AFINUL
Vaccinium myrtillus L.
Afin; Fr. Airelle myrtille; G.: Heidelbeere; M. Fekete âfonya;R. Ciernica abîknavennaia
Caractere de recunoaştere: Planta: Arbust înalt de 10-50 cm, foarte ramificat, formînd grupuri compacte (afinişuri); tulpina: verde, cu muchii evidente, glabră; frunze: alterne, scurt peţiolate, ovale cu vîrf ascuţit şi margine mărunt dinţată, de culoare verde-deschis; flori: solitare, dispuse la subsuoara frunzelor, stau aplecate, prezintă caliciu persistent, corola roz globuloasă din 5 petale unite; fructe: bace globuloase, zemoase, de culoare neagră-albăstruie, brumate, cu numeroase seminţe, lungi de cea 1 mm.
 |
| From selene |
 |
| From selene |
înflorire: V - VI.
Materia primă: Folium Myrtilli - frunze ovate sau eliptice,lungi de 1-3 cm, late de 0,6-2 cm, rotunjite la bază, foarte scurt peţiolate,fin serate pe margini, cu nervaţiunea evidentă pe dos, de culoare verde-deschis,caracteristică. Fără miros, gustul slab, astringent.
Fructus Myrtilli - bace globuloase, de 6-10 mm în diametru, de culoare neagră-violacee, zemoase, la interior cu numeroase seminţe mici, aşezate într-o pulpă neagră-violacee. Miros slab, caracteristic, gust dulceag-acrişor.
Ecologie şi răspîndire: Plantă caracteristică pentru zona montană, de la limita inferioară a molidişului pînă în zona alpină (pînă la 2 250 m). Poate vegeta atît la umbră, formînd stratul inferior al unor tipuri de molidiş, pe podzoluri înţelenite, la semiumbră în tufişuri de jneapăn şi ienupăr sau în lumină directă în pajişti sărace, ca şi în tăieturi sau doborîturi de pădure, îndeosebi pe versanţi mai umbriţi şi umezi. în staţiuni foarte umbrite rămîne steril. Este un indicator pentru soluri puternic acide, sărace în elemente nutritive, dar cu umiditate ridicată. Specia se întîlneşte în întregul lanţ carpatic,în toate judeţele de munte.În păşunile alpine, deoarece Afinul este invadant (prin drajonare şi marcotare), prin lucrări de ameliorare pentru mărirea potenţialului productiv al acestora, afinişurile sînt defrişate pe suprafeţe mari. Lucrarea trebuie făcută cu discernămînt, Afinul fiind foarte util pe pante abrupte, sub formă de benzi,avînd un rol antierozional puternic datorită sistemului radicular foarte extins.
Recoltare: Pentru frunze perioada optimă este de la sfîrşitul lui iulie pînă în septembrie. Deoarece strunjirea frunzelor de pe tulpini este greoaie, se taie cu un briceag, cosor sau seceră ramurile după ce au fost recoltate fructele. Frunzele nu se vor presa deoarece se înnegresc.Fructele se recoltează în iulie-august, la maturitate deplină, cu mîna sau mai adesea cu piepteni speciali, dintr-o seîndură avînd bătute cuie la distanţe mai mici decît diametrul fructelor.Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Frunzele se desprind de ramuri prin batere sau strujire cu mare uşurinţă numai după o uscare prealabilă de cîteva zile la umbră, cînd se constată că frunzele sînt uscate în timp ce ramurile sînt încă flexibile, deci mai păstrează umiditate. Uscarea artificială se face la 35-40°.Fructele, mai ales cînd sînt culese cu pieptenele, sînt amestecate cu frunze. Pentru separare se lasă să alunece pe o masă cu înclinaţie de 20-30° şi umedă, frunzele rămînînd lipite de masă. Fructele se mai bagă apoi într-un vas cu apă, unde datorită densităţii diferite ele cad la fund, în timp ce impurităţile se adună de la suprafaţa apei. După această separare se lasă la zvîntat,apoi se pun la uscat pe cale naturală, pe rame cu plasă de sîrmă galvanizată (pe hîrtie, datorită scurgerii sucului, nu se face o uscare bună), în încăperi aerate şi cît mai bine încălzite (de preferat pe lîngă cuptoare, plite). Pe cale artificială uscarea se face la 60-70°. După uscare se lasă încă 2-3 zile pentru
ca prin absorbirea de vapori din atmosferă să ajungă la umiditatea caracteristică.
Randamentul la uscare: pentru frunze 3-4/1 (dacă se pun la uscat ramuri cu frunze -1 kg de frunze uscate se obţine din 6-9 kg ramuri cu frunze în stare proaspătă); pentru fructe 7-8/1.
Condiţiile tehnice de recepţie admit pentru frunze ca impurităţi max. 5% frunze brunificate sau înnegrite şi max. 5% resturi de rămurele, corpuri străine organice şi minerale - max. 0,5% pentru fiecare, umiditate -max. 13 %.
Pentru fructe se admit ca impurităţi max. 3% fructe arse şi max. 3% resturi de rămurele, frunze, corpuri străine organice şi minerale - max. 0,5% pentru fiecare, umiditate - max. 16%.
