechi la copii.
Indicaţiile privind folosirea empirică în uz intern a părţii aeriene ca febrifug şi depurativ sînt riscante, datorită toxicităţii plantei.
 |
| From selene |
 |
| From selene |
Solanum tuberosum L. (Cartof) — Cea mai utilizată legumă, totodată şi cu proprietăţi terapeutice. Tuberculii, bogaţi în amidon, vitamine (în special C), săruri minerale (în special azotat de potasiu) au proprietăţi diuretice, ducînd la reducerea edemelor (de aici indicaţia lor în alimentaţia cardiacilor, bolnavilor de rinichi). În dietetica modernă sînt recomandaţi în artritism, dispepsii. Calmează — datorită bazicităţii lor — durerile stomacale date de hiperaciditate. în uz extern, sub formă de tuberculi raşi, se folosesc pentru cataplasme emoliente. Partea aeriană, care conţine alcaloidul solanină, asparagină, o rezină amară, citrat de calciu, are proprietăţi calmante, fiind folosită în uz extern sub formă de cataplasme. Folosirea în uz intern în cataruri pulmonare, nevralgii—este astăzi părăsită.
 |
| From selene |
 |
| From selene |
Solanum dulcamara L. (Lăsnicior) — Semiarbust cu tulpina lignificată la bază, lungă, agăţătoare, flexuoasă, cu frunze alungit ovale, ascuţite, flori cu corola violetă, fructele bace roşii ovoidale, specific zăvoaielor şi tufărişurilor umede de la cîmpie pînă în etajul subalpin. Ramurile nelignificate recoltate primăvara sau toamna (Stipites Dulcamarae) conţin glicoalcaloizi: solanina, soladulcidintetraozidul (izolat din frunze), care prin hidroliză dă soladulcidina; soladulcina α, β şi γ care prin hidroliză dă tot soladulcidina, soladulcamarina care prin hidroliză dă soladulcamaridina; acizii dulcamaric şi dulcamaretic, sapo-; genine steroidice, vitamina C etc.
Literatura de specialitate menţionează proprietăţile diaforetice, depurative, uşor hipnotice şi anafrodisiace. Acţiunea diuretică propriu-zisă nu a fost confirmată. Este utilizat ca adjuvant în tratamentul reumatismului, gutei şi scrofulozei. În medicina populară este utilizat în „boli de splină", epilepsie, hernie sau pentru cicatrizarea rănilor.
În doze mari produce fenomene toxice manifestate prin senzaţie de usturime a gurii, greaţă, vomă, ameţeală şi midriază. La doze mai mari pulsul se accelerează apoi devine rar şi lent, se instalează o stare de astenie generală urmată de convulsii musculare.
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
Solanum nigrum L. (Zîrnă) — Specie erbacee dreaptă, de 12—50 cm înălţime, cu frunze groase eliptice sau aproape triunghiulare, păroase, cu flori albe, cu fructe negre, lucioase, rar verzui la maturitate, sferice. Specie ruderală din regiunea de cîmpie şi dealuri. Părţile aeriene ale plantei conţin glucoalcaloizi cu structură steroidică: solasonina, solamargina, solasodamina etc, acizi organici, zaharuri, grăsimi, vitamina C şi rutozid, saponozide, asparagină în plantă în timpul înfloririi.
Această specie a fost mult utilizată în trecut în cele mai diferite afecţiuni ca sedativ, analgezic, anestezic, antireumatic, antiastmatic, antipruriginos, în colici hepatice, ca antiseboreic.
O parte dintre aceste utilizări empirice au fost confirmate de investigaţii farmacodinamice şi de unele rezultate obţinute clinic. Se citează rezultate pozitive obţinute în unele cazuri de otite cronice şi rinite mucopurulente. Pentru o aplicare mai largă în fitoterapie mai sînt necesare investigaţii.
Toate părţile plantei trebuie considerate toxice, inclusiv fructele imature. Toxicitatea diferă în funcţie de provenienţă, respectiv de conţinutul în substanţe active care la unele plante poate fi de 10 ori mai mare decît la altele.
 |
| From selene |
 |
| From selene |
 |
| From selene |
Nicotiana tabacum L. (Tutun) — Frunzele conţin substanţe azotate (proteine, amide), grăsimi, ceruri, răşini, acizi organici, săruri minerale şi alea-ioizii: nicotină, nornicotină, nicotimin ş.a.
Odinioară, mult utilizate medicinal, folosirea lor este astăzi aproape părăsită datorită toxicităţii. În medicina populară se întrebuinţa contra viermilor intestinali, în colici, retenţie urinară, hidropizie, dureri de ochi. Se păstrează încă utilizarea ca insecticid.
În homeopatie, frunzele proaspete indicate pentru dureri de cap, anghina pectorală, arterioscleroză, dispepsie, dureri de ficat. În prezent nu este considerat plantă medicinală.
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!