Compoziţie chimică: Frunzele conţin cea 10% tanin, acid chinic, ericolină, cantităţi mici de arbutozid, derivaţi flavonici (cvercetină liberă şi sub formă glicozidată) etc. Fructele conţin 6-15% tanin, zaharuri, acizi organici (citric, malic, oxalic, lactic, chinic), pectine, ß-caroten, vitamina C şi din complexul B, derivaţi antocianici: mirtilina a şi b, săruri minerale etc.
Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: Frunzele şi fructele de Afin au proprietăţi astringente datorită taninului. Au activitate antibiotică,modificînd favorabil flora patogenă intestinală. Acţiunea hipoglicemiantă a frunzelor de Afin este controversată. Frunzele intră în compoziţia ceaiului dietetic. Din fructele de Afin au fost obţinuţi derivaţi antocianici cu acţiune de protecţie vasculară în special retiniana, favorizînd acuitatea vizuală şi adaptabilitatea la întuneric.
Acţiune, proprietăţi
Preparatele din frunzele şi fructele de afin au acţiune antidiareică, antiseptică, antiemetică, antiinflamatoare, diuretică, uşor coronaro-dilatatoare şi hipoglicemiantă, antiaterogenă, de activator al regenerării retinei. Taninurile ajunse în tubul intestinal aglutitnează bacteriile şi opresc procesele de fermentaţie. Se consideră că efectul antidiareic observat în cazul preparatelor din afin are un mecanism de acţiune diferit de cel al dietei cu mere rase sau morcov. O parte dintre substanţele active pătrund în celulele peretelui intestinal formând o peliculă protectoare.Extractul din frunze de afin scade nivelul de glucoza din sânge şi, potrivit unor cercetări mai noi, scade şi nivelul trigliceridelor.Diverse studii experimentale au pus în evidenţă că antocianozidele din afin protejează vasele sanguine, cresc rezistenţa capilarelor sanguine şi au proprietăţi antiedematoase. Cercetătorii italieni au descoperit, în cadrul unor experimente pe animale de laborator,că această grupă de substanţe extrase din afin are efecte protectoare în ulcerul gastric indus de stres, medicamente, alcool şi chiar faţă de ulcerul cronic indus de acidul acetic. Afinul are calităţi antiulceroase promiţătoare, datorită stimulării apărării locale a mucoasei stomacului. De asemenea, în ce priveşte retina, esenţială în asigurarea unei vederi normale, substanţele active din afin stimulează regenerarea pigmenţilor din fotoreceptorii retinieni.Cercetările experimentale au arătat că flavonoizii conţinuţi în extractul apos de afine reprezintă un puternic factor protector care previne oxidarea colesterolului, putând juca astfel un rol în prevenirea aterosclerozei. Acţiunea acestor flavonoizi pare să fie mai intensă decât a acidului ascorbic (vitamina C). Proprietatea antiaterogenă a flavonoizilor din afin este exploatată de industria farmaceutică.
Indicaţii
Preparatele fitoterapeutice din afin sunt recomandate în diaree,dispepsie, enterocolite, arterite ale membrelor inferioare, ateroscleroză cerebrală, hipertensiune arterială, sechele după infarct miocardic,diabet zaharat, tulburări ale metabolismului grăsimilor, în special în creşterea trigliceridelor, tulburări vasculare la persoanele vârstnice şi la diabetici, gută, reumatism, infecţii urinare.
Preparare şi admninistrare
Din frunzele de afin se prepară o infuzie folosind o proporţie de 1 lingură de frunze uscate şi fărâmiţate, la 1 cană cu apă. Se bea ceaiul călduţ în cantitate de 2-3 căni pe zi. Infuzia din frunze de afin se poate folosi şi în stomatite, sub formă de gargară, de 4-5 ori pe zi.
Din fructe se prepară un decoct concentrat din trei linguri de fructe la 0,5 litri de apă. Compoziţia se fierbe 10 minute. Se consumă nefiltrat (lichidul împreună cu fructele) ca ceai cald, de 2-3 ori pe zi.
Fructele proaspete (bine spălate), congelate sau conservate prin alte mijloace, pot fi consumate în cantitate de 50-100 g zilnic,timp de 2 săptămâni.Intră în compoziţia comprimatelor Difabiol, Difebiom, a comprimatelor Fitodiab, Normodiab, a comprimatelor naturale antidiareice (Plantavorel).
Confuzii
Confuzii: Cu o ecologie asemănătoare şi avînd tot bace negre-albăstrui este şi specia Vac-
cinium uliginosum L. Deosebirile sînt (vezi figura de mai jos): — tulpinile şi ramurile afinului sînt muchiate, pe cînd la V. uliginosum sînt cilindrice;— frunzele la Afin sînt mărunt dinţate, ascuţite la vîrf, cu nervaţiune penată şi de culoare verde-deschis, iar la V. uliginosum au
margine întreagă, vîrful este obtuz, nervaţiunea reticulată, iar pe dos sînt verzi-albăstrui; fructul are un suc negricios, care pătează intens la afin, pe cînd la V. uliginosum sucul este albicios.
În condiţii de depozit fructele de Afin se pot confunda cu cele de Soc şi Boz. Diferenţierea se face după seminţe, la Afin ele fiind numeroase, mărunte de cea 1 mm şi semilunare, pe cînd la Soc şi Boz sînt doar 3—4 seminţe mult mai mari (pînă la 4 mm), ovale şi turtite.
 |
| From selene |
Alte articole din aceasta categorie:
Dacă puteţi să ne ajutaţi la traducerea oricărui articol în orice limbă străină vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj la rubrica contact! Mulţumim!